D`ale sufletului

Astăzi – liniște, rușine, idei

Astăzi – liniște, rușine, idei

Astăzi mă simt mai liniștită ca niciodată. Parcă ploaia de azi noapte mi-a spălat orice gând, orice urmă de resentimente și orice dorință. Dacă cineva mi-ar lua amprentele ar descoperi că nu mai sunt ale omului de ieri, ci ale ăstuia de azi. Mult mai liniștit, mai gol și mai puțin dezaxat. Astăzi m-am dezbrăcat de mine și am decis să umblu așa goală, fără să-mi mai pese de nimic. Am înlăturat șalul de griji de pe umeri, coronița de gânduri de pe cap și am descheiat fermoarul ca să-mi ies din piele. Prea multe apăsări, prea multe plângeri, prea puține întrebări despre suflet. Ești bine? Ce-ți mai face sufletul? Mai plânge? Toți sunt prea ocupați ca să mai întrebe … Nici nu mă mai aștept.

Încep să cred că vremea de afară e chiar în ton cu stările mele, pentru că sunt identice. Nu știu care pe care influențează, dar parcă nici nu vreau să aflu. Prefer să cred că sunt un magician care poate controla măcar vremea, dacă nu și propria viață. Mi-am dorit dintotdeauna să fac magie. Nu d-aia ieftină, în care uiți că ți se vede moneda între degete, ci una care durează toată viața.

Tot astăzi e despre rușine. Rușinea față de situație. O rușine care m-a făcut să-mi mențin privirea în pământ. Am mers cu mama la policlinică și în sala de așteptare m-am așezat lângă un domn de vreo 70 de ani care CITEA. Avea un kindle în mână și părea captivat. Mi-a fost rușine numai la gândul că nu am mai deschis o carte de câteva luni. Mi-a fost rușine că citisem deja ziarele de pe măsuță într-o altă zi, când mai venisem. Le știam deja, erau tot alea, așa că nu puteam apela la ele. M-am simțit prost, îmi imaginam deja că dacă mă observase, eu, un reprezentant al tineretului pe care toată lumea îl acuză că nu citește, nu făceam decât  să îi confirm această părere.

Astăzi mai e și despre ideile alea absolut magnifice care mi-au venit azi noapte despre probele la SuperBlog. Da, eu în timp ce dorm gândesc ce să scriu. Câteodată mă trezesc și notez în telefon un cuvânt, care cred eu că o să-mi fie de folos la reamintirea poveștii. Azi însă … nimic. Nicio fărâmiță, nici măcar urma unei fărâmițe a vreunei idei. Cred că ploaia menționată anterior le-a spălat și pe alea. Dacă azi-noapte aveam în minte articolul cap coadă, astăzi am o foaie albă, o cerință parcă mai abiguă ca până acum și un nivel al inspirației sub nivelul mării.

Probabil inspirația și efortul de a-mi reaminti ceea ce se anunța a fi o idee frumoasă au intrat și ele în starea de zen în care mă aflu astăzi. Poate că și-au făcu bagajele și s-au închis într-un sertar prăfuit. Sau poate vor ceva altfel, pe cineva cu un singur suflet, cu o singură personalitate …

 

 

 

14 Comentarii

Lasă un răspuns