Prin ochii mei

Leapșă a la Potecuță

Leapșă a la Potecuță

Astă seară intrasem să încerc să scriu ceva. Deschid foaia albă, mă așez mai bine în pat, trag laptopul pe picioarele ușor ridicate și aștept. Aștept să se facă un pic de liniște, căci în sufletul meu e mai gălăgie ca niciodată. Nici măcar gândurile nu mi le mai aud. Și dau și scriu și parcă nu vorbesc aceeași limbă cu cea pe care o simt înăuntru. Așa că șterg și încerc din nou, însă cred că nu e timpul. Așa că intru să vă citesc pe voi. Sunt sigură că citindu-vă am să capăt o altă stare.

Scrolez, clickuiesc și zâmbesc. Și uite așa ajung să văd la mulți dintre voi o leapșă și zic hai s-o iau și eu, că poate totuși reușesc să scriu ceva astă seară. Și nu, nu doar ăsta e motivul, bineînțeles. Mai sunt două care sunt extrem de importante. Unu ar fi că vine de la Potecuță și tot ce vine de la Potecuță e fantastic, pentru că ea e fantastică și-al doilea pentru că chiar sunt curioasă ce îmi iese. Și zic asta pentru că nu am un ceva preferat (oare?), deci răspunsurile mele ar putea varia în funcție de zi sau de stare.

Un cuvânt care mi-ar fi plăcut să fie inventat de mine… aș fi zis inițial timp, dar degeaba avem timp dacă nu avem familie. Familie e un cuvânt care are niște rădăcini puternice în sufletul meu și pe care aș fi în stare să mi-l tatuez și pe corp, nu doar pe suflet.

O carte pe care mi-aş fi dorit să fie numele meu… Twilight. Nu e una, e o serie, dar ce contează? Oricât de multe cărți am citit de când am terminat Twilight (adică acum vreo .. zece ani) și de oricâte povești m-am atașat și parcă le-am trăit, tot Twilight rămâne cea mai reușită poveste și serie. Și mi-ar fi plăcut s-o scriu eu, doar că unde nu există talent și imaginație.. mno.

O poezie pe care aş fi vrut să o fi scris eu… 

Îmi place
să te ghemui la pieptu-mi
când pe cer tunetul
se dă fioros de-a dura.
Îmi place
să văd cum se sperie buzele tale
când, rușinoase,
ating băutura.
Îmi place
când te sperii de nimică…
Bunăoară, de-o furnică
nimerindu-ți după gât.
Ești gingașă, mică –
mugur înveselind copacii…
și totuși
pe umerii tăi
se reazămă
cerul de pace!

(Femeie- Grigore Vieru)

Un film în care aş fi vrut să joc… Nu mai zic Twilight, că e de la sine înțeles. Zic … Fast and Furious. Stăpânul inelelor. Și ca să fie totuși și un singur film, că până acum am enumerat doar serii, apăi să fie orice e cu Vin Diesel, Jason Statham sau Jennifer Aniston.

O melodie pe care aş fi compus-o şi cântat-o eu… mă rog, partea cu cântatul nu se pune, că eu deja o cânt. Că doar în duș sau la bucătărie ce mai contează, n-a zis nimeni că trebuie musai pe scenă 😀 Îmi place mult de tot asta. Dar fix varianta asta, unde o pot vedea pe Beth cum interpretează  și unde, sinceră să fiu, îi savurez fiecare mișcare.

Acestea au fost întrebările Potecuței și răspunsurile mele. Mie mi-a plăcut ce-am scos pe gură, sau mai bine zis din vârful degetelor. Cu toate că am zis că răspunsurile ar putea varia în funcție de stare,  majoritatea sunt date după o lungă perioadă de gândire. Am scormonit bine de tot, în așa fel încât sunt convinsă că,  exceptând poezia (care ar putea cădea pe un loc 2 sau 3, sau cine știe) restul pot rămâne exact la fel mult și bine. Așadar, Potecuță dragă, mulțam!

 

8 Comentarii

  1. Îţi mulţumesc din suflet, draga mea, pentru ce ai spus despre mine! Eşti o drăguţă! Şi mulţumesc pentru acceptarea joculeţuli, ai răspuns tare frumos, m-ai terminat cu melodia, tare-mi place Beth! Te îmbrăţişez!

    Răspunde

Lasă un răspuns