Diverse

Vârful Măgura Codlei (1 noiembrie 2018)

Probabil că nu vă mai amintiți dar acum ceva vreme într-un articol povesteam cum am ratat intrarea pe traseu în Măgura Codlei (pentru curioși aici este întâmplarea). Ei bine, traseul l-am făcut până la urmă, a doua zi de la ratare, pentru că … de ce nu?

Citisem pe net articole despre vârful Codlea, unii ziceau că-i ușor, alții că nu-i așa ușor cum pare. Eu nu zic nici că-i ușor nici că-i greu, zic numai că depinde de fiecare. Dacă gâfâi până la etajul 4 atunci nu te aștepta să zbârnâi până în vârf că nu o să fie deloc așa, dacă ești împiedicat și dai cu stângu-n dreptul din 2 în 2 metri atunci o să fie nasol pentru tine. Dacă n-ai mâncat nimic toată ziua și te gândești tu că ar fi o idee bună să te avânți într-un urcuș destul de … „urcător” e din nou o idee proastă și probabil ți-ai dori să mânânci și frunze pe toată durata traseului.

Așadar traseul începe cu  o panoramă faină de tot asupra orașului. Sunt câteva case acolo (în acea poiană), dar noi am lăsat mașina fix pe iarbă încă verde pe atunci. Deși era destul de neclară priveliștea, era un soi de ceață, am făcut câteva poze, după care am pornit spre pădure, călăuziți de cele 2 triunghiuri, roșu și albastru.  Citește mai mult…

Diverse

Oameni de nota 10

Eram multe suflete în acea sală mare și mult prea rece. Auzisem noi ceva, de la cei ce aveau cunoștințe mai mari, care-și tociseră coatele pe acele bănci, însă vârsta ne făcea să fim mult mai gălăgioși decât ar fi trebuit. Sunt convinsă că de pe hol, sala răsuna ca o cameră plină cu copii de 2 ani, care zbiară fiecare pe limba lui. Și nu înțeleg cum niște zeci de oameni de 20 de ani pot fi așa de neciopliți. Adică, unde-i educația?

Asta îmi amintea de orele din generală, când după sunarea clopoțelului în loc să așteptăm cuminți în bănci venirea profesorului, noi îl așteptam pe bănci, pe catedră ori alergându-ne prin clasă. Singura diferență e că acum nu ne mai alergam, însă la statul cu fundul pe bancă nici că renunțasem.

În învălmășeala care era acolo, printre subiectele diverse, despre unghii, păr, seriale, iubiți, petreceri și ce băieți faini mai sunt prin alți ani (am fost an de fete în mare parte, așa că e de înțeles) am reușit să distigem sunetul ușii care s-a deschis. Ne-am mișcat fundurile la locurile noastre și ne-am ridicat privirile la cel ce tocmai intrase. Citește mai mult…

Diverse

Leapșă de iarnă a la mine

Știu că încă nu-i iarnă iarnă și sunt convinsă că zăpada asta de-acum e  așa de .. „ia și tu un pic de poftă” însă pe mine mă face să mă plimb printre amintiri. Și m-am gândit să vă fac și pe voi un pic să vă amintiți de copilărie, așa că am creat o leapșă. Sinceră să fiu habar nu am ce întrebări voi pune sau ce răspunsuri voi găsi la ele, ăsta e unul dintre articolele alea pe care le las să curgă așa, de la sine, fără să fie gândit (am zis gândit? hmm, mă întreb ce articol de aici o fi gândit înainte :)) ).

  1. Dacă ai fi un fulg de nea, unde-ai vrea să te așterni? 

Recunosc că întrebarea asta mi-a venit citind articolul scris de Potecuță. Și răspunsul la fel, e inspirat de la ea. Deci, dacă-aș fi un fulg de nea aș alege să bucur un copil. M-aș așterne pe năsucu-i mic și l-aș gâdila cu fragilitatea mea. Și eu prindeam fulgi cu nasul când eram mică și știu cât mă bucura să-i simt cum se aștern pe mine. Cu toții știm că bucuria unui copil e cea mai sinceră și cea mai inocentă, nu-i așa? Citește mai mult…

Diverse

Plăceri nevinovate pe Farfuria Colorată

Nu știu câți dintre voi ați observat că nu mai postez nimic de-ale gurii, dar simt nevoia să dau o explicație și poate așa un pic să mă laud. No, glumesc, nu am de ce să mă laud, vreau doar să vă lămuresc și să mă conving și pe mine să desființez anul ăsta categoria de plăceri nevinovate. Nu vă gândiți că am renunțat la dulciuri. Ba din contră, fac foarte des cu toate că încă vreau să slăbesc.

Ideea e că începusem așa timid într-ale bucătăriei, cu un tort făcut mai mult de mama, dar care cumva m-a făcut să vreau mai mult. Și uite așa mi-am băgat nasul mai mult și mai mult până am decis să fac aici categoria despre care vorbeam mai sus, plăceri nevinovate. Începusem să public din rețete, doar că la ceva vreme mi s-a părut că vreau mai mult. Dacă măream numărul postărilor cu rețete simțeam că îmi supăr cumva blogul. Căci parcă nici nu voiam să fac abuz.

Eu sunt cam greu de mulțumit și parcă ceva nu-mi plăcea. Parcă blogul ăsta devenise așa o mâncare cu de toate, cu prea de toate. Și avea să devină prea plin de rețete. Iar eu pentru rețete voiam ceva special, ceva doar pentru ele, ceva unde să le pot categorisi, unde să pot scrie frumos ingrediente, mod de preparare, chestiuțe.  Citește mai mult…

Diverse

Pietrele lui Solomon- Vârful Postăvaru (7 oct. 2018)

În ultima vreme ne-am tot aventurat pe Tâmpa, ba pe un traseu, ba pe altul și de fiecare dată când ajungeam în vârf ne uitam spre Postăvaru cu gânduri mari. Și cum gândurile nu ne-au dat pace, ne-am conformat, am căutat informații despre trasee și duminică dimineață am plecat într-o tură faină de tot în care am trecut prin toate stările posibile.

Duminică ora 7.30 sună alarma. Ne mai îngânăm câteva minute cu somnul, apoi începe rutina de dimineață. Spălat, mâncat, pregătit rucsacele și undeva pe la 9 și ceva pornim la drum. Trebuie să ajungem la Pietrele lui Solomon, căci de acolo vom pleca.

Pe la Pietrele lui Solomon ajungem pe la 10 fără un sfert. Marea mi-a fost bucuria când am văzut câți oameni sunt echipați de traseu, căci în capul meu era gândul că nu vom fi singuri prin pădure. Avusesem proasta inspirație să caut informații despre urșii din zonă și când am aflat că în urmă cu câteva săptămâni cineva se întâlnise cu unul parcă înghețase în mine dorința de a mai pleca. De la bucurie am trecut repede la dezamăgire, pentru că ceilalți aleseseră traseul ce ducea la Poiana Brașov prin Drumul Vechi al Poienii (marcaj bandă roșie). Cu oarecare teamă (eu) ne-am continuat drumul, trecând pe lângă izvorul L.I.D și mergând mai departe până ce dăm de un drum spre dreapta, unde este un fel de zonă de picnic/ întâlnire a junilor din Brașov. Avem și un marcaj pe stâncă ce ne îndeamnă tot la dreapta, așa că pe acolo o luăm. Imediat ne iese în cale indicatorul ce ne înștiințează că până sus e departe, adică vreo 4 ore. Citește mai mult…

Diverse

Contează aspectul fizic mai mult decât orice?

Aseară am văzut un film pe care îl mai văzusem cândva, demult, dar uitasem total de el. Shallow Hal sau Ușuraticul e un fel de comedie, dar n-aș zice tocmai comedie 100%. E mai mult o încercare subtilă de a spune că frumusețea stă în ochii privitorului. Că de multe ori un ambalaj frumos ascunde un produs mai puțin bun. O reclamă care atrage, nu vinde neapărat ceva nemaipomenit. Așa cum o persoană care arată trăznet  nu e neapărat o persoana bună.

Hal cel din film, suntem noi. Fiecare dintre noi. Unii încă suntem, alții am fost ca el. E tipul de bărbat atras doar de femeile cu corp de fotomodel. Frumusețea, pentru el, se învârte numai în jurul unui corp perfect. Nu e de condamnat, din moment ce societatea ne vrea astfel. În reclame vedem numai femei frumoase, cu zâmbet perfect și dinții spectaculos de albi, bărbații cu corpul perfect și cu mușchii „acasă”. Părul lor întotdeauna arată perfect, chiar dacă reclama e una la perne și ei abia s-au trezit. În reviste întâlnim același tip de perfecțiuni. În filme, actorii sunt perfecți. Și când totul e perfect, parcă ți-ai dori și tu, nu? Tocmai din cauza asta avem copile care se înfometează, care iau pastile sau recurg la tot felul de metode periculoase  ca să ajungă la greutatea ideală.  Citește mai mult…

Diverse

Cum ați ajuns pe blogul meu – partea a doua

Acum un an aproape am scris un articol despre cum s-a ajuns pe blogul meu. Din păcate termenii pe care mi i-a arătat nu au fost așa mulți pe cât speram, dar au fost totuși ceva. Din fericire, numărul scăzut al termenilor s-a compensat prin minunăția de cuvinte și  … nu mai dau exemplu că mă fac de râs. Articolul e aici, dacă vreți să vă convingeți. Astăzi, în urma unei discuții virtuale cu Potecuță despre cum scriem noi pe google mi-am adus aminte să intru să mai văd ce minunății au scris oamenii ca să ajungă pe Călător prin viață în ultima vreme.

Nu voi înțelege niciodată cum căutând mere ajungi pe un blog unde se scrie despre varză și cum căutând varză ajungi unde se scrie despre mere. Dar încurcate-s căile și oricât aș vrea, n-am să reușesc să le descurc, deci mai bine nu mai încerc să înțeleg nimic. Doar stau și mă minunez. Și râd. Și mă mai scarpin pe după ceafă la gândul că undeva, pe alte bloguri, apar termeni care-l fac pe proprietar să râdă și pe care eu i-am tastat. Cu mâinile mele, pe nea Google. Noroc că nu apar nume, sau adrese sau poze în dreptul termenilor. Ar fi fost rușinos să vedem cine ce caută. Citește mai mult…

Diverse

Direct din news feed

Nu știu cum e la voi, dar la mine pe facebook e plin de dorințe. Ce își dorește x-ulescu de la 2018, ce vrea să realizeze y în noul an, ce, ce și iară ce. De parcă ar păsa cuiva. Dar așa ne place nouă să ne expunem. De la cum ne petrecem diminețile, la ce oră ne bem cafeaua, unde și cu cine, ce mâncăm de cină, ce filme vedem și cu cine. Până și prima poză pe care i-o faci bebelușului la naștere apare pe facebook.

Fiecare dintre noi am avut un Crăciun de poveste, cu brad împodobit, bucate alese, cadouri din belșug. Am primit colindători, am petrecut în restaurante și totul a fost roz și alte culori derivate din roz. Apoi a urmat Revelionul. Altă distracție, altă paletă de rozuri. Pahare sparte, bani în buzunare, tot felul de poze postate la doișpe noaptea în care îți iei partenerul de braț, ciocniți paharele și vă uitați spre cameră. Rânjiți cu toți dinții ca să vadă lumea ce fericire mare și scrieți un La mulți ani, apoi aruncați răvașul pe mare, postați poza ca să vadă tăt mapamondul. Citește mai mult…

Diverse

Ședințele cu părinții. Plăcere sau chin?

Nu știu de ce unii diriginți adoră să facă ședințe. Dar adoră pe bune treaba asta, așa că în fiecare lună trebuie musai să pună de o întâlnire că altfel se strică fengșuiul elev-părinte-profesor. Eu am fost din rândul celor mai norocoși – doamna diringintă pe care am avut-o, organiza maxim 2 ședințe pe an școlar și nici atunci prezența nu era obligatorie. Soră-mea însă are o nebună (mda, chiar e) care lunar trimite mesaje părinților – invitații la ședințe. Și nu știu cum se face că formulează în așa fel încât dacă nu ajungi la ora aia, în ziua aia înseamnă că tu, părinte denaturat ce ești ai pierdut o ocazie pe care n-o mai poți avea decât luna viitoare, în care să te interesezi de viitorul copilului tău. Și te vei simți prost, pentru că asta înseamnă că nu îți iubești copilul. Nu ești alături de el, nu te interesează ce face, cu cine și de ce. Citește mai mult…

Diverse

Tare surprinsă am fost când nenea WordPress m-a anunțat (pe data de 17) că blogulețul meu a împlinit 2 ani. Într-adevăr dacă ne uităm retrospectiv, doi ani nu înseamnă o perioadă extraordinar de mare. Dar nici puțin nu este, nu? Pentru cine nu știe, blogul ăsta e descătușarea mea. E locul în care mă simt cu adevărat eu și chiar pot fi eu, pentru că nu mă cunoaște nimeni. Și asta e de bine, zic. Când cunoscuții îmi citeau articolele nu era nimic în regulă. Nu puteam scrie, mi se bloca mintea doar la gândul că x-ulescu va citi, probabil va râde sau se va întreba ce e cu mine. Și asta nu era deloc confortabil. Citește mai mult…