D`ale sufletului

Gânduri de 4. Ora 4

Gânduri de 4. Ora 4

Nu știu a mă fi simțit mai singură ca acum niciodată. Mă împiedic de oameni, de mine, de zile și nopți. Știu că liniștea asta nu e bună, nu e o liniște d-aia de-ți dorești să ai acasă după ce-ți împuie copiii capul toate ziulica, ci e ceva ce destramă, ce apasă și clocotește. Până în momentul când ca un vulcan, răbufne prin priviri ce vorbesc mai clar ca orice. Totul capătă altă nuanță, în ochii tăi nu se mai citește siguranța unui acasă la care visam odată.

E un căprui mai rece ca moartea ce te-nfășoară în spasme de fiori. Vreau să mă fac un ghem și să mă-nec în amar. Să mă deșire o mâță în firișoare subțiri și să mă pierd. Atât de adânc doare, aproape că îmi vine să mă dau bătută. Nu știu dacă asta e o noapte specială, sau ar trebui să o cuprind în legătura cu nopți nedormite. Știu doar că merit să fiu singură. Nu am un suflet colorat, dar așa, în tonurile lui de nonculori a sperat că va fi plăcut. Fără adăugiri, fără virgule, fără temeri …

Poate că nu știu să păstrez oameni și nici pe mine. Poate că mâine va fi prea târziu sau niciodată. Poate că noaptea asta va rămâne doar o noapte sau poate va fi chiar noaptea. Prea mulți de poate, prea puțină siguranță.

Prea multă durere.

15 Comentarii

    1. Nu știu, momentan nu mai simt nimic. E ca atunci când te duci la dentist și-ți face anestezie. Și cred că știi ce pățești după ce trece efectul, sper să nu treacă prea curând. Are, Potecuță, are multe greșeli pe care le poartă …

      Răspunde

Lasă un răspuns