Cărți

Pădurea norvegiană – Haruki Murakami – recenzie

padurea norvegianaTitlu: Pădurea norvegiană
Editura: POLIROM
Nr. pagini: 360
Traducator: Angela Hondru
An aparitie: 2011
Autor: Haruki Murakami
Categoria: Literatura contemporană

Pădurea norvegiană e  o carte ancorată într-o realitate pe care nu mulți o înțeleg sau cel puțin nu vor să o accepte. Mă așteptam să dau de ceva fantastic într-o pădure norvegiană, că doar ăsta îi e titlul, nu? Dar nu, nu e despre o pădure, nu se petrece nimic în nicio pădure și nu are de-a face cu pădurea. Este o poveste tristă, o poveste din viața de student a lui Toru Watanabe. La 37 de ani, Toru își amintește de anii tumultoși ai studenției, în timp ce aflat în avion, aude melodia Norwegian Wood, de la Beatles. (Dacă sunteți curioși să ascultați melodia Norwegian Wood o să descoperiți întreg romanul în câteva versuri … ). Așa îl cunoaștem pe studentul Toru, un tip ciudat, antisocial și destul de retras. care preferă literatura veche și care este puțin cam îndrăgostit de iubita prietenului său cel mai bun din copilărie. Nimic ieșit din comun ați pune. Numai că acest prieten  a decis să părăsească această lume și s-a sinucis. Toru a suferit pierderea, dar mai tare a simțit-o Naoki, iubita acestuia, care ajunge să aibă ceva probleme și ajunge într-un fel de sanatoriu.

Mi se pare că Watanabe e un fel de punct de sprijin al celor bolnavi atât sufletește cât și mental. Parcă toți se învârt în jurul lui, e ca un magnet care îi atrage. Singurii lui prieteni, deși e cam exagerat termenul sunt colegul său de cameră (un obsedat de curățenie – care într-o zi dispare pur și simplu) și Nagasawa, un înrăit al partidelor de sex. Cu Nagasawa, Toru mai iese din când în când din cămin și mai merg la agățat, deși îi cam displace această activitate.

Se creează o legătură destul de puternică între Watanabe și Naoko, în timp ce copila se afla în sanatoriu. Toru o mai vizitează și deși îi pare din ce în ce mai bine, află de la colega de cameră a acesteia despre  căderile ei mentale care sunt tot mai dese. Spunem la un moment dat  că Toru ar fi un punct de sprijin pentru bolnavi. Poate mă înșel, pentru că el însuși e bolnav. Îl macină dragostea pentru Naoko, pe de-o parte, dar și simpatia pe care o simte față de o fată recent întâlnită, Midori, un personaj bizar și bineînțeles cu probleme de viață, altfel ar fi stricat fengșuiul romanului.

Mi s-a părut o carte plină de durere, i-am compătimit pe toți, l-am căutat pe Toru în tipul bărbatului de astăzi și nu l-am găsit, m-am enervat pe Naoko din cauza slăbiciunii ei și am înțeles că depresia e o boală gravă. Chiar extrem de gravă. Pădurea norvegiană e chiar un roman greu, apăsător, despre niște oameni cu traume care le pot învinge sau se pot lăsa învinși, pentru că dacă nu-i faci față, depresia te macină ușor ușor …

Și totuși e ceva ce nu mi-a plăcut. Sexul și paginile prea puține. Prea multele scene de sex oral în special mi s-au părut poate prea detaliate, prea în contrarietate cu sensibilitatea personajelor. 360 de pagini mi s-au părut puține, aș fi vrut mai mult, aș fi vrut alt final, aș fi vrut mai mult timp petrecut cu Toru, cu Naoko și Midori …

 

 

2 Comentarii

Lasă un răspuns