SuperBlog

3 cristale pentru zodia mea

Vă povesteam eu odată, demult tare, că am participat la o ecologizare în Brașov și că în timpul în care am făcut curățenie am cunoscut o tipă faină, Lidia. Nu cred că v-am zis atunci care îi este numele, ci doar am menționat că n-am întâlnit niciodată un om ca ea. Am petrecut apoi vreo trei-patru ore, pe care efectiv nu le-am simțit trecând, discutând și uimindu-mă cât de altfel era față de toți cei pe care-i știam. Poate că altfel nu este tocmai termenul potrivit, însă avea o aură aparte, o energie pozitivă pe care parcă o puteai simți ca pe ceva fizic.

Era plină de pasiuni. Picta, cânta, făcea voluntariat, dar cel mai mult iubea cristalele. Ne povestea cum și-a transformat casa într-un loc al cristalelor, cum își lua energia din ele. Cumva, m-au fermecat vorbele ei și ajunsă acasă am început să caut bijuterii și pietre cristaloterapie. Nu știam până atunci că există pietre care ajută la protecție sau la prosperitate de exemplu. Am citit apoi despre cristale pentru zodia rac, pentru că asta e zodia mea și am rămas în fața laptopului câteva ore, prinsă în tot felul de informații interesante.

Știu că un cristal nu te protejează în sensul în care mulți oameni cred că o va face dacă își vor cumpăra. Așa cum un cristal nu-ți aduce bani în sensul că-i vei găsi în fața ușii așa deodată. Cred că trebuie în primul rând să fii deschis pentru a primi energia emanată de acea piatră semiprețioasă. Acea energie te va ajuta să treci peste unele hopuri, poate îți va da idei ori pur și simplu te va ajuta să te relaxezi, să-ți asculți gândurile. Și da, poate vă sună a nebunie, dar eu chiar cred că există energii emise de cristale. Așa cum un loc are o energie aparte, pe care unii o putem simți, așa cred că este și în cazul pietrelor semiprețioase. Tot pe aici vă povesteam că am simțit o energie aparte când am fost pe-un deal de lângă Brașov și-am văzut sute de floricele care mai de care mai frumoase. Am simțit atunci cum mă învăluie un sentiment bun, o pace interioară și-am izbucnit în lacrimi. Nicăieri nu am mai simțit acea senzație.

Dar să vă spun un pic despre trei dintre  pietrele care mi se potrivesc, după zodie, pe care le puteți vedea în pandativul de mai jos. (În ordinea pietrelor din pandativ – curaț roz, jad (verde), piatra lunii, amestist, howlit)

  • Piatra lunii, este o piatră a emoțiilor și a norocului. Se spune că întărește claritatea gândurilor și puterea de vindecare a organismului,  aduce echilibrul emoțional, iar dacă ești o persoană sensibilă ar trebui să eviți să porți această piatră în timpul lunii pline, când energia pietrei se intensifică și poate deveni copleșitoare.
  • Howlit, este piatra calmului, a răbdării și a concilierii. Aduce iubire, bucurie, dragoste de viață, înțelegere și armonie. Elimină furia și mânia necontrolată și se spune că dacă pui howlit sub pernă, somnul va fi liniștit și relaxant.
  • Jadul, piatra liniștii, care protejează împotriva bolilor și a atacurilor energetice negative. Reduce tensiunea nervoasă, consolidează funcționarea inimii, a sistemului nervos și a celui imunitar.

Acum cunoscându-mă pe mine și problemele mele, eu sunt convinsă că toate cele de mai sus mi se potrivesc. Nu sunt o persoană calmă deloc, mă aprind extrem de repede, captez emoțiile celor din jur, le captez energia (în special pe cea negativă) și cred că purtate împreună mă pot ajuta să țin toate astea departe.

Vă recomand să citiți un pic despre zodia voastră, despre pietrele care vi se potrivesc și poate le acordați o șansă. Iar dacă alegeți să nu credeți că pot avea puteri și că vă pot ajuta, atunci purtați-le ca pe niște simple bijuterii. Sunt de-a dreptul captivante și fermecătoare. Și poate cine știe, veți vedea unele schimbări inexplicabile în starea de spirit.

 

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020, proba numărul 11.

SuperBlog

Cu gândul la mare

– Ce butonezi acolo? mă-ntreabă el, aruncându-și curios ochii-n laptopul meu.

– Ne plănuiesc vacanța. Mă gândeam ca anul acesta să alegem litoralul românesc Bine, nu zic că nu vom merge și pe munte, dar musai trebuie să ajungem și la mare.  În plus, muntele e aici, la doi pași, deja nu mai e considerat vacanță.

– Plănuiești vacanța? De-acum? Și .. cum de alegi tu marea? Nu ziceai că nu-ți place să te prăjești la soare?, continuă vizibil mirat.

– Păi tocmai de aia plănuiesc. Că nu-mi place să mă prăjesc la soare. De fapt, soarele nu-mi face bine, știi și tu asta și tot continui să-mi spui că nu-mi place. Și cum nu pot sta prea mult în soare, mă gândeam să vizităm ceva. Să ne plimbăm prin împrejurimi.

– Hmm, te las pe tine. Orice alegi știi bine că mie îmi place.

Știam. Dintre noi doi, eu sunt cea care planifică întotdeauna plecările. Dacă încă fac asta fără alte intervenții din partea lui, înseamnă că până acum am luat numai decizii bune. Am ales marea pentru nopțile cu lună plină la care visez eu. Sper să și fie lună plină când vom merge. Cred că ar fi minunat să stau pe plajă noaptea și să admir reflecția lunii în apă! Și desigur, am ales marea pentru că lui îi este dor de ea. Citește mai mult…

SuperBlog

Totul pornește cu un gând. Fie că vorbim de construirea unei case sau de începerea unor cursuri pentru o altă slujbă, de un copil sau de mutatul în altă parte, nimic din toate astea nu ar exista dacă nu ar veni un gând. Știi tu, când ai un moment de respiro, când îți lași creierul să mai gândească și altceva în afară de ce vrei tu, atunci apar marile întrebări existențiale. Cum ar fi dacă …? Desigur că poți amâna răspunsul adâncindu-te înapoi în pagina de facebook. Creierul se va concentra pe noua activitate, iar tu vei uita probabil să-ți dai răspunsul. Și te va măcina din nou și din nou gândul cum ar fi dacă…? până te vei simți obligat să-ți analizezi viitorul.

Cum ar fi dacă ai fi la casa ta? Cum ar fi dacă ți-ai lua inima în dinți și-ai începe să faci mai mult ce-ți place și mai puțin ce trebuie? Cum ar fi dacă ai înțelege că ești suficient de bun în ciuda a ceea ce-ți spun alții? Cum ar fi dacă ai înceta să mai trăiești superficial și ai începe să-ți trăiești viața? Cum ar fi dacă ai începe să trăiești așa cum vrei tu? Și totuși, ce înseamnă să faci ce-ți place? Ce înseamnă să fii bun? Cum adică trăiești superficial? Dacă am găsi  definiția acestor cuvinte, acestor sintagme, cred că ar trebui să fie scrisă de pildă, într-un dicționar de construcții sau de arhitectură. Noi suntem proprii noștri arhitecți. Dintotdeauna am fost. Chiar dacă părinții au fost cei care ne-au îndrumat, noi ne-am crescut singuri. Noi ne-am ales ce fructe ne plac, ce culori, dacă dacă ne place ploaia, dacă ne place să scriem sau să plantăm flori. Noi singuri ne-am format ca oameni, alegând din cele oferite de ceilalți. Citește mai mult…

SuperBlog

Să mănânci mai sănătos în zilele noastre a devenit o problemă destul de importantă, zic eu, pentru că nicăieri nu ești încurajat. Adică, în afară de reclamele care spun să consumăm fructe și legume, să bem doi litri de apă pe zi și să încercăm să evităm zahărul, nu prea mai vezi nimic care să te ajute.

Ați încercat vreodată să evitați zahărul timp de o săptămână, să zicem? Ați reușit? Nu este vorba despre zahărul pe care îl puneți în mod voit în cafea sau ceai sau cel pe care-l folosiți la prăjituri. Nu, e vorba despre cel care e trecut pe spatele ambalajelor. Pentru că cumva, noi credem că bun, nu beau cafeaua prea dulce, mi-ajunge jumătate de linguriță de zahăr. Nu mănânc dulciuri, doar două pătrațele de ciocolată zilnic. N-ar trebui să fie o problemă, nu? Nu, nu e. Dar pe lângă cafea și ciocolată, mai mănânci și pâine și-o conservă și muuulte alte lucruri pe care, dacă le întoarceți și le citiți eticheta veți constata cu stupoare că scrie zahăr. Și-un pic de colo cu mai mult de colo și uite așa se adună mai multe grame  decât ne imaginam noi.

N-am de gând să fac pe nutriționistul, nici nu e cazul, însă ar fi interesant de făcut un experiment. Am de gând să-l încerc, se va numi 30 de zile fără zahăr, dar momentan nu am curaj și nici starea necesară. Până atunci însă, m-am gândit să vă vorbesc puțin despre cum am reușit să mai fentez din pofta de dulce și de ronțăit și totodată să vă prezint 10 produse alimentare pe care le găsesc extrem de utile în bucătărie (pe majoritatea  le găsiți pe www.driedfruits.ro) Citește mai mult…

SuperBlog

Ora cinci treizeci. De pe noptieră se aude țârâitul ceasului. Te trezești și adulmeci. Nimic. Ai uitat că locuiești singură și n-are cine face cafeaua. E nouă situația pentru tine. Ai mai dormi încă 10 minute, dar nu-ți permiți. Întinzi mâna spre ceas să-l faci să tacă. Îți zâmbește. La propriu. E cadou de la o firmă unde ai lucrat acum prea mulți ani. Are un zâmbet mare pe el și-i personalizat cu numele lor. Oare de ce l-ai păstrat?

Pe drumul spre baie te împiedici de papucii lui. Au rămas la tine. La fel ca multe altele, de care te tot lovești și ele te lovesc înapoi cu amintiri. Pui de cafea și-ți deschizi dulapul cu căni. Ai o colecție întreagă. Ai chef de o cană care să te facă să te simți drăguță dar puternică. N-ai nimic de genul ăsta. Doar căni de la diferite branduri. De ce le-oi ține încă? De fiecare dată cazi în plasa cumpărăturilor. Cumperi cu două produse mai mult, doar ca să primești o cană. Ori o cutie. Ori un tricou, pe care bineînțeles că nu îl porți. Cine-ar vrea să iasă în lume făcând reclamă la o companie de băuturi alcoolice?

Îți torni cafeaua într-un pahar. N-ai nicio cană cumpărată că ți-a plăcut în mod special. Deschizi laptopul de serviciu. Șeful te anunță printr-un mail că anul ăsta te vei ocupa de cadourile pentru angajați. E simplu, îți zici. Schițezi o listă în minte: papuci de baie, căni, tricouri, umbrele, pixuri. Îți deschizi agenda și începi să notezi aceste lucruri. Ar fi fost frumoasă o agendă care te inspiră și te face să te simți plină de idei. Dar nu ți-ai cumpărat niciodată una pentru că ai deja prea multe. De la toate firmele la care ai lucrat, ba chiar și de la o companie de sucuri carbogazoase. Ce contează că anii scrijeliți pe ele au trecut de mult? Tu nu ai nevoie de calendarul dinăuntru ei, tu doar vrei să scrii. Și scrii. Citește mai mult…

SuperBlog

Iulie. Luna lui cuptor. O parcare imensă, neacoperită, a unui hypermarket oarecare. O Honda Civic se frământă de zor, perturbând liniștea celorlalți.

– Oare unde o umbla băiatul ăsta? Iar m-a lăsat la 40 de grade printre atâția frați și surori care duhnesc a tablă încinsă. Păi eu sunt ca ele? Merit eu să mă prăjesc în condițiile astea?

– Alo, mai ușor cu bombănitul. Încerc să dorm aici, se aude glasul morocănos a unui Logan alb, destul de vechi.

– Să dormi?! Să dormi aici mirosind a transpirație și a încins, cred că glumești domnule! Uite cum se ridică praful! Ascultă cum ne trosnesc oasele și pielea. Și tu vrei să dormi ..

– Da cam ce ai vrea să fac domniță? Familia care mă conduce e la cumpărături. Am noroc că au ales magazinul ăsta. Femeia e cam nebună, săptămâna trecută m-a condus 70 de kilometri ca să ajungă la un magazin de mobilă. Era unu’ la 2 pași de casă, nici nu era nevoie să mă scoată din garaj, dar nu, ea a ales magazinul ăla. Nici nu vrei să știi cât de obosit am ajuns. Aproape că-mi tremurau roțile. Dar ia spune-mi, tu? Ce fel de familie te-a ales?

– Nu se vede? Uite cum strălucesc toată! Uite ce ochi frumoși am, ce oglinzi, ce picioare! Ai zice că sunt tinerică, nu-i așa?

– Așa-i domniță! De-aș fi mai tinerel, ți-aș da un flash. Citește mai mult…

SuperBlog

– Ce mai este și în cutia aia? Este a doua oară într-o săptămână când văd cutii noi prin casă. Ai de gând să transformi camera asta într-un mic depozit? îl întreb eu nervoasă.

– Ușurel… boxe. Boxe sunt, răspunde el nonșalant. Parcă mă scoate din minți când e așa calm.

– Mi se pare mie sau avem deja unele prin fiecare colțișor din casă? Care stau fix degeaba, că nu ne-au folosit niciodată la nimic.

– Tocmai asta e cauza unei noi cutii. Am să scap de cele vechi și am să le pun pe astea noi.

– Și crezi că pe astea o să le folosim la ceva? Dacă sunt la fel de proaste ca alea? Or să adune praful degeaba. Puteai să mă întrebi și pe mine înainte să le cumperi.

– O să te simți ca la cinema ia să vezi! Sunt boxe Spacer, știu eu ce cumpăr. M-am gândit că ar fi relaxant să profităm de zilele astea libere și să începem un maraton de filme. Boxe avem, de popcorn se ocupă cuptorul cu microunde, noi nu trebuie decât să alegem filmele.

Poate că avea dreptate. La urma urmei am scăpat de vreo șase boxe care produceau un fâșâit deranjant și ne-am ales doar cu trei. Și cu o atmosferă de cinema. Poate că m-am alertat degeaba și trebuia întâi să studiez situația. Tipic mie. Acum nu doar că mă simt ca la cinema, dar folosesc boxele și când gătesc sau când fac baie. Îmi umplu cada cu spumă până la refuz, aprind câteva lumânărele și îmi pun muzică ambientală. Doamne cât de relxant este! Ar trebui să încercați. Citește mai mult…

SuperBlog

Utile în bucătăria mea

Dacă am ajuns la concluzia că o casă aerisită înseamnă o casă fără lucruri inutile, să știți că în ceea ce privește bucătăria mm.. mă cam sabotez singură. Îmi place și mă simt confortabil să știu că am tot ce trebuie și că dacă am chef la doișpe noaptea să fac brioșe, mă pot apuca liniștită de asta, știind că tava specială pentru brioșe mă așteaptă în dulap.

Fiind blogger culinar și plăcându-mi tare mult treaba asta cu prăjituritul în special, mă agaț destul de des prin magazine de diferite obiecte – forme, tăvi, ustensile, dar nu înainte de a mă gândi și răzgândi de câteva ori. Cum nu prea refac nicio rețetă (excepție făcând extrem de puține), atunci am grijă să nu-mi cumpăr lucruri pe care să le folosesc doar o dată. De-a lungul timpului am adunat o groază de lucruri și cred eu că nu sunt inutile, cel puțin nu pentru mine. Ba chiar pe unele le consider indispensabile. Citește mai mult…

SuperBlog

Am tot construit la case pe blogul ăsta și-am renovat, că probabil îmi făceam un cartier până acum. Culmea este că de fiecare dată văd altfel imaginea unei posibile viitoare locuințe. Observ și eu că odată mi-ar plăcea să fie mică și drăgălașă (cam ca prin serialele americane), altădată mi-aș dori un living mare, cu o bucătărie imensă și musai să aibă mansardă. Spațiul exterior a rămas cam la fel de fiecare dată în viziunea mea. O curte spațioasă, cu copaci și alei de flori, unde să mă pierd în nopțile răcoroase, admirând luna.

Adevărul este că un element comun tot au casele mele imaginare. Simplitatea. Nimic nu-mi doresc mai mult decât o casă simplă, aerisită, fără obiecte inutile, fără încărcături care să facă din ea un spațiu greu și să-mi capteze întreaga energie. Dar până la a ajunge în acest punct, mai întâi este nevoie de o casă. Și cum altfel să începi o casă, dacă nu cu niște materiale de construcții  cumpărate cu cap, nu de la primul magazin care-ți iese în cale.

Când vine vorba despre un eveniment așa măreț, un proiect de așa mare amploare, ideea că „luăm ce-o fi sau ce găsim” nu ar trebui să existe deloc. Ar trebui să ne documentăm foarte bine, să întrebăm pe ici pe colo, înainte să aruncăm cu banii în stânga și-n dreapta lăsându-ne entuziasmați de proiect. Din fericire, astăzi există atâtea surse de informare, că uneori suntem chiar copleșiți de informații. Doar o simplă căutare de materiale de construcții online și vom ajunge pe site-ul celor de la Vindem-Ieftin.ro. Citește mai mult…

SuperBlog

Nea Vasile sau omul cu suflet de copil într-un trup bătrân

La un moment dat ajungem cu toții într-un punct în care ne lăsăm copleșiți de gânduri. Mai grele, mai apăsătoare, gânduri care te fac din om „neom”, care îți acaparează toată energia și o transformă în moleșeală. Gânduri care te poartă pe cărări neumblate ale minții, care strivesc orice urmă de plăcere și cumva fac din tine doar frânturi dintr-un vechi tu. Unii o numesc astenie, unii zic c-ar fi depresie, însă oricum ar fi, este o energie negativă extrem de dăunătoare sufletului și psihicului.

Cam așa stăteau lucrurile pentru mine cu ceva timp în urmă. Simțeam că aerul pe care-l respir nu e de ajuns, că pereții mă strivesc oriunde m-aș duce. Mă măcinau toate și simțeam asta pe deplin.

Atunci l-am cunoscut pe nea Vasile. Într-o zi în care simțeam ca dacă mai stau o singura secundă cu gândurile alea, cu sufletul singur (deși nu eram deloc singură, așa mă simțeam), am să mă ofilesc de tot, am decis să ies afară. Și cum aglomerația din oraș mi se părea la fel de copleșitoare, am ales sa urc pe Tâmpa, inima verde a Brașovului, pentru cei care nu știu. Singură. Nu mai făcusem asta niciodată, în general nu-mi place să merg singură pe drumuri mai lungi. Așa că m-am echipat frumușel, am luat aparatul foto (era o zi splendidă de vară-toamnă, plină de flori pe Tâmpa, iar voi probabil știți că alergam după floricele încolo și încoace) și am pornit la drum. Citește mai mult…