Cărți

Cum m-am apucat de citit!

Cum m-am apucat de citit!

– Am o propunere pentru voi, copii. Aș vrea ca în fiecare zi de vineri să povestiți în câteva cuvinte ceea ce ați citit voi pe parcursul săptămânii. M-aș bucura tare mult să vă placă ideea și să fiți receptivi.

Încă îmi amintesc perfect ziua aceea, în care doamna învățătoare ne-a propus ca ora de lectură (nu mai știu exact cum se chema materia, dar era chiar o oră de lectură) să nu se mai desfășoare ca de obicei, ci să venim cu ceva nou. Până atunci această oră de lectură se desfășura banal, doamna citindu-ne câte ceva, apoi spre finalul orei ne punea întrebări să vadă dacă am fost atenți. Noua schimbare  îmi plăcea. Era o provocare interesantă și făcea ca ziua de vineri să fie mult mai așteptată și mult mai captivantă.

Eram clasa a III-a și până atunci citisem doar lecturile din manualul de limbă română și alte povești pe care mă punea mama să i le citesc, ca să îmi dezvolt această parte. Însă nu-mi surâdea ideea ca vinerea să mă așez pe scaun în fața tuturor și să povestesc vreo fabulă sau cine știe ce povestire de Emil Gârleanu. Nu … voiam ceva diferit, ceva care să o facă pe doamna învățătoare să fie mândră de mine. Așa că am apelat la biblioteca satului, destul de micuță și modestă, dar care pe atunci mi se părea mare și plină de cărți noi și interesante. Am plecat de acolo cu Fram, ursul polar, de Cezar Petrescu.

Nu mai știu exact cât mi-a luat ca să termin cărțulia, dar știu cu ce mândrie am pronunțat titlul, când am fost scoasă în fața clasei ca să vorbesc despre ceea ce citisem. Țin minte cum doamna învățătoare s-a luminat la față și a zâmbit când mi-a spus Bravo! Se vede că ți-a plăcut mult. Sunt curioasă cu ce vii data viitoare. 

Așa am trecut pragul acestei lumi minunate. Am continuat cu diferite romane ușoare, specifice vârstei, pe care le povesteam cu drag vinerea. Devenisem un povestitor fidel zilei de vineri, pentru că eram printre puținii copii care se ofereau să vorbească de fiecare dată. Am chiar și o diplomă primită prin clasa a IV-a cred, pentru contribuția mea la ora de lectură.

Și chiar dacă după doi ani doamna învățătoare a fost înlocuită de doamna profesoară, pentru că încheiasem ciclul gimnazial, pasiunea mea a rămas. Chiar dacă nu mai exista vinerea lecturii, eu am continuat să citesc cărți de beletristică, pe care le povesteam colegelor, mamei sau vreunei prietene.

Nu știu dacă mi-aș fi dezvoltat această pasiune dacă nu o aveam învățătoare pe doamna C. Era abia la începutul carierei, era tânără și se vedea cât de mult iubește ceea ce face. Acum, după mai bine de 10 ani, dacă aș revedea-o i-aș spune că pentru mine nu a fost doar o învățătoare, a fost ca o mama care m-a învățat să fac primii pași!

 

Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov.

2 Comentarii

Lasă un răspuns