D`ale sufletului

Printre freamăte și doruri

Printre freamăte și doruri

De jumătate de oră stau cu foaia asta albă în față și-ncerc să-ncep ceva. Aș fi vrut să fie despre tine, despre noi, dar adevărul e că mi-e teamă să mai scriu ceva despre tine. Ți-aș spune că mi-e dor. Mi-e al dracu de dor și câteodată parcă ceva în interior mă macină. Mi-e teamă că într-o zi va ajunge atât de adânc că voi trăi numai cu doruri. Dar cum să-ți spun că mi-e dor când eu am aruncat cu vorbe grele asupra ta?  Cum?

Ți-aș scrie, dar mi-e teamă să deschid acele amintiri.

suflete,

mai ia-mă pe pieptul tău și spune-mi povești cu Ilene Cosânzene și Feți Frumoși. Mai vino să ne uităm  la Surprize Surprize și să plângem împreună. Mai lasă-mi măcar o clipă să pot să-mi cer iertare, să pot să mă despart cum ar trebui…

iartă-mă pentru lacrimi. Cele pe care nu am fost acolo să le înțeleg. Nu am înțeles ce povară poartă sufletul tău, ce haine grele a îmbrăcat. Te-am urât, te-am iubit, nici eu nu mai știu ce contradicții ai născut în mine.

 

suflete,

ți-e liniște în gânduri? ți-e chipul plin de zâmbet așa cum te știam odată ori e întunecoasă și rece privirea ta? e cald la tine-n brațe? ți-e vocea duioasă ori tremurătoare? te-ai temut, suflete, acolo singur?

Și poate că ar fi bine să-ți scriu. Să las frânturile astea să curgă șiroaie peste tot ce-am însemnat noi. Peste tot ce-ai însemnat tu pentru mine. Tu, cea de dinainte.

iartă-mă, că n-am mai trecut s-aprind o lumânare. M-au purtat pașii pe alte cărări decât cele atât de bine cunoscute.

 

iartă-mă tu, căci eu n-am să mă iert.

2 Comentarii

Lasă un răspuns