SuperBlog

4 mâini + GTools = o mamă fericită

Te-ai întrebat vreodată cât de mult contează să ai în curtea casei tale un loc în care să te relaxezi, să uiți de urmele negre ale vieții? Eu nu m-am întrebat pentru că nu e nevoie: o aud pe mama zilnic plângându-se de lipsa unui astfel de loc: ba că ar vrea să stea undeva să-și bea cafeaua, ba că vrea ceva unde să-și pună florile, ba că uite ce curte goală avem…
Ba mai mult, de fiecare dată când mergem la unchiul și își plimbă privirea prin curtea acestuia frumos amenajata o apucă și mai tare. Doamne ce mi-aș dori să am așa sau Uite ce idee minunată !


Îmbolnăvirea unei bunici a făcut-o pe mama să dispară din peisaj pentru câteva zile, iar pe mine m-a bucurat într-o oarecare măsură. Cum de ce? Pentru că în sfârșit aveam timpul necesar pentru a-i face dorința să prindă contur.
Buuun! Iat-o urcată în mașină și pe mine trăgând de tata să -mi devină ucenic. În câteva minute aveam deja în fața noastră uneltele cu care urma să lucrăm: scule electrice achiziționate de la GTools, un motofierăstrău și alte lucruri mărunte.
Prima idee care avea să prindă viață: un balansoar acoperit din lemn, din care să ne putem bea în fiecare dimineața licoarea vieții în timp ce ne facem planurile zilei.
Am început prin a aduce buștenii (avuți deja) pe care i-am tăiat la dimensiunile necesare cu un motofierăstrău Makita, i-am asamblat într-un schelet solid. În câteva ore munca noastră a dat roade. Un imens balansoar căruia nu-i mai lipsea decât acoperișul. În alte câteva ore am rezolvat și această ultimă problemă cu ajutorul unei mașini de înșurubat cu acumulator performantă, cumpărată tot de la magazinul preferat al tatei, GTools.
Iată ce ne-a ieșit:

IMG_0136
A doua idee avea în centru dragostea mamei pentru flori dar și nevoia de a acoperi scările din față: o aplecătoare de care să agățăm și florile. Am construit structura tot din lemn, pe care am acoperit-o apoi cu plăci de policarbonat, folosindu-ne și de data aceasta de scule electrice GTools. Rezultatul?

aplecatoare

Ca să fie surpriza și mai frumoasă am tuns și iarba. Ce m-am mai distrat în timp ce mă plimbam cu masina de tuns iarba Makita! Dar ce s-a mai bucurat mama când și-a văzut florile și balansoarul și așa radiau de fericire ochii ei! Eu am fost bucuroasă că am putut duce ceva până la capăt, iar tata s-a îndrăgostit și mai tare de magazinul lui preferat, GTools.

Poveste participantă la SuperBlog 2015 🙂

Lasă un răspuns