Întâmplări

Povestea noastră – 4

~vezi aici partea anterioară~

M-am panicat. Rău. Rău de tot. Vorbisem atât de multe și cu așa mare ușurință…iar acum, acum ce să-i spun? O să vorbim despre vreme? Stele? Despre noi, cei penibili, care păream să avem fobie unul față de celălalt? Parcă îmi venea să dau înapoi, să fie totul așa cum a fost până atunci. Cel puțin în fața monitorului aveam curaj. În realitate nu.

În sfârșit a oprit mașina. Nu țin minte dacă a fost vreo apropiere fizică dar parcă parcă nu. Defapt sigur nu. Doar ne-am dat mâna :)) și am scrâșnit un : „oficial, eu sunt ….”. Mi-a sărit în ochi tricoul pe care îl purta. Erau două siluete, bărbat și femeie care se țineau în brațe. L-o fi ales special? O vrea să-mi sugereze ceva?

Am vorbit numai aiureli. Defapt nu prea am vorbit. Parcă atunci ne cunoșteam pentru prima oară…adică asta făceam, de fapt nu făceam chiar asta. Of…Cert e că încremenisem ca două statui. Eu mă sprijineam de mașină, (probabil nu m-ar fi ținut picioarele care tremurau de parcă ma duceam la tăiat), el era la doi pași în fața mea. Pentru Dumnezeu, așa proastă ești? Unde îți e piuitul? nu te recunosc…, îmi urla ceva în cap, dar parcă aveam creierul anesteziat. Eu mă uitam la el. El se uita la mine. Ne priveam fără să ne spunem nimic. Banal, nu?

După o oră în care aproape nu ne-am spus mai nimic, ceasul bătea  de 1. Înainte de a pleca am auzit întrebarea: „Vrei să mai continuăm, acum că m-ai văzut?”

-vezi continuarea aici

6 Comentarii

Lasă un răspuns