Întâmplări

Dacă e mare, atunci munte să fie!

De când mă știu (adică de pe la 5 ani încep să am amintiri-până atunci cred că îmi dormea creierul) am avut o oroare față de soare, căldură. Cu riscul de a mă repeta, reamintesc că sunt născută în iulie. Adică exact în jumatea verii, când mingea aia mare de foc scuipă în stânga și în dreapta biluțe mici care pârlesc totul în jurul lor :)) Cred că mi-am greșit venirea.

Nu suport căldura! Era o bucurie când faceam naveta la liceu și veneam cu maxi care era pliiiiiiiiin de miroase, d’alea de îți mută capul instantaneu în direcția opusă, unde te izbești de altele. Asta când nu mă izbeam de geamuri, pentru  că dacă cineva scăpa telefonul din mână, aceasta probabil nu avea pe unde ajunge pe podea, așa că nu era bai.

În concluzie aș da oricând marea, căldura, soarele ăla scuipător de foc (nu ăla cu bun simț) pe aer de munte, pe un peisaj de munte. Am descoperit că muntele e un prieten bun. Știe să asculte fără sa te arate cu degetul și e oricând acolo. Fie că nu îl mai vizitezi câteva zile, luni, ani, el nu se supără, îl găsești acolo cu brațele (sau hăurile) deschise.

Spre rușinea mea prima oară când am vizitat Crucea Caraiman a fost în august, anul ăsta. Până la cruce, am mers printr-o pădure de jnepeniș. No, bun…mă uitam eu așa în zare și văd că se înalță muntele și undeva pe sus se vedea o cărare.

– Ăla e drumul nostru! Pe acolo ajungem. – zice al meu foaarte vesel

– Fugi d-aici, păi nu vezi că e în aer? Cum să mergem pe acolo? Doaaaamne, ești nebun.

– Ce-ai mă, am glumit și eu, normal că nu pe acolo. – încerca să facă pe …nu știu ce, dar după vreo încă 15 minute de mers am dat piept cu cărarea aia de care mă speriasem. Era o potecuță, pe o laterală a Caraimanului, un pic cam îngustă. O nimica toată! Nici nu aveai de ce să te temi, adică nu puteai să cazi în găuroiul, hăul din dreapta …

Atunci mi-am testat cu adevărat răul de înălțime, pentru că dacă te uitai în dreapta, în jos, simțeai cum îți fug picioarele și parcă deja te vedeai cum te rostogolești. Am întâlnit două porțiuni cu lanțuri, prima trecută destul de lejer, a doua mi-a dat o goană la inimă de îmi venea să mă întorc :)))

Dar chiar și așa tot muntele mi se pare mai fascinant, mai prietenos 🙂 Asta nu înseamnă că una dintre dorințele mele nu e să văd răsăritul și apusul de pe o plajă.

Voi ce preferințe aveți? Mai jos vă las o gură de aer proaspăt! Click pe poze pentru mărire 🙂

Brâna Caraiman

_DSC5727-Pano

Platou Bucegi

Brâna Caraiman

Cabana Caraiman

4 Comentarii

  1. Cred că, cel puțin în privința asta, ne asemănăm. Nici eu nu suport căldura, doar dacă stau în apropierea unei ape, ca să mă bălăcesc. Iarna, nici nu dau drumul la încălzire, dar e drept că și apartamentul e încălzit bine de cele de alături.

    Răspunde

Lasă un răspuns