D`ale sufletului

Singurătate

Singurătate

Mă simt lipsită de tot,
nu am aer şi parcă toate privirele
îmi străpung fiinţa
ca nişte săgeţi otrăvite
împroşcând venin.

Dar nu îmi pasă.

Merg rătăcită ca o nalucă fără să ştiu ce-i cu mine,
fără să ştiu de unde vin, sau încotro mă îndrept
Sunt ca un suflet rătăcitor
ce râvneşte spre grădina Domnului.

Am nevoie de sprijin
când nici pământul nu îmi mai zâmbeşte
si nici măcar moartea
nu mă mai asteaptă cu braţele-i deschise

Şi uneori caut pretutindeni
-devorând cu ochii-
o umbră care să anunţe prezenţa cuiva
dar sunt singură.

Mă simt pustie.

Lasă un răspuns