D`ale sufletului

Sâmbătă. Gânduri. Soare. Suflete.

Sâmbătă. Gânduri. Soare. Suflete.

Sâmbătă. Gânduri. Soare. Suflete. Da, cică e sâmbătă. Parcă sâmbătă a fost și acum câteva zile. Mult prea puține zile, mult prea repede ticăie ceasul. Nu știu de unde aud că ticăie, nu avem niciun ceas în casă. De-ăla de perete mă refer. Probabil nu mai vrea nimeni să vadă cum se duc orele. Când eram mică avem un ceas imens pe perete. Era rotund, auriu, cu niște „bretele” late și lungi. Același model îl aveau toți: și mamaie și vecina și vecina vecinii. Și când se plimba secundarul, tic-tacul ăla parcă țipa că a mai trecut o secundă. Și încă una …până s-a dus copilăria toată …

În ultima vreme prea multe gânduri nu-și mai găsesc locul. Prea multe sentimente amestecate, prea puțină liniște. Mi-e dor de ploaie. Mi-e dor de geamuri pe care se scurg haotic picuri, de abureala pe care desenam inimi inocente și de zgomotul ploii în noapte. Mi-e dor de curcubee și de mirosul pământului încins de arșiță și abia scăldat. Mi-e dor de … și de … și de ceea ce n-o să mai fie mâine. Căci niciodată nu s-a întâmplat ceea ce mi-am imaginat. Poate nu trebuia să-mi creez visuri. N-am s-o mai fac, poate …

Soare. Patruj’ de grade ce usucă fiecare părticică din tot ce-i verde. Și care mă țin departe de mormanul de lemne proaspăt tăiate, care-și așteaptă rândul să fie așezate. Prea puțin aer proaspăt pentru respirat, prea multe accidente produse de caniculă, prea multă secetă. Stările mele sunt nasoale, nu-mi priește soarele niciun pic. Probabil mi-au greșit zodia la naștere. De unde or fi venit zodiile astea? Cine le-o fi inventat?

Într-o cutie, în leagăn, se odihnesc 17 suflete. Pentru unul, lupta s-a încheiat ieri. Nu vreau ca asta să fie o numărătoare. Dimineață, m-am dus cu sufletul la gură să-i verific. M-am bucurat când i-am văzut voioși și frumoși. Și dacă afară a fost soare, am profitat. I-am făcut băiță lu’ Mititelu (prea murdar de la laptele curs pe lângă) și am făcut poze. Mititelul e cel mai pricăjit și cel mai apropiat sufletului meu. I-am făcut ceai de mușețel pentru ochișorii lipiți și acum e voios. În timp ce scriu, el zburdă prin pat. Nu vreau să mă gândesc că poate să nu mai fie.

Ca să fiu sinceră, m-am apucat de scris de la … nici nu mai știu. Aveam atâtea de spus, dar ceva mă face să mă autocenzurez parcă. Și mă holbez la tastatură căutând să leg niște litere. Cineva le-a schimbat locul? Ori au căzut și ele leneșe, răpuse de căldură, în straie de sărbătoare? Astăzi nu mi-am scris decât o părticică din suflet, mâine poate …mâine …

6 Comentarii

  1. Exact ceas din ăla am avut şi eu la un moment dat dar nu acasă. Una din bunici avea. şi da, cum spui… tic-taaac-tiiic-taaac. Vara părea că stă timpul. Doar părea…
    Sănătate micuţilor. Sunt bine toţi 17 acum?

    Răspunde

Lasă un răspuns