SuperBlog

O zi ștampilată

O zi ștampilată

 7:30

Sună alarma. Altă zi, alt răsărit de soare peste dealul îmbărcat în toamnă. Abia deschid ochii că dau de un bilețel. Astăzi fac eu cafeaua îmi spune mesajul. Hmmm… se anunță o zi interesantă. Soțul iar se joacă de-a ștampilatul. De când și-a cumpărat încă o ștampilă de la Colop îmi face tot felul de surprize, plăcute sau nu. Îmi mai face câteodată glume proaste, în care se apucă să ștampileze în glumă faianța din baie. Ce-i drept îmi spune că mă iubește în zeci de mesaje lăsate pe perete, dar el nu știe oare că nu-mi face plăcere să spăl pereți de 2-3 ori pe săptămână? Mă dau jos din pat și-mi pun halatul. În buzunar, un alt bilețel. Pe balcon,  îmi spune. Zâmbesc și mă îndrept spre locul cu pricina. Un buchet de lalele mă așteaptă pe măsuță. Iubesc lalelele și îl iubesc și pe el pentru că știe asta.

Cu buchetul în brațe mă îndrept spre bucătărie. Vali mă așteaptă cu micul dejun pregătit. Nu-l apucă prea des astfel de dulcegării, dar și când îi vine, îl ține toată ziua. Îmi spune că s-a gândit toată noaptea că ar trebui să ne ștampilăm borcanele cu condimente și nu numai. Că tocmai ce era să pună sare de lămâie în loc de zahăr în cafea. Asta după ce a încurcat cafeaua din orz pe care o beau eu adesea cu cea normală. Ca să nu mai spun de momentele când în loc de boia dulce, pune boia de ardei iute. Îi spun c-am să mă ocup eu, am să lipesc bilețele, dar pare să nu funcționeze, pentru că lui i se pare mai cool să le ștampilăm. Omul e chiar pasionat de ștampile, n-am ce să fac.

 

10:14

În fața mea stau 7 cutii frumos decorate, toate ștampilate. De Vali, desigur. În ele, frumos aranjate stau perechile de sandale, de papuci, toată încălțămintea de vară, mai exact. Asta am făcut până acum. Am șters, am spălat, am decis ce mai merită păstrat și ce nu. Urmează a fi urcate în pod, pentru „hibernare”. Și cum spuneam, fiecare cutie este ștampilată cu lucrurile pe care le conține. Astfel, soțul m-a scutit de o întreagă bătăie de cap și dezordine, pentru că de fiecare dată când știi tu sandalele alea roșii cu talpă groasă? pe unde le-oi fi pus?  se termina urât. Luam toate cutiile la rând, scotoceam, aruncam, până găseam. Așa am procedat și cu toate farfuriile primite de la mama, pe care nu m-am îndurat să le arunc, pentru că mereu se dovedesc utile la câte o petrecere mai mare. Sunt puse frumos în cutii ștampilate, așezate unele peste altele.

 

11:20

Pitica mea s-a întors de la grădiniță. E tare bucuroasă că a primit o fundiță în carnețelul special. Se pare că și doamna educatoare e mare fan ștampile, pentru că ștampilează fișele de lucru ale copiilor cu diverse. Fundițe primesc doar cei ce au lucrat cel mai curat, fără pete, fără ștersături sau lipituri (în caz că lipesc ceva cu lipici). Fluturași primesc cei  mai cuminți din ziua respectivă, iar mașinuțe cei care ajung întotdeauna la timp, pentru că punctualitatea e ceva ce se învață de mic copil.

Amira deja are 9 fundițe. Încă una și va fi primi în dar o insignă. Pentru un copil, recompensele indiferent de mărimea lor sunt foarte importante, iar doamna educatoare știe asta foarte bine. Îmi povestește că datorită ideii tatălui ei de a-i „marca” ghiozdănelul a reușit în sfârșit să nu-l mai încurce cu cel al colegei ei. Acum e mândra posesoare al unui ghizdănel roz, pe care tati a ștampilat numele ei.

Mâncăm împreună, apoi ne jucăm de-a doctorul. Evident, eu sunt pacienta. Amira mă consultă cu stetoscopul ei de jucărie, îmi spune că sufăr de vorbărească , din cauză că am vorbit prea mult și că trebuie să iau nu știu ce sirop din sticluța ei magică. Asta îmi scrie  pe limba ei (pentru că nu știe încă scrie nimic altceva decât numele ei) în rețeta pe care tocmai mi-o întinde, dar nu înainte de a o ștampila. Și nu cu o ștampilă de doctor, ci cu una care lăsa pe foaie forma unui iepuraș.

– Ți-ar trebui o ștampilă de doctor adevărat, domnișoară Amira! îi zic eu râzând.

– Ba nuuu, îmi răspunde ștrengărește. Asta e o ștampilă de doctol adevălat. Hiiii.

– Are un iepuraș pe ea. Ce doctor serios ești tu?

– Doctol de iepulași.

 

12:45

Pitica doarme. Ăsta e momentul meu. Mi-am terminat treburile, am aruncat ceva în oală să avem ce mânca de seară și mă pregătesc de alergat. De o lună de zile am decis că am nevoie de o schimbare în alimentație și gândire. Și am început să fac sport. Alerg în fiecare zi, mă eliberez de gânduri. În fiecare săptămână deschid caietul meu special unde îmi trec greutatea și scriu ce-mi trece prin cap. În special replici și întâmplări de-ale micuței. Nu vreau să uit nimic. Și pentru că soțul meu are și-o datieră, tot de la Colop, nu-i păcat să nu o folosesc? Așa că datez pagina în colțul de sus, apoi încep să scriu.

 

19:00

Am pregătit masa. Abia ajuns acasă, Vali primește un pupic ștampilat pe obraz de la Amira. De data asta pupicul este unu real. Norocul lui. Până acum primea câte o ștampilă pe frunte, pe obraji, peste tot avea ștampilate buze. Eu ce să-i fac dacă-a băgat ștampila-n casa noastră? Marchează Amira tot ce prinde. În timp ce ne apropiem de golirea farfuriilor, îi întind zâmbind șervețelul lui Vali. Tu speli vasele în seara asta,  i-am transmis pe aceeași cale pe care o folosise el azi dimineață. În timp ce tati face pe gospodina, Amira își ocupă locul ei special de crescut. Avem pe perete desenat un metru haios și vesel colorat. Amira se pune în fața lui, îi iau măsura apoi vedem cât a mai crescut. Marcăm repede cu datiera ca să vedem de la lună la lună cât de mare s-a făcut voinica noastră.  Apoi avem parte de timpul nostru, special și el.

– Haide tatiii, mai lepede! îl grăbește micuța. Mami o să citească povesteaaa!

– Imediat scumpa mea. Nu începeți fără mine.

– Ce vrei să citim? Basme? Capra cu trei iezi? Scufița roșie?

– Iezișoii, mami, dal așteptăm să vină și tati.

Imediat ne băgăm toți în pat, cu Amira la mijloc și ne apucăm de poveste. E ritualul nostru, în fiecare seară. Cititul pentru copii (și nu numai) e foarte important. Și e important să știe că mami și tati citesc cu drag. Important este că nu o obligăm cu o anume poveste. Dacă se întâmplă să nu îi placă, ne oprește, își scoate ștampiluța ei cu față supărată și o pune pe prima pagină, ca să știe că nu i-a plăcut. În caz contrat, folosește ștampiluța cu față zâmbitoare. Poate cândva va reveni la acele povești și le va revedea cu alți ochi, cine știe.

Ziua noastră se apropie de final. Ne mai hârjonim ce ne mai hârjonim, ne gâdilăm, mai râdem și povestim ca apoi să cădem frânți, dar fericiți că avem o familie frumoasă.

ștampilă

 

 

Lasă un răspuns