D`ale sufletului

Posibile ceva-uri

Nu știu ce titlu este ăsta, dar e al meu așa că nu comentați, ok? Bun, mai departe de legătura de litere creată nu știu să-l explic, este un fel de … sau de…ah..ba nu..este..sau…ăhă. E an nou, abia a 4-a zi. Îl simt parcă de-o viață. Parcă ne cunoaștem de când eram prin lumile nenăscuților, așa greu mă apasă. Ar fi trebuit ca buzunarele sufletului să fie goale, ca la orice început, dar nu, ale mele mă fac să-mi târăsc limba pe asfalt de grele ce sunt. Nu-i mai zâmbesc și nu-mi mai zâmbește. Încercăm să trăim împreună fără să ne salutăm.

Îmi e dor de Twilight. Am văzut filmul ăsta de 100 de ori și am citit și cartea. Îmi e dor să mă simt Bella în zborul ei cu Edward prin copaci. Când eram mai mică tânjeam după așa o dragoste. Și nu mă deranja deloc dacă ar fi fost vampir. E aiurea că citim cărți și ne dorim poate să fim și noi ca eroii ăia pe care îi îndrăgim, ca apoi să deschidem ochii și să revenim la viață … Încă visez la așa o dragoste din povești cu vampiri.

Ninge frumos afară. E plăcut. Nu e nimeni pe drum și asta dă un farmec aparte satului. Doar el și fulgii de zăpadă… la o cană de ceai probabil își povestesc viețile. Ambele ascund sentimente. Chiar dacă nu durează decât până când soarele își arată mușchii , zăpada aduce zâmbete pe fețișoarele îmbujorate care călăresc săniile pe ulițele amorțițe de bătrânețe. Mi-e dor. Satul ascunde iubire, moarte, dor, dureri, zâmbete, povești. Mii de povești trăite printre lacrimi sau bucurii. O să mai fie mult timp acolo așteptând copiii să se mai întoarcă la el. O să rămână cu noile generații pe care trebuie să le învețe ce e aia copilărie. Am impresia că se cam uită.

SONY DSC

Simt cum vin toate și mă usucă. Mă seacă de tot ce mai am viu prin vene. Mă văd arbore în deșert încercând să-mi alungesc rădăcinile că poate dau de apă. Și-mi place cum ninge. Cum mă ating fulgii parcă rugându-mă să le curm viața ca să mai poate sta la o poveste cu satul. Mă străpunge un dor nebun. L-am mai simțit, dar nu așa înflăcărat și năvalnic. Nu știe să bată la ușa sufletului, că nu i-aș răspunde. Mă seacă de orice liniște lăsată peste gânduri. Un dor de ceva ce a fost și n-a fost. De ceva ce nu știu să definesc. Simt un dor de ceva și nu știu ce e acel ceva.

Îmi lipsește cerul înstelat. Și liniștea în gânduri.

 

5 Comentarii

  1. Hai să-ți spun un secret: și mie mi-a plăcut filmul la nebunie, cartea n-am citit-o dar poate într-o zi am s-o citesc. Cât despre partea cu vampirul, asta-i un avantaj. Gândește-te un pic: o dragoste eternă în adevăratul sens al cuvântului :). Iar dorul… dispare!

    Răspunde

Lasă un răspuns