D`ale sufletului

Prizonier în propriile gânduri

Prizonier în propriile gânduri

Nu mai știu în cine să am încredere … mă simt trădată de toți și parcă nu mai mi-e locul nicăieri. Nici măcar în lumea asta. Noaptea asta mi-e din nou sfetnic al lacrimilor și-al pustiului din mine. Și mi-e atât de greu să îndur durerea dinăuntru încât îmi vine să mă strâng atât de tare în brațe încât să mă sfărâm în lutul din care sunt. M-am ghemuit într-un colț cu laptopul ș-aștept să trec. Să uit de mine, să mă pierd prin negură. Oare el îmi simte durerea din taste? Îmi simte golul din suflet și tremurul degetelor? Îmi vede cearcănele de la atâta plâns și ochii umflați? Dar cel mai tare aș vrea să știu … mă înțelege oare?

Azi e despre viață, despre merit, despre curaj. Eu nu mai am nimic. Nici măcar o promisiune de care să mă agăț. O vorbă. Un vis comun. Nici măcar speranța că va fi bine. Eu … sunt un nimic umblător care odată credea că poate fi fericit. Dar poate că am făcut ceva așa de rău în viața asta că nu merit. Nu mai am nici curajul de a înfrunta o nouă zi. Mi-e noapte prin vene și inima bate tot în ritmul ei. 

Am o durere în piept ce parcă mă sfâșie pe dinăuntru. E ca un topor ce lovește continuu același trunchi. Apoi cade. Nu mai rămân decât rădăcinile și amintirea copacului ce odată era … . Mi-am deschis sufletul într-atât cât nu se mai poate și nici dacă îl întorci pe dos n-ai să mai ai ce cunoaște. Poate că nu trebuia, poate că era bine să-mi păstrez o bucățică doar pentru mine unde să mă ascund de voi toți. Pentru că sunt un om singur care nu iubește oamenii și care nu e înțeles.

E liniște. Îmi ascult gândurile să aflu ce pun la cale și încerc să ignor durerea de stomac. Combinată cu aia din piept mă face să mă simt mai rău decât sunt deja. În capul meu se dă o luptă crâncenă între ce-a mai rămas bun din mine și partea ailaltă. Sunt prizonierul propriilor gânduri și nu mai am puterea să le înfrunt. Mă las pradă atacurilor și plâng.

 

6 Comentarii

  1. Fericirea este starea naturală a…INIMII. Tu te afli pierdută printre hățișurile rațiunii, a gândurilor. Te asigur ca acolo nu vei găsi decât întuneric, îndoială și frig. Asta , deoarece rațiunea este analitică, este aceea care nu are căderea să înțeleagă lumea interioară, lumea relaților…Inima este centrul de forță interioară, ea este sintetică, unificatoare, caldă, iubitoare. Ieși din minte și coboară în inimă…

    Răspunde
  2. Suprema expresie a gratitudinii Divinitatii e faptul ca existam. Nimic mai mult. Si e destul. In rest, de noi depinde cum ne aranjam vietile, cum facem pace cu noi insine.
    Multumesc inca o data!

    Răspunde
  3. Călătorule, nu eşti singură pe drumul ăsta plin de piedici, de urcuşuri şi coborâşuri. Ştiu, nu ajută la nimic că-ţi scrie un străin, de departe, că va fi bine. Deşi poate aşa va fi.
    Hai, te rog spune că a mai trecut…

    Răspunde

Lasă un răspuns