Diverse

Plăceri nevinovate pe Farfuria Colorată

Plăceri nevinovate pe Farfuria Colorată

Nu știu câți dintre voi ați observat că nu mai postez nimic de-ale gurii, dar simt nevoia să dau o explicație și poate așa un pic să mă laud. No, glumesc, nu am de ce să mă laud, vreau doar să vă lămuresc și să mă conving și pe mine să desființez anul ăsta categoria de plăceri nevinovate. Nu vă gândiți că am renunțat la dulciuri. Ba din contră, fac foarte des cu toate că încă vreau să slăbesc.

Ideea e că începusem așa timid într-ale bucătăriei, cu un tort făcut mai mult de mama, dar care cumva m-a făcut să vreau mai mult. Și uite așa mi-am băgat nasul mai mult și mai mult până am decis să fac aici categoria despre care vorbeam mai sus, plăceri nevinovate. Începusem să public din rețete, doar că la ceva vreme mi s-a părut că vreau mai mult. Dacă măream numărul postărilor cu rețete simțeam că îmi supăr cumva blogul. Căci parcă nici nu voiam să fac abuz.

Eu sunt cam greu de mulțumit și parcă ceva nu-mi plăcea. Parcă blogul ăsta devenise așa o mâncare cu de toate, cu prea de toate. Și avea să devină prea plin de rețete. Iar eu pentru rețete voiam ceva special, ceva doar pentru ele, ceva unde să le pot categorisi, unde să pot scrie frumos ingrediente, mod de preparare, chestiuțe. 

Așa a luat naștere Farfuria Colorată. Site-ul pe care-mi fac damblaua și unde mă pot desfășura în voie. Unde-mi etalez talentele artistice (exagerez). De când l-am făcut am început să-mi mut rețetele pe care le aveam aici, dar nici până acum nu am reușit, pentru că tot timpul am ceva nou de scris, tot timpul apar rețete noi pe care le consider mult mai importante și mereu public orice altceva, numai ce e aici nu, ca să pot închide categoria.

Sinceră să fiu intrasem un pic în panică la ideea că .. eu cum mai fac dulciuri dacă ne-am pus pe slăbit? Ce mai postez? Vai! Mi-a trecut repede când am văzut că e ok, lumea trebuie să mănânce și dulciuri. Viața fără dulciuri e tristă și amară. Și acum pe bună dreptate, eu mă simt fenomenal când fac câte ceva. Nu vreau să sune ca o laudă, deși cam asta e, dar sunt pe tarlaua mea și fac ce vreau (sâc) dar cum să nu te simți fenomenal când auzi „uaaaaau, ce miștoooo e” și când vezi cum ochii se luminează și parcă încep să danseze la vederea unui tort la care am muncit vreo 5 ore cred și vreo 2 după, ca să strâng toată mizeria făcută.

O să vă povestesc așa rapid, parcă aș vrea undeva să rămână povestea asta, căci s-a întâmplat demult și încep să cam uit. Deci 5-6 iulie a.c. Căutam idei de tort, de creme, de orice aș putea face pentru ziua soră-mii. Nu voiam nici rotund, nici pătrat, nicicum. Nimic din ce găseam știam că nu o reprezintă și că nu o va bucura la capacitate maximă. Habar nu am cum mi-a trecut prin cap ideea unui tort în formă de cățel. Mai mult, cum am și crezut că sunt capabilă de așa ceva. Așa că am început să caut modele. Cam tot ce găseam erau torturi rotunde, cu fața unui cățel desenată. Frumoase, dar nu speciale. Voiam ceva cu adevărat special. Voiam un tort sculptat. O zi cred că mi-a luat documentarea. Cum să fac, ce să fac, cât să fac. N-a știut nimeni ce am eu în cap, căci nu știam nici eu dacă-mi iese. Până n-a fost tortul gata, A. nu a văzut absolut nimic. N-a avut voie la frigider, n-a avut voie să stea prea mult la bucătărie. La final i-am acoperit ochii și am lăsat-o să vadă fix când am ajuns în fața tortului. Reacția ei a fost mai presus de orice. Și nu glumesc când spun că a fost o satisfacție pe care nu am mai simțit-o niciodată. Abia am tăiat tortul ăla, pentru că deja cățelul era botezat Lăbuță, deci era ca un membru al familiei :))

Gata, vă spusei ce avuși de spus, acum închid. Adică punct punctul final. Asta ca să nu ziceți că am dat foc la bucătărie, m-am hotârât să nu mai mănâc dulciuri sau cine știe ce 😀

 

 

4 Comentarii

  1. În primul rând, felicitări!!! Mă bucur tare că nu ai abandonat asta, mai ales că îţi face mare plăcere! Cine ştie, poate vei face şi la comandă? Ce-ar fi oare? 😉
    Auzi, da’ link spre farfurie nu ne dai?
    Aş fi vrut tare mult să văd tortul. Dar fiind sigură că a fost minunat, mai bine nu, că aş vrea şi eu. Şi e departe tare.

    Răspunde

Lasă un răspuns