SuperBlog

Copilărie pe-un norișor!

 

EmpireSă fi fost ’96, poate ’97. Trenul se îndrepta cu viteza unui melc ce-și cară o casă prea grea pentru micimea lui. Când oprea în gară, săream cu veselie și alergam spre satul unde locuia străbunica mea, pe atunci în vârstă de vreo 80 de ani. Căsuța era mică și bătrânească, dar exista o odaie care era de bună, cum se zice pe la țară. Acolo dormeam de fiecare dată când mergeam pe la ea. Și tot de fiecare dată ne aducea un televizor miiiic de tot, alb negru și fără telecomandă. Era singurul televizor din casă și îl muta pentru mine, pentru că știa că dimineața când mă trezeam mă uitam la desene animate. Nu îmi trebuia aparatură sofisticată, pentru căson-goku-as-a-child-in-color mamaie ținea loc de toate. Nici măcar desenele nu erau cele care sunt acum. Păi ce, auzisem noi de Ștrumfi, când nici Stuart Little nu se născuse încă?

Încă țin minte cum miroseau diminețile în care leneveam și mă uitam la Son Goku. Pe norișorul lui zbura și îmi transmitea energia și voioșia cu care aveam să umplu curtea și bătrânetea străbunicii mele cât timp mai stăteam pe acolo. Am crescut o dată cu băiețelul cu părul țepos și uniformă roșie. Lăsam orice activitate și o îndemnam chiar și pe bătrânica mea să lase tot și să ne uităm împreună. Și tare îmi plăcea să-i mai povestesc  peripețiile prin care trecea și îi desenam peste tot  așa cum mă pricepeam pe micul băiețel.

Dar am crescut și eu, a crescut și el și parcă s-a produs o ruptură între noi. Undeva, în inima mea el încă rămăsese o mogâldeață pe un norișor. Uneori îmi e așa dor de acele vremuri și așa tare rău îmi pare că am crescut! Noroc cu Empire Film care îmi mai alină sufletul cu câte-o animație, un film și mai aprinde  acolo undeva o luminiță cu iz de copilărie. Pe Son Goku l-am închis în cufărul cu amintiri, iar pentru mângâierea dorului îl am pe Peter Pan. Ce m-aș fi făcut dacă nu s-ar fi aflat în distribuția Empire Film?

1064

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2016.

surse poze: www.drawinghowtodraw.com și http://empirefilm.ro/

Lasă un răspuns