Diverse

M-am întors, cred…

M-am întors, cred…

A trecut ceva vreme de când n-am mai trecut pe aici și încă mă gândesc de ce nu am făcut-o. Poate pentru că nu-s destul de organizată și nu scriu constant? Poate pentru că mi-a luat 4 zile să fac curat prin folderele de poze și nici acum nu pot spune că am ordine? Sau poate pentru că am găsit un serial relaxant care m-a furat și m-a captivat?

Sau poate e de vină căldura. Nu știu cum sunteți voi, dar eu la peste 25 de grade nu mai funcționez. Pur și simplu simt că mă topesc și eu și cheful meu de viață atunci când soarele arde lipsit de milă. Total pe invers față de C. care parcă el atunci se umple de energie și radiază totul în jurul lui.

Ce am făcut în timpul ăsta? Știu că nu vă interesează, dar lăsați-mă să mă autodenunț. Am vegetat în pat, uitându-mă la Familia Heck, un serial super relaxant. Așa cum îi spune numele, e vorba despre viața familiei Heck. Doi părinți obosiți, pe fugă tot timpul și cei trei copii ai lor, Sue, copila prostănacă și plină de entuziasm, Brick, mezinul special, care citește tot timpul și e un pic mai ciudățel și Axl, adolescentul răzvrătit. Un serial despre viață și familie, așa cum se împletesc cele două în realitate.

Am pierdut multă vreme făcând curățenie printre poze. Sute de poze, ca să nu zic mii 😀 Am prostul obicei de a crea câte un folder pe desktop ori de câte ori bag o nouă tranșă de poze de pe card. Foldere care au nume tare inspirate, gen vgfh, fhskc, ccc, ppp, înțelegeți voi. Ei bine fiecare folder e încărcat în lightroom, program cu care editez. Când descarc pozele editate, mai creez niște foldere în care copiez finalul cum ar fi, așadar desktopul meu nu mai făcea față. Și dacă tot am mai organizat din ele, am mai scris și unele rețete, pe care le tot amânam. M-am hotârât să-mi și filmez rețetele, așa că durează o sută cincizeci de ani până editez și scriu.

Am început să citesc o carte, care credeam că mă va prinde total, dar parcă nu e deloc așa. Se pare că m-am entuziasmat degeaba. Poate mă va prinde  însă, căci tare mă tem că o voi părăsi dacă nu mă reapuc de ea cât de curând. Mi-am făcut planuri despre ce voi scrie. Prin planuri a se înțelege că m-am gândit, nu că mi-am notat undeva sau că aș fi început să scriu. Deci planurile au picat, căci am memoria scurtă în privința asta.

Am revenit cu drag în două locuri pe care le iubesc din tot sufletul. Dar asta nu voi spune aici, o să urmeze niște povești. Cred. Sper. M-am gândit că trebuie să fac o listă cu ce îmi doresc cu adevărat să fac. Astfel poate le voi face. Și m-am mai gândit să devin mai organizată. Adică eu sunt genul de om care dacă începe un serial, doar pe ăla stă. Nu mai scriu, nu mai editez. Pur și simplu nu pot spune mă uit la 3 episoade (un episod are 20 de minute) apoi o oră scriu rețete. Sau o oră scriu aici. Nâț. Nu pot.

Mă întreb cum reușiți voi să fiți prezenți mereu. Scrieți 2-3-5 articole într-o zi, pe care le programați? Că eu nu pot nici așa. Și … cum reușiți să aveți chef de viață? Că nici d-ala n-am. Mă simt un pic mai bine decât o legumă. Nu, n-am nimic! Doar că sunt peste 25 de grade și organismul meu le resimte din plin.

15 Comentarii

  1. Bine ai revenit! Eu nu pot publica 2-3 articole pe zi! Dacă pot publica 3- 4 pe lună, sunt mulțumită. Trebuie să le scriu, adică le scriu, dar trebuie corectate, revăzute, re-, re-….uneori nu sunt mulțumită şi pun textul la păstrare şi revin la el după o vreme. Însă cel mai tare mă afectează lipsa timpului. Mai şi desenez, dar şi aici am aceeaşi problemă! Mie mi se pare mai insuportabilă căldura asta din România, decât cea din zona subtropicală…sau m-am dezobişnuit/ obişnuit…!?!?
    Revenire la normal cât mai repede!

    Răspunde
    1. Mulțumesc! Sincer abia aștept să se mai răcească vremea 😀 Cât despre articole, ma refeream la ideea ca sunt oameni care scriu mult într-o singura zi, gen 5 articole, pe care apoi le programeaza să se publice singure, chiar dacă omul nu mai are acces la blog. Asta e o soluție bună. Să scrii în avans pentru că inspirația poate fi mai bună în unele zile, decât în altele, în care eu una, stau și 3 ore cu foaia albă in față.

      Răspunde
  2. Să le luăm pe rând… Mai întâi bună sosire. Ne bucurăm de revedere. Apoi vreau să spun că orice facem, că scriem sau triem poze, sau chiar de urmărim vreun serial din vârful patului, tot se cheamă că ne facem călătoria prin viață. Deci să nu credeți că vă deziceți de la numele blogului.
    În ce privește scrisul, este o bucurie și trebuie să rămână așa. Nu vă gândiți la productivitate. O parte dintre noi nu așteaptă asta. Ați avut articole interesante care v-au adus în centrul de interes. Mai departe, când va fi…numai cu drag să fie. Puteți până atunci. să ne așterneți câte o fotografie din aceea de la munte, ca să știm că sunteți bine. Lâncezeala nu se ia în seamă… Iar la căldură, curând o să-i duceți dorul. Eu stau cu geacă de toamnă, iar noaptea îmi e și frig câteodată. Deja! 🙂

    Răspunde
  3. Bine ai revenit! 🙂
    Cat despre caldura si eu ma lenevesc si n-am stare sa fac ceva’
    In ale scrisului scriu rar, dar parca rup zagazul uneori. Am insa ”rezerve” scrise de mai demult, caci sunt noua in ale blogului. Aici am urcat cateva scrieri in avans, ce le citesc si re_citesc pana sa le dau dumul. Totul tine de cum simt totusi, desi incerc sa fiu putin disciplinata, sa postez o data pe saptamana.
    Numai bine! cu drag,

    Răspunde
    1. Ce n-aș da să am și eu rezerve, dar din păcate nu pot sa fiu așa. Eu când scriu musai trebuie să public, că altfel parcă nu mă simt bine. E .. cum să zic, ca și când nu poți să dormi dacă știi că ai ciocolată în frigider. Asta bineînțeles se aplică iubitorilor de dulce.
      Numai bine și ție! 🙂

      Răspunde
      1. Înțeleg. Eu am scrieri vechi de câțiva ani buni în sertar. Nu m am gândit niciodată că pot fi citite și de altcineva. Am vrut doar sa nu uit, căci uit de o vreme.. și m-am panicat. Oricum suntem diferiti și bine și frumos așa. ♥️

        Răspunde
    1. Mă simt prost față de mine in primul rând. Nu știu de ce, dar o fac.
      Nu știu cum reușești tu și mulți alții (ca Diana gen- cu două bloguri acum) să faceți față. Eu am două, dar farfuria e cu treaba ei, acolo nu-mi bat capul ce tema să mai abordez, că e simplu, rețete slavă domnului am o groază nepublicate.
      Abia aștept să vină toamna 😀

      Răspunde
      1. Eu public o dată la două zile şi una din ele e cu poze. Dar să ştii că scriu natural, nu mă stresez deloc că trebuie să public, nu e un job, nu e o datorie. Şi dacă-l văd aşa, vine de la sine.
        Hai că îţi va reveni cheful şi inspiraţia, stai liniştită! 😉

        Răspunde
  4. Mie mi-e tare dor de căldură, sunt satula de atâta ploaie și vânt! În legătură cu pozele, eu mi le aranjez în foldere cu nume și data și le pun pe harduri externe. Asa mi-e mult mai ușor sa le accesez. Dezorganizata și eu am fost anul asta rău de tot. Nu știu ce a fost sau nu în aer, dar pur și simplu m-a ajuns extenuarea și nu am fost în stare de nimic din cele propuse la începutul anului. Na, se mai întâmplă!

    Răspunde

Lasă un răspuns