Diverse

Oameni de nota 10

Oameni de nota 10

Eram multe suflete în acea sală mare și mult prea rece. Auzisem noi ceva, de la cei ce aveau cunoștințe mai mari, care-și tociseră coatele pe acele bănci, însă vârsta ne făcea să fim mult mai gălăgioși decât ar fi trebuit. Sunt convinsă că de pe hol, sala răsuna ca o cameră plină cu copii de 2 ani, care zbiară fiecare pe limba lui. Și nu înțeleg cum niște zeci de oameni de 20 de ani pot fi așa de neciopliți. Adică, unde-i educația?

Asta îmi amintea de orele din generală, când după sunarea clopoțelului în loc să așteptăm cuminți în bănci venirea profesorului, noi îl așteptam pe bănci, pe catedră ori alergându-ne prin clasă. Singura diferență e că acum nu ne mai alergam, însă la statul cu fundul pe bancă nici că renunțasem.

În învălmășeala care era acolo, printre subiectele diverse, despre unghii, păr, seriale, iubiți, petreceri și ce băieți faini mai sunt prin alți ani (am fost an de fete în mare parte, așa că e de înțeles) am reușit să distigem sunetul ușii care s-a deschis. Ne-am mișcat fundurile la locurile noastre și ne-am ridicat privirile la cel ce tocmai intrase.

Cu părul alb, privirea încruntată, o cocoașă destul de pronunțată și pași mici dar hotărâți și-a făcut prezența proful.  În sală s-a auzit un murmur ușor. Cred că ne gândeam cu toții la cât de interesante vor fi cursurile cu acest om pentru că la cei 80 de ani ai săi, pe cât avea atunci, era aproape imposibil să cuprindă toată sala. Eu îmi alesesem un loc sus de tot, aproape în spate și chiar mă gândeam că o să adorm acolo, din moment ce nu voi auzi nimic.

„Eu sunt Ion Bălu și voi fi profesorul vostru de literatură română. Scrieți!” Din mâna aia de om, din bătrânelul ăla plin de riduri, care-mi amintea de tataie a ieșit vocea aia? mă gândeam în timp ce rămăsesem cu ochii ațintiți la el.

Toate cursurile ce au urmat mi-am ales numai locuri în față, și nu pentru că nu aș fi auzit, ci pentru că mi-era teamă să nu pierd ceva. Mi-aduc aminte foarte clar că atunci când intra pe ușă, și o făcea întotdeauna în minutul în care începea cursul, nu mai târziu, vocea lui umplea pur și simplu sala. Parcă avea ecou și parcă tot timpul îngheța la auzul glasului său. Din toți anii de facultate, la  cursurile domnului Bălu nu am lipsit niciodată. Ba mai mult eram captivată de ființa aceea minunată, care la 80 de ani gândea și vorbea excepțional.

Mai târziu (nu ne spunea niciodată despre viața lui) aveam să aflu că tata l-a avut ca profesor de română la liceu, că de fapt era născut și încă locuia în orașul în care eu am făcut liceul. Dar nu asta e important. Important e (lucru care m-a captivat de altfel) că a corespondat cu Mircea Eliade, că este un critic și istoric literar și a scris nenumărare cărți despre viața unor mari scriitori, precum  George Călinescu. Mi-aș fi dorit să aflu mai multe despre el ca om. Câteodată ne mai povestea cum făcuse rost de o mașină de scris și scria pe ascuns, într-o cameră în care nici măcar nu trăgea draperiile ca nu cumva să-l vadă cineva că scrie și să-l denunțe. Și cum ascundea mașina la fiecare bătaie în ușă pe care o auzea, de teama securiștilor.

Altădată ne mai spunea despre Eliade și despre cum își scriau ei, însă astea erau momente prea rare, căci era cu adevărt modest și destul de retras în a-și povesti viața. Iar din păcate pe internet nu am găsit nimic despre viața lui, ci doar despre munca titanică pe care a depus-o scriind despre viața altora.

Nu știu de ce mi-a rămas întipărit acest om, de ce încă vocea lui răsună limpede în capul meu, însă știu sigur că e un om de 10! De nota 10 adică și că merită să trăiască și să predea încă 100 de ani de acum înainte.

18 Comentarii

    1. Chiar cred că da. Nu oricine l-ar plăcea, mi se pare un om destul de tăios și rece, dar cunoaște atâtea. Sunt sigură că dacă ar vorbi despre el și despre anii prin care a trecut, ar avea o groază de spus și lucruri cu adevărat interesante 🙂

      Răspunde
  1. Mi-aduci aminte de proful meu de chimie din liceu. Eram tot o clasa de fete (majoritatea) si-aveam 3 ore de chime legate. Pentru ca eram la etajul 2 la capatul holului, proful nu se mai ostenea sa coboare in pauze la cancelarie. Ne accepta vorbaria interminabila, spunand „Unde se-aduna mai mult de 3 femei, e mai rau ca la congresul USA”
    De la glumele din pauza trecea la o seriozitate si un profesionalism cum rar am intalnit la dascalii pe care i-am avut de-a lungul anilor. Cand am luat 10 la chimie la BAC a fost prima data cand m-a laudat in 4 ani de liceu.

    Răspunde
    1. Wow! 3 ore de chimie legate … pffff… cum ai rezistat? Nu mi-a plăcut niciodată chimia, dar nici nu am înțeles-o, pentru că la liceu, 2 ore pe săptămână aflam care-s prețurile la coafor și ce și-a mai cumpărat profa. Asta când avea chef să mai vină la oră…

      Răspunde
      1. Nu e chiar atat de mult… la facultate si master sunt cate 6 ore legate de studii si laboratoare, care in cazul meu includ foarte multă chimie.
        E obositor dar nu imposibil. Acum după ce am finalizat studiile imi este dor si as mai sta si 8 ore legate de as putea!
        Noțiunile si ceea ce înveți in scoala/facultate sunt sfinte și am învățat acest lucru pe propria mea piele!!… Nu sunt persoane dispuse să îți vîndă din secretele lor ,în special în câmpul muncii.
        De aceea trebuie să prețuiești scoala si sa înveți la momentul potrivit. Totul are un sens !!

        Răspunde
          1. Nici mie nu mi-a placut chimia. In liceu copiam notiuni introductive din manuale si cam atat… . Insa la facultate pot spune ca am dat de greu,am fost luata atat de tare incat imi venea sa renunt la studii si sa fac orice altceva inafara de chimie.
            Dar mi-am zis ca nu sunt facuta sa renunt si daca in primul semestru la chimie am luat 4, atunci la testul final din ultimul semestru am muncit atat de mult incat am luat 10 curat.
            Totul tine in ceea ce alegi sa faci, si odata ce ce intelegi ceea ce studiezi atunci iti este mult mai usor sa iti si placa.
            Eu am urat matematica dintotdeauna spre exemplu si acum lucrez in departamentul de statistica cu numere, adica … ce?!
            In viata facem ce trebuie, nu intotdeauna ce ne place.

          2. Perfect de acord cu tine, nu te contrazic, dar la mine a fost simplu. Dacă nu mi-a plăcut, am evitat, n-am stat să văd de ce nu-mi place și să fac să-mi placă 😀 Cam așa sunt eu, la mine dacă nu merge de prima oară, apăi nu merge și nu mai încerc. Așa e cu toate … cu oamenii, cu mâncarea.. nu-mi place de prima oară, slabe șanse spre deloc să ajungă să-mi placă 🙂 O fi defect, nu știu ..

  2. imaginarycoffee

    Am avut și eu un astfel de profesor. Era un picuț mai tânăr decât cel despre care ai povestit, dar avea ceva din alte vremuri: venea cu o servietă veche din piele, roasă pe la mâner și pe la colțuri, scria pagini întregi de mână pe care ni le aducea pentru a le citi, spunea totul ca pe o poveste și nici nu știam când trecea cursul de Cultură și civilizație.

    Răspunde

Lasă un răspuns