Întâmplări

Povești cu fetru. Cum l-am descoperit

Mai țineți voi minte că atunci când eram noi mici existau la școală orele de lucru manual? sau abilități practice, nu mai țin minte. Or exista și acum, habar nu am. Eu știu că o oră pe săptămâna era chin și jale pentru mine, căci aveam două mâini stângi și nu mă pricepeam la nimic. Degeaba se chinuia mama cu mine acasă să mă învețe ceva, nu s-a prins nimic de mine. Am încercat să învăț să croșetez, să tricotez, nâț. Nici măcar nu am înțeles ce trebuie să fac. Apoi a încercat să mă învețe să cos la mașină. Nu mi-a plăcut nimic, nici n-am înțeles nimic. Așa că ne-am lăsat amândouă.

Mai târziu s-a ales de mine bucătăria. Chiar dacă nu m-a învățat nimeni, ci doar făceam pe ajutorul de bucătar când ne prăjiturea mama. Asta a contat foarte mult, cred. Mult mai târziu, adică acum vreo 2 luni cred, în timp ce ne plimbam prin Piața Sfatului, am găsit pe jos o decorațiune din fetru. Era un iepuraș de care atârna un Paște Fericit.  Mi-a plăcut tare mult, așa că am ajuns acasă și am căutat mai multe informații. Dar să creezi astfel de lucrușoare presupunea să știi să coși. Și nu oricum, ci o cusătură fină, dreaptă și foarte frumoasă. Citește mai mult…

Întâmplări

Ecologizare Brașov. Cum a fost?

Deși am mai scris pe aici despre gunoaiele de prin oraș lăsate în urmă la diverse evenimente, sinceră să fiu, nu am făcut niciodată ceva pentru a le diminua. Săptămâna trecută însă mi-a apărut pe facebook un eveniment organizat de doi oameni, care ne invita să curățăm aleea de după ziduri și toată zona de la turnurile Alb și Negru. Nu m-am decis imediat că vreau să merg, pentru că aș fi mers singură și cumva am o teamă de a merge singură într-un loc unde sunt numai necunoscuți.

Ecologizarea a fost ieri, adică sâmbătă. Nu am știut că vreau să merg până nu m-am trezit pe treptele bibliotecii județene așteptând să mai vină oameni. Totuși ceva îmi spunea că am să mă duc, pentru că vineri seara am fost cu C. care mă tot bătea la cap să mai ies din casă, să cumpărăm mănuși și o frontală, întrucât ecologizarea urma să se facă și în catacombele de sub turnuri. Cumva ideea că urmează să intru în niște tuneluri pe care le vedeam mereu când ne plimbam pe acolo și în care îmi era frică să intru, a contribuit la decizia de a merge. Citește mai mult…

Întâmplări

Cum a ajuns să-mi placă la dentist

Concluzia e că toate durerile-s nașpa. Până și să te doară-n cot e o problemă mare. Știți loviturile alea cu cotul de te miri ce, de simți că parcă te fulgeră până pe șira spinării? Să mai zică cineva că-l doare în cot, așa degeaba, că sigur n-a trăit vreo lovitură d-asta.

Interesant e că am început cu o concluzie, deși practic încă nu avem nimic din care să tragem o concluzie. Teoretic nu-i bine, cel puțin așa am învățat eu la școală. Dar vedem acum. Mi se întâmplă (probabil ca și multora dintre voi) să mă mai doară din când în când una alta. Când mă doare capul gândesc vaai, ce nașpa e durerea de cap, cred că mai suportabilă e aia de măsea.  Când mi-aduce aminte măseaua că e și ea vie și netratată parcă îmi pare rău c-am zis că e mai suportabilă durerea și încep să cred că atunci când mă sâcâie genunchiul e mai bine. Bineînțeles că nici atunci nu-i bine și de fiecare dată găsesc altceva. Vedeți? De aici concluzia mea genială, la care sigur sigur nu s-a mai gândit nimeni. Citește mai mult…

Întâmplări

Atenție! Fur din magazine!

Încerc să termin un articol despre munte de cinci zile cred. Și nu-mi iese. M-am împotmolit la faza cu căutatul numelor pentru flori, căci durează tare mult și parcă nu am tragere de inimă. Asta v-am zis așa, ca deschidere. Ilogic, știu. Ideea e că oricât am încercat să termin ceva, dacă nu am starea necesară, nu iese. Așa că m-am gândit să vă povestesc altceva.

Cu articolul ăsta nu încerc să jignesc pe nimeni, vreau să fie clar de la început. Bun, acum că ne-am lămurit și clarificat, eu zic să vă întreb ceva. Eu sunt singura persoană care atunci când intră într-un magazin mai micuț, dar nu din ăsta de cartier, hai să zicem un butic din ăla cu accesorii, cu suveniruri, etc, în care nu mai sunt și alți clienți, se simte prost? Sper că nu. Parcă mă simt urmărită din toate părțile de vânzător și culmea e că în cele mai multe cazuri, fix asta face. Stă acolo la tejghea și se uită la tine. De multe ori evit să intru când sunt singură și văd că nu mai e nimeni pe acolo. Din motivul ăsta. Sunt ciudată? Oi fi. Citește mai mult…

Întâmplări

Au înflorit liliecii și sunt așa faini și colorați și frumos mirositori, nu vi se pare și vouă? Partea nasoală atunci când stai la bloc e că nu ai o grădină de unde pur și simplu te duci, rupi câteva crăcuțe și le aduci în casă. Doar îți delectezi ochii și nasul cu florile de liliac, pe care le vezi la tot pasul. În Brașov sunt peste tot. Liliac alb, liliac mov, liliac peste tot. Trebuie doar să scoți ochii din telefon și să-l vezi.

Ieri am fost la o scurtă plimbare pe străduțele Brașovului. Pe străduțe neumblate până acum (de noi) ca să admirăm clădiri, priveliști și să căutăm un cadru fain pe care-l văzusem eu postat pe facebook. N-am citit decât strada unde era făcut, la comentarii nu m-am băgat, deși dacă le citeam aveam să văd că acel cadru nu mai există, omul băgându-și nasul peste tot ce-i frumos. Ideea e că ne-am învârtit în sus și-n jos căutând câteva elemente pe care le văzusem în fotografie, iar negăsindu-le am zis că n-or mai fi și am renunțat în a le mai căuta. De plecat n-am plecat, am explorat zona care e foarte foarte faină. Citește mai mult…

Întâmplări

Spectator la o piesă dramatică

Îmi place să observ oamenii. De la depărtare par niște ființe drăguțe. Am mai zis eu odată, demult, într-un articol vechi că nu-mi plac oamenii și încă sunt de aceeași părere. Îs faini doar cât ții distanța și cât nu-i cunoști. Părerea mea, nu aruncați cu bolovani. Așa că ori de câte ori am ocazia, mă așez pe-o bancă și privesc.

Pornind de la ideea de mai sus, iată-mă în Piața Sfatului, pe una din băncile lungi și maronii adulmecând o zi destul de înnorată, fără ploaie însă sau urme de zăpadă. Priveam cum în fața mea trona Tâmpa, învelită în petice de ceață, ce părea a se îndrepta ușor ușor spre oraș. Mă mai minunam de multitudinea de tătici ce-și plimbau odraslele și mă gândeam că la oraș mentalitatea oamenilior e alta față de cea de la țară, unde bărbații nu prea stau cu copiii. Bine, există și excepții, probabil nu ține de locul în care te afli, ci de cât de mult ți-ai dorit un copil, cred. Poate vorbesc prostii, habar nu am.

Pe banca din stânga mea tocmai se așezase o familie, părinți plus o copilă la vreo 12 ani. Tatăl și-a cerut respectuos scuze și l-am auzit zicând îi dați voie lu tati să folosească telefonul? știu că e timpul pentru familie, dar trebuie să verific ceva urgent. Mi s-a părut dubios, apoi m-am gândit că poate sunt acel gen de oameni care se văd doar în weekenduri și atunci vor să petreacă cât mai mult timp împreună. Citește mai mult…

Întâmplări

La mulți ani pe anul ăsta în primul rând! Sper că 2019 v-a găsit sănătoși și veseli, așa cum nu prea m-a găsit pe mine. Daaaar n-am să încep să scriu în prima postare a noului an chestii negative, cică e bine să începi cu dreptul. Așa că ce să fac, mă alătur și eu celor ce cred în ideea asta.

Pentru cine nu știe (și nu cred că știe nimeni, căci n-am menționat până acum) de câteva luni m-am mutat la Brașov împreună cu al meu, căruia probabil îi voi spune C. de acum încolo. „Al meu” parcă prea … „proprietăresc” Așa că sărbătorile de iarnă le-am petrecut aici, printre străini cum s-ar spune. Cu toate astea de Sf. Ștefan a venit la noi soră-mea, împreună cu befefica ei – tot C. va fi notată (BFF- adică cea mai bună prietenă mai pe românește) și au stat 2 zile. 2 zile jumate dacă e să spunem p-a dreaptă.

Zilele de dinainte pentru mine au fost un haos total, cu oale și chiuvetă plină și prăjituri 😀 De astea nu mă plâng, ba chiar mă laud c-am stat aproape 6 ore (cumulate) să fac niște fursecuri. Aruncați un ochi pe fursecuri ciupercuțe să vedeți ce faine-s! Citește mai mult…

Întâmplări

Amintiri cu iz haios

Articolul ăsta vine cumva în legătură cu un articol precedent în care spuneam că după orice mulțime de oameni rămân întotdeauna gunoaie. Și cred cu tărie că educația se face în mare parte  acasă. Acasă e locul care ne formează baza. Eu îmi aduc aminte de morala pe care mi-o făcea mama de câte ori aruncam ceva pe stradă. Eram mică și nu înțelegeam de ce trebuie să car gunoaiele cu mine până ajungeam la un coș de gunoi sau până ajungeam acasă. Nu am înțeles decât când am crescut și am văzut cât de urât poate să fie un loc plin de gunoaie. Dar până atunci am mai aruncat și eu ca orice alt copil până ne-au băgat ăștia laptele și cornul în școli.

Ce treabă are laptele și cornul? Păi stați că vă lămuresc eu. Nu mai știu exact dacă eram la grădiniță sau la școală când am început să primim, dar tind să cred că eram la școală, primele clase. Deci eram o mogâldeață destul de mică. Și în fiecare zi îmi luam de mâncare de acasă, deci nu stăteam în baza laptelui și pâinii ăleia numite corn. De multe ori primeam biscuiți (asta îmi aduc aminte pentru că mereu îi mâncam). Dar laptele întotdeauna îl aduceam acasă, pentru că eu nu prea beam lapte, decât de la sursă directă, adică vaca’ lu mamaie. Până când am început să-i prind gustul. Știți voi că mâncarea are alt gust atunci când sunteți mulți la masă? Citește mai mult…

Întâmplări

Când ești chior, deși ai ochii mari și larg deschiși

Articolul ăsta face parte din seria cum să ai o zi ratată. Doar că în ultima vreme parcă numa` din rateu în rateu merg, sau cel puțin așa am impresia. Deci – prin urmare – așadar, să vedeți cum fu treaba. Dacă scot capul pe geam și privesc în zare (încă îmi permit, nu-mi ingheață nasul) văd Piatra Craiului. Asta fix în față. Dacă strâmb oleacă capul (cacafonie acceptată de mine, deci n-are rost să-mi spuneți c-am făcut cacofonie) mai la un 45 de grade (apreciere total „a la mine”, adică probabil total eronată) așa spre stânga îmi face cu mâna Postăvaru. Dacă strâmb capul de tot, adică mă uit stânga total văd Tâmpa. Ba chiar văd și telecabina urcând/coborând. No bun. Da` în dreapta ce văd? Păi asta era și întrebarea mea, că habar nu am de geografie și nici orientarea-n spațiu nu mă ține prea bine. Citește mai mult…

Întâmplări

Cum am slăbit aproape 20 de kilograme

În articolul trecut am pomenit ceva de niște schimbări pe care le-am făcut și despre care vreau să scriu astăzi (o să scriu de fapt doar despre una dintre ele și cred că cea mai importantă), pentru că sunt convinsă că mai sunt și alți oameni în situația mea care poate au nevoie de o motivație, de un șut în fund, cum s-ar spune. Ei bine totul a pornit dintr-o prostie, dintr-un pariu mai exact.

În urmă cu vreo 6 luni la vizita medicală de la serviciu, tata a fost sfătuit să slăbească. Ca să fie clar de la început, în afara de soră-mea  care-i trasă prin inel, restul familiei ne-am confruntat și ne confruntăm cu probleme de greutate. Nu extraordinare, dar nici de neglijat. Disperat să rezolve problema greutății peste noapte, dar speriat de ideea de dietă (pentru că-i un gurmand desăvârșit) și-a comandat (fără să știm noi) pe internet niște picături minune, care promit marea cu sarea și cică te fac să arăți wow într-un timp destul de mic. Picăturile alea promiteau un minus de 7 kg în 2 săptămâni parcă și costau undeva pe la 300 de lei cu tot cu transport.  Eu cu mama nu am aflat decât în momentul în care au ajuns acasă. Normal că eu am bufnit în râs și i-am zis că nu-l credeam așa să pună botul la ce zic ăia pe net, iar mama s-a supărat, conștientă fiind că fără muncă, nu există rezultate. Doar tata era super încântat și chiar părea super convins de ceea ce făcuse.  Citește mai mult…