D`ale sufletului

Când femeile sunt oarbe

Când femeile sunt oarbe

Câteodată, este nevoie de doar un cuvânt care să trezească ceva în noi. O idee, o imagine, un sentiment. Uneori un miros care ne poartă pe cărări pe care le-am lăsat undeva în urmă, alteori o situație. Îți amintești, simți, te-ntrebi și încerci să uiți, până când un ceva  te trage iar de mânecă și îți amintește.

Să fi trecut vreo 15 ani ani de atunci. Încă văd durerea și rușinea din ochii femeii la a cărei poartă ne jucam. A ieșit desculță, plângând, fugind și urlând la noi să intrăm în curți că bărbate-su e beat și vine după ea. Eram copii și eram curioși, așa că am intrat în curte la o prietenă și ne-am uitat prin gard. Puteam auzi cum o înjura de mama focului și cum se izbeau de gard pietre de dimensiuni diverse. Noroc că nu avea ținta prea bună.. Iar femeia, a dormit pe câmp în noaptea aia, așa desculță cum era. Nu era la prima bătaie și nici la ultima. Acum, din fericire, el e mort, iar ea și-a recăpătat formele de femeie.

Cumva, ascunsesem această amintire care m-a marcat bag seamă, de tot reînvie, până azi noapte, când un singur strigăt m-a trezit și mi-a furat somnul câteva ore. Un „ajutor” urlat din ambii plămâni care a fost urmat de alte câteva m-a făcut să tremur lângă al meu care dormea dus. Buimacă de somn, la început m-am întrebat care o fi cauza țipetelor, apoi am auzit o vocea de om prost cum răcnea și țipa. După ce m-am dezmeticit și am început să înțeleg ce se întâmplă am vrut să ies, dar tremuram toată de frică. Mi-am amintit de episodul din copilărie și m-am întrebat de ce. De ce oamenii nu înțeleg că bătaia nu e ruptă din rai, că nu te iubește mai mult dacă o bați, că nu trebuie să suporți nici măcar o palmă de dragul nimănui.

Nu am știut cine țipa, abia dimineața am aflat, când cei care ieșiseră în miez de noapte să vadă ce arde, au început să înștiințeze tot satul. Din fericire, femeia a scăpat teafără (dacă pot spune asta) din mâinile bărbatului său, care avea intenții de înjunghiere. S-a ales „numa` cu” niște vânătăi și ochi umflați și probabil ar trebui să mulțumească soțului că era prea beat ca să o alerge toată strada. Dar nu asta am știut eu aseară. Ci doar faptul că undeva, cineva suferă. Urletul ăla a trezit în mine frică și furie. Și multe întrebări. Parcă dincolo de sunete, am putut auzi nevoia de ajutor. Nevoia ca cineva să facă ceva pentru ea. Parcă i-am putut simți durerea din gât, și disperarea cu care încerca să se facă tot mai auzită. Cumva, m-am simțit recunoscătoare că familia mea e una normală și că astfel de episoade nu le văd decât în afara ei.

Mă intrigă faptul că femeile acceptă. Unele spun că nu o fac, dar eu cred că acceptarea, în cazul ăsta, e sinonimă cu șederea în continuare într-o astfel de căsnicie. Altele spun că de dragul copiilor, să aibă și ei un tată sau că râde lumea. Nu pot să înțeleg ce fel de copil își dorește un astfel de tată și ce fel de copil vrea să o vadă pe mă-sa caftită zilnic. Și mai cred că nu mai suntem în stadiul ăla al evoluției în care lumea râde dacă o femeie își lasă bărbatul. Nu te mai arată nimeni cu degetul dacă îți faci bagajul și pleci. Și nu, nu se va schimba, chiar dacă îți promite că nu va mai ridica mâna niciodată.

Am început paragraful anterior cu Mă intrigă faptul că femeile acceptă. Era firesc să adaug și Și că bărbații încă își bat femeile.  Dar nu. am făcut asta, pentru că. Nu știu de ce, dar într-un fel sau altul cred că lumea nu va scăpa de astfel de specimene niciodată. De fapt ăștia care se cred supermegaultrașmecheri și care vor să arate cât de bărbați  târâturi sunt, se hrănesc cu femeile slabe care acceptă. Și atâta timp cât vor exista femei care lasă privirea în pământ și îndură bătaia ei se vor simți și mai puternici. Iar atâta timp cât există băutură și oameni care se lasă conduși de ea, vom ajunge și mai rău.

 

7 Comentarii

  1. E mult prea delicată şi serioasă problema. Şi eu nu pot „judeca” decât din afară. Nu au fost violenţe în familia mea, între părinţii mei, nu am avut iubiţi violenţi. Aşa că nu ştiu. Ştiu doar că poate fi vorba şi de educaţie, de situaţia materială, de multe. Şi nu ştiu cum gândesc femeile aflate în situaţia asta.

    Răspunde
  2. E greu de inteles.Multe dintre femeile abuzate cred ca nu au ce face.Trebuie sa suporte.Nu au unde sa plece,au copii,rade lumea de ele.O alta parte crede ca o sa treca.Ca la un moment dat barbatul o sa isi dea seama ca greseste si nu o sa o mai bata.Din pacate cam asta este educatia societatii in care traim.

    Răspunde
  3. Greu subiect! Mai ales că îl vedem zilnic în știri, la televizor. Și câte multe alte situații, neștiute de nimeni… Sau împotriva cărora nimeni nu ia atitudine. Ia să-l taxeze comunitatea cu maximum de duritate!

    Răspunde
  4. barbalata mirela

    Este un subiect delicat si trist. Multe femei sunt nevoite sa accepte pentru ca nu au nici un ajutor. Familia nu ajuta ( tu esti de vina, l-ai ales stai cu el) , biserica nu ajuta ( datoria femeii este sa stea langa barbat), societatea, statul nu face nimic.
    Noi trebuie sa ne schimbam mentalitatea

    Răspunde

Lasă un răspuns