Întâmplări

caveman_introÎl avem pe Dorel, un proaspăt ieșit de la răcoare, o haimana. În 2015, undeva prin noiembrie, pe la sfârșit, omuleții de la minunata companie ce ne furniează nouă, muritorilor de rând energia electrică își parchează mașinile la Dorel la poartă. În scurt timp mai vine unu cu un mini-excavator și dă-i și fă o găuroaie la om la poartă, căci acolo s-a nimerit să fie un stâlp. Ce voiau angajații să facă? Să mai planteze un stâlp mai gros decât ăla care deja se afla acolo de când lumea și pământul, pentru susținere. Acu mai contează că Dorel are 2 metri de gard și că dacă i-au mai pus ăștia și stâlpul ăla i-au lăsat și mai puțin? Noroc că omu` nu deține mașină, că ar fi parcat-o pe la vecini.

Nu asta contează. Contează că după ce au săpat ditamai găuroiu, au băgat stâlpu, l-au înțepenit, toate cele, ca la carte. Ce au făcut însă cu pământul pe care l-au scos? O parte (foarte mică) l-au băgat să înțepenească nou stâlp, IAR RESTUL l-au lăsat la Dorel la poartă. Nu a deranjat pe nimeni că avea și omu o canapea de pe care scuipa semințe vara și care acum era îngropată sub pământ. Sau că trebuia să se urce pe mormanu de pământ ca să intre în curte. Citește mai mult…

Întâmplări

Mai vechi și mai noi

Când mergeam la mamaie L. (care defapt a fost mamaia mamei, deci străbunica mea) mereu mă lăsa să scotocesc prin sertare.

Îmi plăcea că se juca și râdea cu mine și îmi arăta mereu colecția ei de șervețele, pe care le strânsese pe vremea când mama era mică. Îmi plăcea mirosul lor și încă îmi place. Îmi aduce aminte de lucruri minunate. Acum, probabil că v-ați prins, șervețelele sunt în posesia noastră. Unele au peste 40 de ani, altele sunt în mai multe exemplare, altele îngălbenite de timp, unele au buline, altele linii, unele sunt cu motive florale, altele parcă ar fi tapetate.

Citește mai mult…

Întâmplări

Crăciunul se petrece-n familie, cel puțin la mine, altfel nu se poate. Dar după Crăciun ne-am hotărât (eu cu al meu) să păstrăm tradiția începută acum doi ani, adică să mergem la Brașov. Numai că acum a fost altfel. Mereu a fost altfel defapt. Până și soră-mea m-a uimit. Anii trecuți aveam de muncă să convingem copilu să vină cu noi. Mama o amenința că o dă afară din casă și o lasă acolo până ne întoarcem noi, eu îi spuneam că nu mai vorbesc niciodată cu ea, că nu o să aibă și ea poze frumoase și amintiri…o întreagă bătaie de cap. Până la urmă mergea și când o întrebam dacă era mai bine să fi stat acasă răspundea negativ  :)) Citește mai mult…

Întâmplări

Când locuiam în căminul studențesc obișnuiam să mă văd cu al meu zilnic, adică în fiecare seară. Așa că făceam cumpărăturile împreună mereu. Eu frecventam des raionul cu cărți din supermarketuri, iar el pe ăla cu chestii de băieți. Așa se făcu într-o seară că mi-a picat ochii pe asta:

Citește mai mult…

Întâmplări

Cu o zi înainte, adică duminică, al meu fusese la mine. N-a dat niciun semn că ar ști sau și-ar aminti că urmează ziua subsemnatei. La doișpe noaptea mi-a dat mesaj cu La mulți ani și cam atât.

Ziua de luni mi-am petrecut-o sub semnul întrebării. Un semn mare mare, care atârna greu. Bă da chiar nu vine? Adică …. Citește mai mult…

Întâmplări

Eram cu mama când mi s-a părut că văd ceva. Atunci mi-am adus aminte că de câteva zile într-un anume loc, mai precis o crăpătură între un perete și ciment locuiește un șoricel. Și cum erau niște firimituri de pâine pe jos, mititelul voia să ia prânzul.

  • Mă duc să iau repede camera! Trebuie să îl trag în poze!
  • Nu ești sănătoasă…tu crezi că ăla stă să te joci tu. Mai bine pune mâna și toacă morcovu ăla.
  • E nu sta, chit că mă fac eu statuie și tot îl fac vedetă!

Citește mai mult…

Întâmplări

Am obsesia rearanjării cărților în bibliotecă, obsesie care se aplică si la hainele din șifonier. Pur si simplu ador să le fac grămadă pe masă sau pe jos și să le găsesc o altă aranjare :)) Sună nebunesc, nu?

Tocmai mă uitam prin bibliotecă și făceam inventarul cărților și căutam, căutam..ceva..Culmea e că nu știu ce, dar ochii mei căutau disperați. Ba chiar deveniseră nervoși. De regulă mă pot duce cu ochii închiși să-ți dau ce carte vrei, cu toate că le schimb des locul. Dar de data asta s-a îngroșat gluma rău! Începusem să cred că m-am tâmpit, că poate am visat că am avut-o, dar nu..încă îi simt coperțile în mâinile mele! Am mai trecut cu privirea de vreo trei ori, am căutat în documentul în care mi-am trecut toate cărțile, că na, leptopu e dăștept și poate găsește mai repede ca mine. Dar nu..nu era nici acolo!  Citește mai mult…

Întâmplări

De când mă știu (adică de pe la 5 ani încep să am amintiri-până atunci cred că îmi dormea creierul) am avut o oroare față de soare, căldură. Cu riscul de a mă repeta, reamintesc că sunt născută în iulie. Adică exact în jumatea verii, când mingea aia mare de foc scuipă în stânga și în dreapta biluțe mici care pârlesc totul în jurul lor :)) Cred că mi-am greșit venirea.

Nu suport căldura! Era o bucurie când faceam naveta la liceu și veneam cu maxi care era pliiiiiiiiin de miroase, d’alea de îți mută capul instantaneu în direcția opusă, unde te izbești de altele. Asta când nu mă izbeam de geamuri, pentru  că dacă cineva scăpa telefonul din mână, aceasta probabil nu avea pe unde ajunge pe podea, așa că nu era bai. Citește mai mult…

Întâmplări

Spre bucuria disperarea mamei ne-am mărit numărul sufletelor din curte cu încă unul. Cum? păi uite așa: acum vreo trei luni a început să vină prin gradină un câine maaaaare și negru și lătra la noi, de parcă era gradina lui și noi eram la furat acolo. L-am zgornit, a revenit, l-am zgornit, a revenit, l-am zgornit, a revenit! Treceau zilele si el pace să mai plece. Stătea în fața porții care duce în grădină și de câte ori ne vedea dădea din coadă în semn de joacă.  Citește mai mult…

Întâmplări

Mi-a plăcut să citesc de mică. M-am împrietenit cu romanele prin clasa a treia, când am plâns împreună cu Fram, ursul polar. Apoi au urmat Heidi, fetița munților și Huckleberry Finn. Aceste trei romane, împreună cu un om minunat (asta e altă mâncare de pește) mi-au deschis porțile spre minunata lume a cititului. Am suferit, am iubit și m-am îndragostit cu fiecare personaj întâlnit și după fiecare am suferit ca atunci când pierzi pe cineva.

Mi-am dorit o relație ca în povești, exact cum am întâlnit între pagini, cu declarații de te dau peste cap, cu făt frumos (sau nu chiar frumos, puțin îmi pasă) pe-un cal alb (aș fi preferat albastru), dar…alea sunt povești, nu? Mi-am dorit ca cel de lângă mine să mă citească din priviri, să nu fiu nevoită să spun ceva, ci să știe de dinainte (cred că aici am văzut prea multe filme cu cititorii de gânduri :)) ). Cu alte cuvinte mi-am dorit o iubire de romane. Citește mai mult…