SuperBlog

Crema de brânză și-o bunică ghidușă

Crema de brânză și-o bunică ghidușă

M-am considerat întotdeauna un om norocos, pentru ca viața mi-a oferit ocazia de a-mi cunoaște trei străbunici. De una dintre ele îmi aduc aminte vag, a murit când aveam vreo cinci ani, în schimb de celelalte două m-am bucurat 18 ani. Aproape că împlineau suta de ani, deci aș putea spune că stăm bine cu speranța de viață în familie.

Viața cu două bătrânele în casă a fost simpatică. Fiecare cu povestea ei de viață, cu învățăturile și vorbele  specifice zonei de unde veneau, cu luptele și neînțelegerile tehnologiei. Când au adus-o pe mamaie D. (adică străbunica, dar întotdeauna i-am spus mamaie, așa că am să vorbesc despre ea ca fiind mamaie) în sat, la noi, avea puțin peste 80 de ani. Sătucul din care provenea era unul mic, uitat de lume, de unde tot tineretul plecase, rămânând doar ochii triști ai celor bătrâni, privind agale pe ulițele pline de praf, unde trecea o mașină o dată la 2 ore.  Făceam până acolo în jur de 4 ore, deci nu era chiar comod să mergem în vizită des, așa că am hotărât să-i alinăm bătrânețea luând-o la noi. Mamaie D. n-a fost o femeie frumoasă și nici deșteaptă (făcuse doar două clase) la viața ei. Căsuța în care locuise 80 de ani era făcută din chirpici, avea o sală micuță și-o prispă unde obișnuia să șadă cu moșul ei, adică cu străbunică-miu, pe care nu am apucat să îl cunosc. Bucătărie n-avea. Făcea mâncare pe soba cu plită din dormitorul și-așa prea înghesuit ca să mai țină loc și de bucătărie.

– Tu cine ești? Semeni cu o femeie de la mine din sat … o aud într-o zi întrebând pe cineva.

– Cu cine vorbești mamaie? Nu e nimeni în casă.

– Eee.. cum nu, era o femeie. Acum nu mai e, dar era. Zău, că am vorbit eu cu ea.

– Mamaie, ți-am zis, aici nu e nimeni și nici n-a fost. O fi de la vârstă, îmi zic și mă gândesc să-o las baltă. Numai că mamaie n-a lăsat nimic baltă și aproape zilnic vorbea cu cineva, numai de ea știut, care după cum spunea „semăna cu cineva de la ea din sat”.

– Eu am venit aici la nepoata mea. Nu sunt de aici, eu 80 de ani am stat la mine în sat. Aici nu prea îmi place, nu e acasă, dar ce să fac, acolo nu mai am pe nimeni. Tu ce faci aici? Tot la nepoată ai venit sau ești de-a locului? De ce nu vorbești? Ehhh, nu-mi răspunzi. Te-oi fi supărat cu ceva? Pesemne că da dacă nu vrei să vorbești cu mine…. Ce zici dacă o chem pe nepoata mea să o cunoști?

– Mamaie, ești bine? Iar vorbești cu femeia aia?

– Eee, mamă mamă, tu crezi că baba e nebună, dar nu e deloc. E aici o femeie care cred că tot pe la nepoată a venit, dar nu știu ce caută la noi mereu. Mă întâlnesc mereu cu ea în hol. Dar nu vorbesște. O fi supărată.

– În hol? Hmmm…. locuiește în hol…

– Ia vino maică să ți-o arăt. E, ia mai zi ceva acuș. Iote-o!

– Pfff, bre mamaie, asta e o  oglindă și aia ești tu! Femeie aia cu care tot vorbești și care nu îți răspunde ești tu. Uite, dacă ridici mâna, o ridică și ea, dacă miști capul, îl mișcă și ea! Tare s-a mai amuzat când a aflat că vorbise singură atâtea zile și că pierduse ore întregi povestind cu femeia aia, pe care tot încerca s-o împace. Mamaie nu văzuse niciodată o oglindă mare, în care să te vezi cu totul, în căsuța ei având un ciob de oglindă, mic cât o jumătate de palmă și pătat de vreme în care abia te deslușeai.

Altădată, băbuța mea haioasă căra grăunțe pe care le punea pe raftul bibliotecii, numai ea știa de ce.

– Maică, dar voi nu dați de mâncare la pui? Săracul parcă nu se mișcă deloc, tare flămând o fi.

– Ce pui mamaie?, că nu avem decât găini.

– Puiul ăla pufos, pe care l-ați băgat în bobliteca aia, ori cum îi ziceți voi și care nu vrea să mănânce deloc.

– Of, of, păi ăla nu e adevărat. E un pui pufos, dar nu e adevărat. Haha, ce-ai crezut? Că ținem puiul în bibliotecă?

– Io știu maică ce obicee aveți voi pe aici?

– Hai mai bine să îți dau eu cu adevărat ceva pufos. Ia, gustă asta!

– Nu gust eu cremă d-asta. Ce, n-am auzit eu că mă-ta se dă pe față cu ea? Oi fi eu babă bătrână dar m-am alifiat și eu în tinerețe. Și știu că alifia nu se mânâncă.

– Acum se numește cremă, mamaie. Nu-i mai spune lumea alifie. Și nu e cremă d-aia de te dai pe față, asta e altceva. E cremă de brânză pufoasă de la Delaco. Ia, gustă măcar, să vezi ce bună e.

Crema de branza

– Eheeee, copilă… ce brânză făceam cu moșă-tu când aveam vaci… eheee. Nu mai e mamă nimic bun acum, acuma toți bagă ieuri  d-alea cum le ziceți voi.

– Mamaieeee, gustăăă!!

– Gust, gust, numa’ așa, că-mi ești dragă! Eee, ce gust să aibă? E oleacă așa și așa… ee, să zicem că e bună. Nu e foarte bună, să ne înțelegem, să nu v-o luați în cap, da?

– Bine, mamaie, dacă tu spui, eu te cred. A… uite că a venit mama. O să plecăm la cumpărături. Să-ți luăm ceva?

– Făceți-vă milă și de puișorul ăla și mai luați niște grăunțe.

– Păi parcă ți-am zis că nu e viu. E jucărie.

– Eeee, am uitat maică. Ce să vrea baba, nu vrea nimic. Nu-i mai trebuie ei nimic, dar dacă vreți voi să luați niște cremă de brânză de aia pufoasă… da numa așa, dacă vreți voi, nu că aș vrea eu …

– Cineva devine fan brânză? He he, luăm luăm!

 

Articol inspirat din realitate și cosmetizat pentru Spring SuperBlog 2017.

12 Comentarii

  1. :))) Ce frumos! Succes! Îți țin pumnii! Și că sa nu te las singura, m-am înscris și eu. Sincer, tu m-ai inspirat. După ce ti-am comentat la articolul în care ai anunțat participarea, am început sa mă gândesc cum și ce as scrie eu la diferite probe. Ne vedem la gala, deci! Până atunci, spor la scris și note mari!

    Răspunde
    1. Ce drăguuuț :)) Îți mulțumesc mult! De Gală nu știu ce să zic, dar chiar mă bucur că te-ai gândit să participi. 🙂 Mult succes și inspirație îți doresc și ai grijă la penalizări 😀 Niciodată să nu te lași până în ultimul minut ca să înscrii articolul, că platforma cam face figuri și poate îți face vreo farsă :))

      Răspunde
  2. Multumesc și eu! Nu știu cum fac dar tot pe ultima suta de metri înscriu articolul. Cred ca am nevoie de adrenalina pe care mi-o da platforma, altfel nu pot explica cum sta articolul scris doua zile în ciorna și cu puțin timp înainte de miezul nopții mă apuc sa-l corectez/completez… Sper sa tina cu mine mereu platforma.
    Spor la scris!

    Răspunde

Lasă un răspuns