SuperBlog

Alege tot ce-i mai bun pentru casa ta!

Am tot construit la case pe blogul ăsta și-am renovat, că probabil îmi făceam un cartier până acum. Culmea este că de fiecare dată văd altfel imaginea unei posibile viitoare locuințe. Observ și eu că odată mi-ar plăcea să fie mică și drăgălașă (cam ca prin serialele americane), altădată mi-aș dori un living mare, cu o bucătărie imensă și musai să aibă mansardă. Spațiul exterior a rămas cam la fel de fiecare dată în viziunea mea. O curte spațioasă, cu copaci și alei de flori, unde să mă pierd în nopțile răcoroase, admirând luna.

Adevărul este că un element comun tot au casele mele imaginare. Simplitatea. Nimic nu-mi doresc mai mult decât o casă simplă, aerisită, fără obiecte inutile, fără încărcături care să facă din ea un spațiu greu și să-mi capteze întreaga energie. Dar până la a ajunge în acest punct, mai întâi este nevoie de o casă. Și cum altfel să începi o casă, dacă nu cu niște materiale de construcții  cumpărate cu cap, nu de la primul magazin care-ți iese în cale.

Când vine vorba despre un eveniment așa măreț, un proiect de așa mare amploare, ideea că „luăm ce-o fi sau ce găsim” nu ar trebui să existe deloc. Ar trebui să ne documentăm foarte bine, să întrebăm pe ici pe colo, înainte să aruncăm cu banii în stânga și-n dreapta lăsându-ne entuziasmați de proiect. Din fericire, astăzi există atâtea surse de informare, că uneori suntem chiar copleșiți de informații. Doar o simplă căutare de materiale de construcții online și vom ajunge pe site-ul celor de la Vindem-Ieftin.ro.

Însă sunt atâtea site-uri de genul ăsta, ce-i face pe cei de la Vindem-Ieftin.ro, mai speciali?

Ei bine, chiar cuvântul ieftin e răspunsul și nu e pus acolo doar ca să atragă clienții. Iar ieftin nu înseamnă prost. Nu întotdeauna. Aici nu este cazul de așa ceva și veți înțelege imediat de ce. Este un concept unic în România și anume marfa nu mai trece prin depozit. Cu alte cuvinte, când mergi să-ți cumperi gresie sau tencuială decorativă (doar niște exemple) dintr-un magazin de specialitate, vei plăti prețul produselor în care sunt incluse și cheltuielile de depozitare, manipulare și transport. Automat va fi un preț mai mare.

Cumpărând de pe Vindem-Ieftin.ro, produsele nu mai trec printr-un depozit, ci sunt livrate de la producător direct acasă sau pe șantier. Clientul va economisi așadar 10-15%. Comanda se face simplu, pe site, unde scrii ceea ce îți dorești și vei fi contactat de un consultant sau la unul dintre showroom-uri. Ba chiar unul este și-n Ploiești, foarte aproape de locul în care aș construi probabil casa. Frumoasă coincidență, nu?

Cu Vindem-Ieftin.ro primești 100 de lei!

Cât de tare e asta! Este prima oară când aud de așa ceva și chiar mi se pare o idee foarte faină. Faci o filmare de maxim 2 minute cu descărcarea produselor din mașina de livrare, spui de ce ai ales Vindem-Ieftin.ro, postezi cu facebook și etichetezi locația Vindem-Ieftin.ro, te înscrii în grupul de pe facebook Scoala de Construcții și aștepți să-ți fie validată filmarea video. Apoi îți primești banii.

Acum că materiale ieftine și bune mi-am găsit, nu mai rămâne decât să vizualizez bucătăria aia imensă și luminoasă din care aș scoate numai tăvi pline cu prăjituri cu creme care mai de care mai bune și fursecuri cu „ciocolățuri” fine și … mai zic? Și mansarda, locul unde probabil aș umple pereții de cărți și de tablouri cu fotografiile mele cu munți și flori. Cred că locul preferat acolo ar fi, întinsă pe-o canapea confortabilă, culegând stele prin ferestrele de mansardă și punându-mi-le în păr.

Nu este greu deloc să visezi la o casă perfectă, la o curte în care să alerge liberi câțiva câini (observați vă rog termenul incert „câțiva” – probabil de la 3 în sus s-ar traduce), însă este greu s-o realizezi dacă nu știi să alegi eficient. Bănuiesc că nimeni nu are un copac în care cresc bani, așa că trebuie gândiți foarte atent și de ce să nu alegi să faci economii dacă se poate? Nu-i o rușine să vrei să cumperi mai ieftin.

 

sursă foto: https://vindem-ieftin.ro/

Acest articol a fost scris pentru proba nr. 3 din cadrul competiției Spring SuperBlog.