Întâmplări

Când locuiam în căminul studențesc obișnuiam să mă văd cu al meu zilnic, adică în fiecare seară. Așa că făceam cumpărăturile împreună mereu. Eu frecventam des raionul cu cărți din supermarketuri, iar el pe ăla cu chestii de băieți. Așa se făcu într-o seară că mi-a picat ochii pe asta:

Citește mai mult…

Întâmplări

Cu o zi înainte, adică duminică, al meu fusese la mine. N-a dat niciun semn că ar ști sau și-ar aminti că urmează ziua subsemnatei. La doișpe noaptea mi-a dat mesaj cu La mulți ani și cam atât.

Ziua de luni mi-am petrecut-o sub semnul întrebării. Un semn mare mare, care atârna greu. Bă da chiar nu vine? Adică …. Citește mai mult…

Întâmplări

Eram cu mama când mi s-a părut că văd ceva. Atunci mi-am adus aminte că de câteva zile într-un anume loc, mai precis o crăpătură între un perete și ciment locuiește un șoricel. Și cum erau niște firimituri de pâine pe jos, mititelul voia să ia prânzul.

  • Mă duc să iau repede camera! Trebuie să îl trag în poze!
  • Nu ești sănătoasă…tu crezi că ăla stă să te joci tu. Mai bine pune mâna și toacă morcovu ăla.
  • E nu sta, chit că mă fac eu statuie și tot îl fac vedetă!

Citește mai mult…

Întâmplări

Am obsesia rearanjării cărților în bibliotecă, obsesie care se aplică si la hainele din șifonier. Pur si simplu ador să le fac grămadă pe masă sau pe jos și să le găsesc o altă aranjare :)) Sună nebunesc, nu?

Tocmai mă uitam prin bibliotecă și făceam inventarul cărților și căutam, căutam..ceva..Culmea e că nu știu ce, dar ochii mei căutau disperați. Ba chiar deveniseră nervoși. De regulă mă pot duce cu ochii închiși să-ți dau ce carte vrei, cu toate că le schimb des locul. Dar de data asta s-a îngroșat gluma rău! Începusem să cred că m-am tâmpit, că poate am visat că am avut-o, dar nu..încă îi simt coperțile în mâinile mele! Am mai trecut cu privirea de vreo trei ori, am căutat în documentul în care mi-am trecut toate cărțile, că na, leptopu e dăștept și poate găsește mai repede ca mine. Dar nu..nu era nici acolo!  Citește mai mult…

Întâmplări

De când mă știu (adică de pe la 5 ani încep să am amintiri-până atunci cred că îmi dormea creierul) am avut o oroare față de soare, căldură. Cu riscul de a mă repeta, reamintesc că sunt născută în iulie. Adică exact în jumatea verii, când mingea aia mare de foc scuipă în stânga și în dreapta biluțe mici care pârlesc totul în jurul lor :)) Cred că mi-am greșit venirea.

Nu suport căldura! Era o bucurie când faceam naveta la liceu și veneam cu maxi care era pliiiiiiiiin de miroase, d’alea de îți mută capul instantaneu în direcția opusă, unde te izbești de altele. Asta când nu mă izbeam de geamuri, pentru  că dacă cineva scăpa telefonul din mână, aceasta probabil nu avea pe unde ajunge pe podea, așa că nu era bai. Citește mai mult…

Întâmplări

Spre bucuria disperarea mamei ne-am mărit numărul sufletelor din curte cu încă unul. Cum? păi uite așa: acum vreo trei luni a început să vină prin gradină un câine maaaaare și negru și lătra la noi, de parcă era gradina lui și noi eram la furat acolo. L-am zgornit, a revenit, l-am zgornit, a revenit, l-am zgornit, a revenit! Treceau zilele si el pace să mai plece. Stătea în fața porții care duce în grădină și de câte ori ne vedea dădea din coadă în semn de joacă.  Citește mai mult…

Întâmplări

Mi-a plăcut să citesc de mică. M-am împrietenit cu romanele prin clasa a treia, când am plâns împreună cu Fram, ursul polar. Apoi au urmat Heidi, fetița munților și Huckleberry Finn. Aceste trei romane, împreună cu un om minunat (asta e altă mâncare de pește) mi-au deschis porțile spre minunata lume a cititului. Am suferit, am iubit și m-am îndragostit cu fiecare personaj întâlnit și după fiecare am suferit ca atunci când pierzi pe cineva.

Mi-am dorit o relație ca în povești, exact cum am întâlnit între pagini, cu declarații de te dau peste cap, cu făt frumos (sau nu chiar frumos, puțin îmi pasă) pe-un cal alb (aș fi preferat albastru), dar…alea sunt povești, nu? Mi-am dorit ca cel de lângă mine să mă citească din priviri, să nu fiu nevoită să spun ceva, ci să știe de dinainte (cred că aici am văzut prea multe filme cu cititorii de gânduri :)) ). Cu alte cuvinte mi-am dorit o iubire de romane. Citește mai mult…

Întâmplări

~pentru partea anterioară – click aici~

Ce i-am răspuns ? NU, normal….Glumesc :)) Am schițat un zâmbet pentru că într-o oarecare măsură mi s-a părut amuzantă întrebarea. De ce ? Educația pe care am primit-o în familie nu se bazează pe aspectul fizic. Mama mereu îmi spunea că frumusețea e trecătoare, azi o ai, mâine se poate să nu. Și atunci dacă stai cu un om doar pentru că arată de milioane oare o să îl lași când n-o mai fi așa frumos?

Din ziua în care ne-am văzut au mai urmat câteva întâlniri pe ascuns (nu v-am spus oare că părinții mei nu știau de toată treaba asta? :D) Căutam să vină la mine când ai mei nu erau acasă („la mine”=la poartă, niciodată în curte, casă). Asta până când DOAMNE AJUTĂ mi-a sugerat mama (care îmi găsise flori, bomboane de la el și bănuia ceva) să îl aduc să se cunoască pentru că venea iarna și…o să lași băiatul să înghețe afară? nu mai bine veniți și stați în casă?  Citește mai mult…

Întâmplări

~vezi aici partea anterioară~

M-am panicat. Rău. Rău de tot. Vorbisem atât de multe și cu așa mare ușurință…iar acum, acum ce să-i spun? O să vorbim despre vreme? Stele? Despre noi, cei penibili, care păream să avem fobie unul față de celălalt? Parcă îmi venea să dau înapoi, să fie totul așa cum a fost până atunci. Cel puțin în fața monitorului aveam curaj. În realitate nu.

În sfârșit a oprit mașina. Nu țin minte dacă a fost vreo apropiere fizică dar parcă parcă nu. Defapt sigur nu. Doar ne-am dat mâna :)) și am scrâșnit un : „oficial, eu sunt ….”. Mi-a sărit în ochi tricoul pe care îl purta. Erau două siluete, bărbat și femeie care se țineau în brațe. L-o fi ales special? O vrea să-mi sugereze ceva?

Am vorbit numai aiureli. Defapt nu prea am vorbit. Parcă atunci ne cunoșteam pentru prima oară…adică asta făceam, de fapt nu făceam chiar asta. Of…Cert e că încremenisem ca două statui. Citește mai mult…

Întâmplări

~pentru a citi partea anterioară click aici~

După 10 luni de amiciție, prietenie pe nevăzute, neauzite, doar pe “citite” a (re)venit marea întrebare: Vrei să ne întâlnim?  -ĂĂĂĂĂĂ…acum? Adică…la ora asta? e aproape unșpe noaptea….dar nu contează, da, vreau!

Am reauzit  recitit întrebarea: Cum? Chiar vrei? – vreau, dar nu mai întreba că mi-e să nu mă răzgandesc.

Cred că a doua întrebare a fost pentru a verifica siguranța răspunsului. Nici lui nu îi venea să creadă ochilor ce citește.  Am ieșit de pe joc și ne-am pregătit fiecare cum simțea nevoia, dar tind să cred că mai mult spiritual decât fizic. În scurt timp aveam să mă privesc în ochi cu cel la care visam. Recunosc că am azvârlit repede pijamalele de pe mine, (de parcă era posibil să ajungă în cele câteva secunde cât trecuseră de când oprisem calculatorul), mi-am pus niște haine și m-am pironit la fereastră că doar doar să văd când o opri vreo mașină prin zonă. Citește mai mult…