Prin ochii mei

Leaving Neverland – prin ochii mei

Leaving Neverland – prin ochii mei

Nu am fost niciodată fan ceva. În mintea mea a fi fan cineva înseamnă să-i știi viața omului pe de rost. Să-l urmărești și să știi că peste nu știu câte luni, la ora x va avea concert la … sau că în 1997 a cântat la. Cam asta înseamnă pentru mine un fan adevărat. Ceea ce nu e deloc cazul, eu ascult muzică și atât. De multe ori nici nu știu cum arată cel ce o cântă, căci pur și simplu nu mă interesează. Nu rețin nume, rețin doar melodia. Nu mă axez doar pe un om, ascult genuri și oameni diferiți, în funcție de starea în care mă aflu. Asta ca să se înțeleagă de la început și să nu existe niciun dubiu cum că aș ține parte sau aș apăra pe cineva.

Am lămurit toate astea de la început, pentru că azi vreau să vă spun despre Michael Jackson și părerea mea sinceră despre documentarul apărut pe HBO GO. Și tot acum vă zic, că nu vreau să par ipocrită, eu pe MJ l-am descoperit când a murit. Până atunci nu îl ascultam, eram și destul de  mică și cam lipsită de internet și altele îmi erau preocupările pe atunci. Nici de acest documentar nu știam, până am văzut la Potecuță și-am zis să vedem ce și cum, că pare interesant. Și-a fost mai mult decât interesant. 

După ce am văzut documentarul, am mai pierdut alte câteva ore în care am citit despre MJ, am văzut interviuri cu el și etc, astfel încât să-mi pot crea o părere cât mai sinceră. Și am ajuns la concluzia că sunt 2 mari posibile variante. Pe scurt, 2 tipi, destul de cunoscuți în lumea lor povestesc despre cum au fost molestați în copilărie de MJ. Cum, la 7 respectiv 10 ani, au fost ademențiți de artist în lumea lui (la casa lui- Neverland) unde au fost manipulați și tratați ca niște scalvi sexuali, dacă aș putea să zic așa. În documentar apar și mamele, respectiv sora/fratele și bunica celor 2, care povestesc și ei. Detaliile, da, sunt șocante. Unele scene sunt descrise foarte clar, ceea ce face povestea să fie credibilă.

Aici vine prima situație despre care spuneam mai sus. Michael Jackson a fost un pedofil. Unul psihopat, aș spune. Omul s-a infiltrat în viața copiilor, în familiile lor. Oamenii ăștia, ajunși la aproape 40 de ani povestesc că MJ îi vizita acasă, vorbea la telefon cu orele cu ei și îi lua în turnee sau oriunde mergea el. A ajuns să-i manipuleze, să îi facă să creadă că el e cel mai bun prieten al lor, să-i pregătească într-un fel pentru ce avea să fie. În momentele lor de atingeri sexuale, le spunea că așa își arată ei cât de mult se iubesc, că e ceva normal și că dacă cumva vor spune cuiva, atunci se va termina cu închisoare și nu-l vor mai vedea niciodată. Dacă într-adevăr a fost un pedofil atunci a fost unul foarte calculat, foarte răbdător și foarte atent la detalii și la orice altceva. Mai ceva ca un prădător.

Situația doi. Michael Jackson a fost un om bolnav mintal. Asta cred că e foarte clar. Cui i se pare normal ca un om de 32 de ani să aibă un cel mai bun prieten un puști de 7 ani? La un moment dat, unul din cei 2 povestește că, în ultima noapte petrecută la Neverland, s-a trezit, auzind suspine, iar într-un colț din cameră l-a văzut pe MJ, stând pe jos și plângând că va rămâne singur și nu vrea ca cel mai bun prieten al lui să plece. Nu știu dacă asta face un pedofil, însă știu că asta face un om bolnav. Într-unul dintre interviurile pe care le-am văzut, MJ. s-a urcat într-un copac. Așa, pur și simplu. Omul vorbea, îi punea întrebări, iar el a văzut un copac mare și fain și a fugit spre el. S-a urcat și l-a invitat și pe reporter. Ca un copil care e setat pe ale lui, oricât ai încerca tu să îl atragi. Tot cei doi povestesc că MJ. se juca cu ei. Se dădeau în toate minunățiile pe care artistul le avea la Neverland, trenulețe, carusele, etc.

Întrebat într-un alt interviu de ce dormea cu copiii în pat, el zice că din dragoste. Nu în sens sexual, ci povestea că de multe ori copiii își doreau să doarmă în aceeași cameră cu el, iar el le citea povești, se uitau la tv, ca niște prieteni. Nu e normal, nu? Un om mare să doarmă cu niște copii care nu-s ai lui. Poate în capul lui încă rămăsese în copilăria de care nu a avut parte.

Am citit multe păreri despre documentar și m-a uimit cum de toți îl blamează pe MJ, însă pe mame nu le vede nimeni. Să-mi spună și mie cineva (de preferat să fie mamă, că eu nu sunt și nu mi se pare normală situația, dar poate o mamă gândește altfel, nu știu) ce femeie normală la cap își lasă copilul singur cu un străin? Una din mame zice așa: fi-miu a jucat într-o reclamă cu MJ, ăsta a trimis o echipă la noi acasă, care ne-a luat să mergem să luăm cina cu el (cu Michael, da?), care ne-a propus să mergem la el, la Neverland. Am mers pentru 4 zile, după care când  fost să plecăm de acolo, fi-miu a vrut să mai stăm așa că l-am lăsat 5 zile acolo. Timp în care s-a petrecut ce s-a petrecut. Perfect normal. Te vezi cu un om câteva ore, accepți să mergi cu el, apoi să-ți lași copilul cu el singur singurel. Și pretinzi că ești om normal?

Nu mai știu care dintre ei spune că i s-a destrămat familia din cauza lui MJ. Că el cu mă-sa îl însoțeau în turnee pe MJ și restul familiei rămânea acasă. Au ajuns să divorțeze. Perfect normal, din nou, ce să zic. Deci femeile alea și-au călcat în picioare familia pentru un străin. Până la urmă, oricât îl știi tu din fața tv-ului, el ca om ți-e străin.

Din nou, perfect logic să ți se pară normal ca unul de treizeci de ani să petreacă ore întregi la telefon cu copilul tău, care are 7 ani. Oare nu cumva, trebuia să existe un semn de întrebare? Oare nu cumva, atunci când copilul ți-a cerut să-l lași să dormă cu MJ, tu trebuia să te opui, pentru că așa e normal? E normal să accepți o casă cadou? Așa, apare un om în viața ta, se bagă în familia ta, vine la cină, rămâne la tine cu zilele, vorbește ore-n șir cu copilul la telefon și îți cumpără o casă cadou. Pentru că asta fac prietenii, nu? Își oferă cadouri.

Ați înțeles ce-am vrut să spun, sper. Și mă mai gândesc la niște chestii care tot așa mi se pare că sunt deplasate. În 1993 când a fost acuzat pentru prima oară că-ar fi abuzat de un copil de 13 ani, a fost achitat pentru că familia și-a retras plângerea. Nu și-a retras-o așa oricum, ci pentru o enormă sumă de bani. Eu vin și vă întreb. Dacă copilul vostru ar fi fost violat, voi ați fi închis ochii pentru o sumă de bani? Sau ați fi vrut să-l vedeți pe omul ăla închis pe viață, eventual și mort pentru că a făcut rău copilului vostru și ar fi mai putut s-o facă și altora? În 2003, din nou a fost acuzat și nu s-a putut dovedi nimic împotriva lui.

Mai sunt câteva chestii care în capul meu nu prea se leagă. Cei doi, ambii, au depus mărturie pentru Michael, când a fost acuzat de abuz în `93. În 2003, când a apărut din nou unul care l-a acuzat s-a repornit scandalul. Unul dintre cei 2, ajuns acum la 21 de ani și-a reamintit de neplăcerile cauzate și a fost întrebat de mamă dacă până la urmă i-a făcut ceva sau nu și-a răspuns că da, însă și de data asta a depus mărturie în favoarea lui MJ. Și culmea, a continuat să se viziteze cu MJ, care deja avea copiii mărișori. Eu nu aș avea puterea asta. Probabil nu mi-aș dori să-l mai văd decât mort, pe omul care m-a molestat în copilărie, nu să mai stau la aceeași masă cu el. Asta mi s-a părut ciudat.

Am mai văzut un interviu în care MJ povestea despre copilăria lui, despre bătăile și jignirile pe care i le provoca tatăl său. Mi s-a părut că e stânjenit, râdea într-un anume fel, nu că era amuzantă situația și că nu știa cum să scape de întrebare. Se vedea clar cum ocolește să privească drept pe cel ce întreba, semn că se simțea incomfortabil să-și amintească.  Cei doi din documentar însă mi s-au părut total în regulă cu amintirile lor. Descriau scenele privind drept în cameră, iar eu inevitabil m-am gând că un om stânjenit de asta s-ar codi. Poate greșesc.

Ca să am o încheiere, mie mi-e greu să cred că un om care a făcut atâtea lucruri bune pentru copii, a fost pedofil. Pur și simplu îmi e greu. Poate că boala lui era extrem de gravă și lui i se părea normal ceea ce face. (Aici nu mă refer la acte sexuale, pentru că el a pretins că nu au avut loc, ci la prieteniile lui cu cei mici). Poate că într-adevăr era blocat în copilărie, pe care și-o trăia în lumea lui, în Neverland, locul în care era un mic rai pentru copii. Mi se pare un pic cam prea mult. Să zicem că era pedofil, da? Și-a construit un loc pentru copii, plin cu jucării, plin cu tot felul de minunății cum numai în parcurile de distracții găsești. Și pentru ce? Ca să se infiltreze în familii, o lună, două, trei, ca să câștige încredere și să atragă copiii în lumea creată de el unde să-i molesteze? Ar dura prea mult acest proces.

Și apoi dacă e așa, din sutele, miile de copii, care au călcat în lumea lui, de ce nu vorbește niciunul? Că bănuiesc că nu au fost numai patru. Și mă mai gândesc că dacă eram părintele unuia dintre cei molestați, nu mă lăsăm până nu găseam măcar unul care să fi pățit la fel. Că la atâția mii de copii, trebuie să mai fi fost. Și căutam până strângeam destui ca să mergem să-l înfundăm pe viață în închisoare. Asta aș fi făcut.

Ce cred eu că că era distrus mintal. Fără nicio cale de tratare. Oricum probabil că toți doctorii pe care i-a avut nu au căutat să-l facă bine, ci să-l stoarcă de bani. Să-l înfunde mai tare în propria boală, ca el să aibă nevoie de alte și alte tratamente.

Și de ce abia acum? Adică, din moment ce în copilărie ai tăcut (bun, ai fost manipulat, nu ai văzut ca fiind ceva rău- de înțeles că doar ai fost copil), însă când ai început să îți dai seama că de fapt ai fost abuzat de ce nu ai mers să depui mărturie? Ba mai mult, de ce ai depus mărturie ca să-l ajuți? Practic, ai mințit în instanță. Ca după vreo 15 ani să te răzgândești că stai că mințisei de 2 ori că nu s-a întâmplat nimic (repet, o dată să zicem că era copil și n-a conștientizat ceea ce face, însă la 21 de ani știa destul de bine ce face), când de fapt se întâmplase? Cum vine asta? De ce abia acum? Dacă până acum ai trăit spunând că nu a fost nimic, de ce nu ai mai putut s-o faci și de acum încolo? Ce s-a întâmplat fix acum?

M-am lungit foarte mult, știu. Însă sunt multe lucruri cu semnul întrebării. Și adevărul nu-l deține nimeni. Nu vom ști niciodată cum a fost de fapt. Cât de bolnav era și cum vedea el lumea. Dacă a fost sau n-a fost. De ce s-a tăcut dacă a fost. Imposibil ca din toți oamenii care s-au învârtit în jurul lui MJ să nu fi văzut nimeni nimic. Și dacă au văzut, de ce n-au vorbit? Au fost cumpărați? Pot banii cumpăra chiar și viața unui copil? Pot banii cumpăra un om chiar în halul ăsta? Îl pot face chiar așa de orb? Nu aș vrea să știu răspunsul..

9 Comentarii

    1. Pe mine mă irită în special imensitatea asta de ani ce-au trecut. Omul e mort de 10 ani, hai să-l dezgropăm și să-l luăm la întrebări. E mort, așa ar trebui să rămână. Mai ajută pe cineva că au venit ăștia 2 acum? Da, mai ajută să se câștige niște bani, dar oare e corect?

      Răspunde
  1. Mulţumesc, Călătorule!
    Da, e clar. Nu eşti singura care a ridicat întrebările astea şi care pune la îndoială tocmai pentru că ceva nu se leagă. Şi chiar nu se leagă. Dar, aşa cum ai spus, cred că niciodată nu se va afla adevărul pur. Sau se va afla când nu va mai conta…

    Răspunde
    1. Nu vezi, acum a aparut si menajera lui care zice ca ea a văzut si ca bla bla. După atâția ani… ce rost mai avea să vorbească? Dacă atunci n.a facut nimic ca sa salveze niste copii, acum ce rost mai are? Mi se pare o mare fabrică de bani omul asta, chiar si mort…

      Răspunde
  2. A fost un mega_star, muzica si dansul lui debordau de naturalete. Succesul a venit la pachet cu ”problemele” specificate. Greu de dat cu piatra, mai ales cand nu se poate apara. Controversele vor exista si vor fi si intretinute, de cineva interesat. Asa cred. Numai bine.

    Răspunde
  3. Fara discutie, sunt prea multe intrebari, dar si mai multe raspunsuri! Nu stiu ce si cat este adevarat din poveste, insa vina apartine in primul rand familiilor. Si tu ai aspectat foarte bine vina lor.
    Parerea mea, este doar o parere si ia-o ca atare, este ca cineva vrea sa obtina niste dolari nemunciti! Se pare ca ii va obtine!
    De morti numai de bine!
    A, sa nu uit, NU sunt fan M. J!

    Răspunde

Lasă un răspuns