SuperBlog

Rățușca cea urâtă

Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la anii mei din copilărie mă apucă plânsul. De prin clasa a 6-a, parcă toate necazurile coșuroase s-au abătut pe fața mea, până atunci curată ca lacrima. Îmi era rușine să mai ies pe stradă, aveam impresia că tot Universul se holbează la vulcanii care tot erupeau și se înmulțeau și mă făceau să arăt ca Muma Pădurii. Cred că și ea era mai frumoasă.  Când era vorba de făcut poze, mă apucau toate …ba că nu am chef, ba că mă simt rău, doar doar să nu care cumva să mă vadă aparatul foto.

La școală era altă poveste. Mă uitam cu invidie la toate colegele cu tenul frumos și îmi venea să intru în pământ de ciudă. Profa de biologie, pe atunci diriginta, mi-a recomandat să mă duc la un dermatolog. Adică să mă mai vadă încă cineva în halul ăsta? Nu îmi e de ajuns că trebuie să port fața asta zilnic pe stradă, la școală? – cam așa gândea mintea mea îmbâcsită de coșuri (cu siguranță că și pe acolo îmi apăruseră). Eram ca rățușca cea urâtă, numai că spre deosebire de ea nu m-am transformat niciodată într-o lebădă. Am încercat toate leacurile băbești, creme și alte prostii care s-au dovedit nefolositoare.

Îmi aduc aminte – acum cu drag și amuzament, (însă atunci eram disperată), că ai mei mă lăsau cu bunicii când plecau la serviciu. Să fii cuminte, îmi zicea mama, să nu-i superi! Atunci tataie cu colțurile gurii ridicate, mă mângâia pe creștet și îi răspundea:  Lasă că și dacă nu e, îi iau eu un rând de piele rea, să rămână doar aia bună și cuminte. Doamne, chiar îmi doream, mă gândeam că asta ar fi o soluție ca să scap de tenul meu împodobit.

Timpul a trecut, odată cu vârsta mi-au mai dispărut din coșuri, iar erupțiile lor s-au ameliorat, dar tenul a rămas puțin afectat. Însă m-am obișnuit cu el așa, nu m-a mai deranjat, cu toate că încă îmi mai apar coșuri, dar nu exagerat.

Problema mea actuală este următoarea: a reapărut invidia. Mor de ciudă (din nou) că al meu boyfriend din dotare are un ten atât de fin ca un fund de bebeluș. Nu râdeți! Că îmi vine să-l trag mereu de obraji tocmai din motivul ăsta. Nu tu coșuri, nu tu piele roșie, nu tu pori deschiși…NIMIC NIMIC!

  • Măi iub, tu sigur nu folosești nimic?
  • …ți-am mai zis, așa e pielea mea. Ce…ești invidioasă? Lasă că și tu ai pielea fină!
  • Mda. Fină ca o piatră abrazivă. Are si aia finețea ei, nu?

Discuția asta o avem destul de des, pentru că de fiecare dată sper să îl prind cu minciuna, pentru că nu cred că pielea lui e “naturală”, dar niciodată nu reușesc. Acum câteva zile, i-am făcut o vizită și profitând de un moment de singurătate, m-am apucat să scotocesc în speranța că îi voi descoperi secretul (știu că nu așa se face, dar scopul scuză mijloacele). Când eram eu în plină acțiune, îl văd că vine rânjind.

  • Ți-am cumpărat ceva, iub, să nu te mai aud că te văicărești într-una. Poftim, sunt produse românești de calitate!
  • Hmmm…o cremă antiacneică. Ia uite ce scrie aici: Reduce punctele negre, formaţiunile acneice, roşeaţa. Diminuează semnele postacneice. Numai bună pentru fața mea care uneori se prezintă ca un morcov! Și așa poate scap și de punctele astea negre și de coșuri…o să am altă față iub! Cu o piele la fel de fină ca a ta! Dar de unde ai luat crema asta?
  • De la specialiștii Gerovital. Ei au dezvoltat prima linie de produse dermatocosmetice de la Farmec: Gerovital H3 Derma+.  Dacă nici aceste produse românești de calitate nu îți rezolvă problemele nu știu ce să mai zic! Că eu m-am săturat de gălăgie făcută mai mult degeaba…

 

Acum am o piele frumoasă și sănătoasă, chiar mai fină ca brânza Delaco! Pot spune că tot coșmarul meu început în copilărie a intrat într-un process de uitare. Și totul datorită specialiștilor Gerovital!

Articol scris pentru SuperBlog!

 

4 Comentarii

Lasă un răspuns