SuperBlog

Oare eu vin din viitor sau din trecut?

Ora 6. Primele raze ale soarelui îmi mângâie timide pielea fină. Trebuie să mă trezesc, trebuie să mă trezesc, îmi tot repet că poate poate o să se întipărească acolo unde trebuie. Brrrr, de-odată parcă simt frig. O fi venit iarna? Ce o fi cu frigul ăsta? Îmi dau două palme să mă trezesc. Ce proastă sunt! Normal că e frig că doar lipsesc garniturile de cauciuc de la uși și ferestre. Mai pun un halat pe mine, mă mai cutremur de două ori din cauza frigului, mormăi câteva înjurături că de ce nu e și țara noastră bogată, sorb niște cafea în care am uitat să pun zahar, deci e mai amară ca viața. Deschid frigiderul ….vai de mine ce duhoare! Pot să văd cum îmi pică două fire de păr din nas. Cred că iar s-a stricat mâncarea, că de ..nici ăsta nu are garnitură. Așadar micul dejun și orice altă masă pe ziua de azi sunt uitate. Un măr aruncat în geantă îmi ajunge, îmi zic în timp ce îmi încalț pantofii sport să plec la muncă. 

Nici doi metri nu merg că floșc, o băltoacă. Ce noroc pe capul meu, bombăn mușcându-mi limba și mai trag câteva înjurături. Să mai merg sau să mă întorc? Nu v-am zis oare că tălpile la pantofii mei sport sunt dintr-o pânză? Ca doar nu avem tălpi din cauciuc. Încep munca la ora 8. Acum e devreme. E puțin trecut de 6 jumate. Am de mers vreo oră și ceva până ajung, că doar drumul trebuie făcut pe jos, din lipsă de vehicule. Un cățel zdrențuit și cam râios îmi ține de urât. Nu-l alung, e singur și trist. Ca mine. Ca noi. Ca țara asta prea săracă. Ca toți oamenii care străbat zeci de kilometri pe jos. E tristă lumea. E trist aici.

Îmi sunt atât de cunoscute mașinile, bicicletele. De unde? Nu știu. Am citit undeva că există reîncarnare. Tind să cred că am mai trăit cândva. Altfel nu aș fi simțit dorul ăsta de cauciuc. Nu de cauciuc pur și simplu, ci de tot ce înseamnă el: benzi transportoare de uz general, benzi de cauciuc, etc. Și ce e ciudat e faptul că am în cap un nume : Elastimpex Romania. 

Ajung la muncă. Nu trebuie să fac cine știe ce. Lucrez la o casă într-un supermarket. O cămăruță cu rafturi pe care zac câteva alimente. Iar eu nu fac decât să socotesc niște prețuri. Partea proastă e ca produsele mi le înmânează clienții. Asta face ca totul să fie puțin ciudat. Și fac asta timp de 8 ore.

Apoi alerg spre casă. Și în timp ce alerg  mă apucă dorul de femeile care aleargă pe benzi de alergare. Dar de ce îmi e dor de ele? Unde le-am cunoscut? Câinele râios aleargă și el cu mine. Nu-l alung. E singur și trist. Ca mine.

Să vă spun cum merg oamenii aici, în țara asta tristă? Pe jos, iar atunci când nu e pe jos e așa:

sau așa:

sursă: google
sursă: google

Le-am vorbit oamenilor despre cauciuc, despre Elastimpex România, firmă „vinovată” de producția de benzi transportoare, plăci tehnice din cauciuc și multe altele . Ei credeau că e ceva de mâncare. Apoi, când le-am spus de anvelope, pentru mașini care le-ar face transportul foarte ușor, de biciclete m-au întrebat de unde cunosc așa ceva. Nu am știut ce să le răspund, prin urmare nu m-au crezut. Și totuși am acest dor de o lume în care există lucrurile de care și noi avem nevoie, chiar dacă uneori nu știm.

Vine seara. Mai sorb o gură din amărăciunea vieții, vărs vreo câteva lacrimi. Mă gândesc la câinele râios. Și la nenorocitele alea de uși care nu se opun deloc în fața frigului.

Oare eu vin din viitor sau din trecut?

banda-de-alergare-Elastimpex_SuperBlog-300x200

Articol scris pentru SuperBlog 🙂

Lasă un răspuns