Întâmplări

Povești cu fetru. Cum l-am descoperit

Povești cu fetru. Cum l-am descoperit

Mai țineți voi minte că atunci când eram noi mici existau la școală orele de lucru manual? sau abilități practice, nu mai țin minte. Or exista și acum, habar nu am. Eu știu că o oră pe săptămâna era chin și jale pentru mine, căci aveam două mâini stângi și nu mă pricepeam la nimic. Degeaba se chinuia mama cu mine acasă să mă învețe ceva, nu s-a prins nimic de mine. Am încercat să învăț să croșetez, să tricotez, nâț. Nici măcar nu am înțeles ce trebuie să fac. Apoi a încercat să mă învețe să cos la mașină. Nu mi-a plăcut nimic, nici n-am înțeles nimic. Așa că ne-am lăsat amândouă.

Mai târziu s-a ales de mine bucătăria. Chiar dacă nu m-a învățat nimeni, ci doar făceam pe ajutorul de bucătar când ne prăjiturea mama. Asta a contat foarte mult, cred. Mult mai târziu, adică acum vreo 2 luni cred, în timp ce ne plimbam prin Piața Sfatului, am găsit pe jos o decorațiune din fetru. Era un iepuraș de care atârna un Paște Fericit.  Mi-a plăcut tare mult, așa că am ajuns acasă și am căutat mai multe informații. Dar să creezi astfel de lucrușoare presupunea să știi să coși. Și nu oricum, ci o cusătură fină, dreaptă și foarte frumoasă.

Așa că mi-am luat fetru și am învățat să cos. Eu, care nu cususem decât de vreo .. două?! ori în toată existența mea. Cred că a fost și ambiția de a-i arăta lui C. că am răbdare să cos, pentru că eu nu am răbdare să fac nimic. În afară de răbdarea de a sta chiar și 5 ore să bibilesc la niște fursecuri, bineînțeles.

Prima oară am făcut un ursuleț care vai doamne cum a ieșit. Nici acum nu sunt expertă, dar eu zic că mă descurc destul de bine. Am cusut câteva decorațiuni pentru brad și pentru perete, câteva semne de carte pe care nu le-am pozat și cizmulițe de Crăciun. Problema cea mai mare nu e că durează ore bune până e gata un astfel de lucrușor, ci mizeria care se face. Ațe, urme de decupat, alte ațișoare, alte resturi decupate, hârtii, scame, câte și mai câte. Dacă doar mi se pare mie că mă pricep, vă rog să-mi spuneți, că nu mă supăr.

13 Comentarii

  1. Nouă ne plac și încă foarte mult. Dar foarte important este ce crede C 🙂 El suportă deranjul și tămbălăul din casă, nu-i așa? Altfel, zic și eu ca Ina: Ce ți-e și cu motivația asta, domne! Făceam lucru manual în clasele mici. Știu că nu am excelat pe atunci și lucrările mele erau destul de modeste. Poate că ceea ce ni se cerea nu se plia pe gusturile mele, nu știu. Altfel mai târziu am descoperit că îmi place să-mi folosesc mâinile și cândva, dacă mă va ajuta Dumnezeu să ajung vreodată liniștit și să fac ce-mi place, mi-ar fi drag să creez chestii din astea, sau poate chiar să sculptez, de ce nu? În lemn, lut….dar visul meu e piatra.

    Răspunde
    1. Ce fain! Îți doresc să faci ceea ce îți place, e foarte liniștitor și aduce o altfel de bucurie interioară.
      Și da, el suportă deranjul, ba mai mult, am avut zile în care am cusut și 7-8 ore continuu, neglijând orice altceva 😀 Așa că a suportat și vasele nespălate și rufele neîmpachetate.. eh, mă lasă să-mi fac damblaua. Plus că l-am tot plimbat după mine după tot felul de chițibușuri (panglici, fetru de dimensiuni și culori diferite, nasturi, etc). Ca să nu mai zic că i-am stricat pistolul de lipit cu silicon, pe care îl avea de vreo… 5 ani și am reușit să-l scot eu la pensie în 2 săptămâni 😀

      Răspunde
  2. Se pare că ți-ai găsit un talent pe care nu bănuiai că-l ai. Mie îmi plac foarte mult și sper să nu te plictisești, ci să te perfecționezi mereu. Și să ne arăți ce alte frumuseți mai ies din mâna ta. 🙂

    Răspunde
  3. Călătorule, ia vino la mine să-ţi retragi afirmaţia aia legată de talent. Că nu-i corect. Tu faci minunăţii din astea şi spui aia despre tine? Nu se poate.
    Până am ajuns la poze, am zis că suntem gemene din toate punctele de vedere. Nu tu talent la cusut, nu tu răbdare. La lucru manual, am avut de făcut o faţă de masă cu ceva legat de Crăciun. Bunica a stat o noapte-ntreagă, a cusut impecabil, am luat 10. Atât a fost. În clasă, nu ştiam decât să rup aţa sau să fac noduri şi să dau peste cap tot.
    Bunica a încercat să mă înveţe cu andrele, cu croşeta. Două pe faţă, două pe dos, ştiam. Şi făceam şi eu, lângă ea. Cealaltă bunică, a încercat să mă înveţe la maşină. Nope, nu s-a lipit.
    tu ai făcut nişte lucruşoare minunate, îmi plac toate de nu mai pot. Păpuşa aia pe leagăn e de vis, sunt topită după ea! Te felicit din suflet!

    Răspunde
    1. Să știi că nu din prea multă modestie am spus-o (că nu am talent la nimic), ci chiar cred asta despre mine. Că fac unele poze faine (prea puține îmi plac cu adevărat), că nu știu.. fac prăjituri sau că meșteresc ceva din fetru, cred ca e mai mult dorința de a-mi demonstra mie că pot face și eu ceva fain. Că de multe ori nu reușesc să mă satisfacă aceste lucruri pe care le fac, e altceva. Dar sper ca într-o zi să reusesc să fiu mândră de mine.
      Deci nu e un moft, nu e modestie, e o simplă impresie proastă pe care o am eu despre mine.
      Îți mulțumesc mult!

      Răspunde
      1. Nu-mi explica mie, uite că şi aici suntem gemene. Sper să nu citească multă lume ce scriu. Tu de ce crezi că toooot amân publicarea poeziilor într-o carte? Exact. Că nu cred că merită.
        Aşa că ştii ce? Eu mai zic o dată că e foarte, foarte frumos ce ne-ai arătat. Eu aş cumpăra oricare dintre pufoşeniile alea, dacă le-ai pune la vânzare. Pentru mine, nu să le dau cuiva. Că nu dau nica. 😀
        Dar nu insist. Nu ştiu la tine cum e. Dar la mine, deşi îmi fac extrem de bine încurajările şi toate cuvintele frumoase, deşi contează enorm toate, până nu trec eu de „blocajul” meu, cu mine, nu se sparge zidul.
        Sper să prinzi încredere în tine! 😉
        Te pup!

        Răspunde
        1. Uite că tu ai zis-o mai bine ca mine. Vezi? Talentul! :)) Și eu sper să scap de blocaj, e frustrant căci taie intr-un fel orice e frumos acest blocaj.
          Și sper să te citesc și pe tine într-o bună zi pe hârtie 🙂 te îmbrățișez cu drag 🙂

          Răspunde

Lasă un răspuns