Diverse

Dintr-un trecut deloc îndepărtat

Dintr-un trecut deloc îndepărtat

De cele mai multe ori trăim momente pe care credem noi că nu le vom uita niciodată. Dar oare așa e? Eu de exemplu constat că perioada facultății e într-o zonă de umbră a creierului meu. Nu prea pot să extrag cine știe ce, doar țin minte că m-am trezit într-o sală de curs dubioasă, cu mulți oameni. Și mai dubios a fost că am închis ochii pentru o secundă. Însă când i-am deschis m-am trezit cu o tichie tocă pe cap, cu-o diplomă și-un trandafir. A…și mai purtam o robă oribilă.

S-ar putea însă să mă înșel, pentru că dacă -i dau vreo două palme lu` nea cerebel pot să simt încă duhoarea sălilor de curs. Într-un subsol împuțit, cu niște țevi pe deasupra, (noroc că sunt scundă, că altfel dădeam cu capul) făceam ora de lingvisitcă cu o profesoară care învăța materia în același timp cu noi. Toată ora număram picioare. Atât vedeam pe geamul care dădea în curtea principală: picioare de la genunchi în jos.

Mai simt și gerul. Gerul care ne făcea să stăm cu gecile pe noi, parcă-am fi fost la facultatea lu` Crivăț Împărat. Îmi mai bate cineva la ușă…e un ou, un gălbenuș de ou mai exact, din nuștu ce poezie a lu Baudelaire. În rest, e praf și pulbere de amintirile mele. Niște desinențe pe la latină, zac și ele în același cufăr cu multe altele. Profesori de toate tipurile, vârstele, mentalitățile….toți au trecut. Toți au rămas întipăriți însă. Unii mai la suprafață, alții la mare adâncime. Sute de ore petrecute la sala de lectură, care parcă nu au existat niciodată. Orele de engleză le-am păstrat vii. Păi cum să uiți că după o joie liberă, în care nu ai niciun curs/ seminar, vine o vinere în care ai două ore de engleză? Doar două ore…. Ziceți voi, cum să uiți momentul în care profa ajunge la seminar după ce o sunăm și cu zâmbetul pe față ne declară că suntem liberi, c-a uitat că are oră cu noi și și-a făcut alte planuri? Apusurile de la etajul 5, al unui corp, care probabil la un cutremur mai sănătos, ar face victime, sunt de neuitat. Cine mai era atent la ce făcea Ulise când eram mai aproape de coloritul cerului? Cine își mai amintește de toată teoria aia grea și plictisitoare băgată pe gât într-un timp așa scurt?

În schimb îmi amintesc de civilizația engleză, că doar am dat restanța de 4 ori. Și de literatura engleză (modernism și postmodernism). Nu de materie în sine, ci de restanță, și aia luată dintr-a treia mișcare. Mai răsar din ceața gândurilor sutele de ore petrecute pe la sala de lectură și o carte îngrozitoare: Black Album de Hanif Kureishi. A…și momentele alea în care mă plictiseam de atmosferă și plecam la cămin.

Poate dacă nu s-ar fi grăbit timpul să treacă așa repede ar fi fost mult mai vii aceste amintiri. Eu le simt parcă din altă viață, dintr-o altă lume, sub un alt apus uitat ….

19 Comentarii

  1. Chiar că e o diferență de la om la om, în funcție de conjunctură și percepție. Eu aș vrea să rememorez primul sărut cu o fată grasă (și cretină), ori prima călătorie făcută cu tramvaiul prin București. 🙂

    Răspunde
  2. Stai să vezi mai încolo :))) eu nu-mi amintesc decât numele a doi profesori din facultate și a patru colegi. Restu’…. ceață densă. Alte amintiri de atunci în schimb sunt atât de vii încât nu le voi uita niciodată.

    Răspunde
  3. Nu cred! Ai avut restanta la Civilizatie Britanica? Cu cine ai facut? Cu D-na Dobrinescu sau cu D-na Eparu? Apropo de lingvistica la subsol, acolo fac si eu cu Tomescu. :)) Ma simt ca la puscarie, sincer sa fiu…

    Răspunde
  4. Eu ma gandisem anul acesta sa merg sa mai fac o facultate, asa sa nu mi se atrofieze creierul.Si fiindca am lucrat atatia ani in invatamant ma gandisem sa merg la litere sa fac romana-engleza.Dar voi putea eu oare acum, la varsta mea, sa tin pasul cu voi? Voi putea eu, oare, fara sa numar picioare la cursuri ( ca voi avea job ) sa trec de examene?

    Răspunde
          1. hahahaha, eu am citit la viata mea suficient, la engleza nu prea am lecturat.
            Oricum scriu corect romaneste, ceea ce e un mare avantaj printre studentii de azi, asa-i ? :-)))

  5. Așa și trebuie. Trecutul trebuie lăsat să moară, dar faptul că el nu a fost înțeles corect la vremea lui, din subconștient revine ce nu a fost ars generând confuzie.O acțiune încheiată total, adică terminată, nu va mai reveni niciodată. Asta se petrece când trăim PREZENTUL. Dar se petrece tot mai rar aceast fapt, mintea a fost obișnuită să funcționeze greșit.

    Răspunde

Lasă un răspuns