Întâmplări

Povestea noastră – 3

~pentru a citi partea anterioară click aici~

După 10 luni de amiciție, prietenie pe nevăzute, neauzite, doar pe “citite” a (re)venit marea întrebare: Vrei să ne întâlnim?  -ĂĂĂĂĂĂ…acum? Adică…la ora asta? e aproape unșpe noaptea….dar nu contează, da, vreau!

Am reauzit  recitit întrebarea: Cum? Chiar vrei? – vreau, dar nu mai întreba că mi-e să nu mă răzgandesc.

Cred că a doua întrebare a fost pentru a verifica siguranța răspunsului. Nici lui nu îi venea să creadă ochilor ce citește.  Am ieșit de pe joc și ne-am pregătit fiecare cum simțea nevoia, dar tind să cred că mai mult spiritual decât fizic. În scurt timp aveam să mă privesc în ochi cu cel la care visam. Recunosc că am azvârlit repede pijamalele de pe mine, (de parcă era posibil să ajungă în cele câteva secunde cât trecuseră de când oprisem calculatorul), mi-am pus niște haine și m-am pironit la fereastră că doar doar să văd când o opri vreo mașină prin zonă.

Trecuse jumătate de oră și respirația mea devenea tot mai grea și inima batea tot mai nebună și dornică să iasă la plimbare. Parcă nu mai aveam răbdare iar timpul trecea atât de încet  că și un melc l-ar fi întrecut. Sute de gânduri alergau prin minte, întrebări, curiozități, dar și frici. Când am auzit motorul unei mașini care părea că vrea să se oprească mi s-a oprit inima. Așteptasem atât de mult momentul, iar acum…parcă nu puteam să mă mișc. Picioarele îmi deveniseră inutile, numai niște aripi ar fi salvat situația, însă când am constat că nu aia era mașina totul a revenit la normal.

Mi-am făcut curaj și am ieșit afară. Era aproape miezul nopții când am primit un apel. Era EL (aveam și eu și el numerele de telefon, însă nu le folosisem niciodată – nu mă întrebați de ce). Mi-a spus că a ajuns, dar că trebuie să ies în drum, ca să poată vedea unde stau. Mi-am întors apoi privirea și am văzut cum o masină se apropie ușor. Simțeam cum albul ochilor se colora în roșu de la sângele ce pompa cu putere prin vene….

~continuare~

Lasă un răspuns