D`ale sufletului

Duminică. Ploaie. Singurătate. Apăsare.

Duminică. Ploaie. Singurătate. Apăsare.

Duminică. Ploaie. Singurătate. Apăsare. Patru substantive atât de semnificative pentru astăzi. M-am trezit la șase azi dimineață din cauza ploii. Prea multă gălăgie pentru câțiva stropi. Și nici măcar n-au scăldat rădăcinile ascunse bine sub pământ. M-am adâncit și mai tare în cearceaful cu picățele mov și am simțit nevoia să plâng. Când am deschis din nou ochii era un soare trist, iar capul meu vâjâia de parcă aș fi fost mahmură. Nu-mi amintesc să fi băut ceva aseară.

Duminică. Ieri am făcut parastasul de 1 an pentru mamaie. În ultima săptămână am alergat ca un titirez și-am fost tot mai obosită. De la curățenie generală la făcut prăjituri și pus mese. De la fericire, la oboseală, la ușurare. Nu știu dacă am simțit ceva special, dacă mai puteam să simt ceva special.  Știu doar că azi m-am trezit mai obosită decât m-am culcat. Că aș sta undeva unde să uit de tot și să mă relaxez. Undeva ferit de ochi străini, undeva ferit de omenire, de trafic, de gălăgie. Să fiu doar cu mine. 

Duminică. Azi s-a făcut o săptămână de când am împlinit niște ani în care nu am realizat decât un singur lucru de care m-am simțit foarte mândră. Am scris o licență, care atunci când am citit-o și am ținut-o în mâini mi-a umplut sufletul știind că e în totalitate munca mea. Numai eu știu câtă luptă am dus cu mine ca să o scriu. Și acum zace undeva prin secretariatul facultății, plină de praf, uitată, în loc să ocupe raftul de la jumătate al bibliotecii mele.

Nu sunt sigură de ce în sufletul meu astăzi. Simt așa …. și așa … și poate și așa. E un fel de ciorbă de sentimente.  Nu sunt sigură nici de starea fizică. Nu-mi e foame, îmi simt capul greu și parcă aș târî un pietroi după mine. Mi-e dor de niște zâmbete altfel, de o înghețată la dozator și-o plimbare haotică pe jos. Afară parcă ceva nu e în regulă. Deși toate sunt verzi, parcă le lipsește viața. Sunt amorțite, sunt fără sentimente. Sunt reci și trecătoare.

Astăzi mă simt … . Ciudat cred că ar fi cel mai potrivit pentru amalganul de cuvinte care-mi vin în minte. Poate mâine va fi altfel.

5 Comentarii

  1. Stiu cum este sa te simti mandra de tine cand ai facut ceva/ai realizat ceva prin munca. Si la mine lucrarea de licenta a fost doar munca mea. Stiu cat de greu este si cat de bine te simti dupa.
    Imi pare rau pentru mamaie 🙁 . Eu nu mai am de ani buni bunicii in viata 🙁

    Răspunde

Lasă un răspuns