SuperBlog

Cu CND Turism vom pleca în vacanță!

cndÎl cunosc pe Johnny de trei ani și pot spune că de aproape doi ani suntem prieteni nedespărțiți. Oriunde merg am grijă să fie alături de mine și să surprindă o parte din locurile pe care le las în urmă. Johnny este aparatul meu de fotografiat de care nu mă pot despărți si pe care, după cum puteți observa, l-am și botezat. L-am primit cadou de la soție la aniversarea celor 10 ani de căsnicie și ușor ușor am învățat să îl folosesc la un nivel profesionist.

De-a lungul timpului, am cunoscut oameni cu aceeași pasiune ca mine, prin intermediul unor cluburi de fotografi. Dar parcă ceva nu este de ajuns. Convorbirile au loc doar din fața unui monitor, ceea ce nu mă mulțumește deloc, pentru că în momentul în care declanșez, sunt tot singur.

Este vremea ca ceva să se schimbe și să capete contur, pentru că trebuie să progresez în viitoarea mea carieră de fotograf. Tocmai de aceea, mă gândesc să organizez un tur foto, la noi în țară, mai întâi  în rezervația naturală Delta Dunării, ca apoi să ajungem în peisaj de munte, pe Transfăgărășan. Ba chiar am căutat o ofertă specială prin agențiile de turism care să includă destinațiile dorite de mine și să nu facă găuri mari în buzunarele noastre. Vor putea participa fotografi profesioniști cât și amatori (cu condiția să dețină un aparat foto semiprofesional), în limita a 20 de locuri. Lista cu echipamentul necesar drumeției va fi trimisă prin e-mail odată cu confirmarea înscrierii.063ee9aeb9f60efa02823e51450f82ce_l

Cele cinci zile pe care le vom petrece în Deltă îmi doresc să fie cinci zile de vacanță în care vom studia, vom învăța unii de la alții și vom exersa fotografia de peisaj și cea de faună și floră. Ca prim obiectiv, vom vizita Pădurea Letea, zonă preferată de turiști, datorită aspectului subtropical, pe care i-l oferă multitudinea de plante cățărătoare.

Știu sigur că o zi ne va prinde pe plaja Sf. Gheorghe, unde se află cel mai fin nisip cochilier și unde are loc vărsarea Dunării în Marea Neagră. Razele apusului vor mângâia albastrul liniștitor al mării și împreună vor dezmierda văzduhul cu pete de culori. Asta ne va da posibilitatea să ne întoarcem acasă cu niște cadre ireal de frumoase.

Ne vom îndrepta apoi obiectivele spre Cetatea Enisala, locul care ne oferă una dintre cele mai frumoase priveliști din Dobrogea. Aici își vor putea etala talentul și măestria în arta fotografiei pasionații de ruine.

Astfel călătoria din Delta Dunării reușește să reunească o diversitate de teme fotografice: apus, floră, faună, peisaj. Pentru pasionații de munte abia acum va începe aventura, pentru că vom cuceri Transfăgărășanul pentru trei zile. Vom urca la vârful Negoiu și vom admira priveliștea către lacul Bâlea. Asta în prima zi, căci ultimele două vor fi ocupate cu traseul către Vârful Moldoveanu, care ne va încărca bateriile cu frumusețea împrejurimilor.

Pentru ca aceste planuri să devină realitate, din multitudinea de oferte turistice găsite pe internet, am ales-o pe cea de la CND Turism. M-a atras seriozitatea și profesionalismul de care dau dovată. În plus au o groază de oferte și destinații de vacanță atât interne cât și externe. Nu e nevoie decât să o alegi pe cea potrivită, să convingi niște prieteni să ți se alăture și să îți faci bagajele!

Sper ca excursia planificată să fie una roditoare în care să învățăm unii de la alții, să construim ceva frumos și să legăm amintiri și prietenii!

 

 

 

Articol scris pentru SuperBlog!