SuperBlog

Trăiește-ți visul american cu CND Vacanțe Speciale!

M-am gândit de multe ori cum ar fi să trăiesc pe propria piele „visul american”, dacă ar fi posibilă o incursiune în timp, iar eu aș fi din nou studentă. De ce studentă? Pentru că aș putea pleca cu programul work and travel derulat de CND Vacanțe Speciale. Nu mi-ar fi trebuit decât cartea de identitate și carnetul de student. În plus, ar mai fi fost necesară seriozitatea și ceva engleză cât să purtăm o conversație. Ca job sunt sigură că mi-aș fi ales ceva în bucătărie – orice, doar să fie în bucătărie. Așa nu numai că mi-aș fi exersat engleza și aș fi îmbunătățit-o, dar aș fi acumulat și cunoștințe gastronomice.

Și ca orice om normal trebuie să recunosc că nu doar pentru un job m-aș fi dus în State, ci mai mult pentru a fi undeva unde am visat toată viața, pentru a învăța direct de la sursă despre cultură, despre oamenii de acolo, despre absolut orice înseamnă Statele Unite ale Americii. Mi-ar fi plăcut să locuiesc în New York (poate pentru că am văzut de prea multe ori „Singur acasă”, cine știe?) Să colind fiecare străduță, să simt cum e să trăiești într-un oraș care „nu doarme niciodată”. Ador parcurile și verdeața și cred că m-aș simți minunat în vestitul Central Park, citindu-l chiar pe Guillaume Musso.  Citește mai mult…

SuperBlog

Alege o franciză care să te reprezinte

Ești un tânăr investitor dornic să se aventureze pe propriul drum. Lucru oarecum riscant, mai ales dacă nu deții experiența necesară ca antreprenor. Tot mai multe afaceri eșuează imediat ce iau naștere din diverse motive, cum ar fi alegerea greșită a locației, lipsa fondurilor, lipsa de încredere din partea clienților, etc. Tocmai pentru a evita o astfel de situație, poți alege o cale mai ușoară: franciza.

Ce este o franciză?

Este o afacere la cheie. Un concept de business implementat și perfecționat anterior pentru a genera profit, care mai departe este multiplicat și de către alți antreprenori.

Un exemplu bun de franciză, poate cel mai cunoscut pe plan mondial, este McDonald’s. În momentul de față în România există câteva zeci de locații sub același brand popular, cu același decor, aceeși organizare și care oferă aceleasi produse și servicii clienților. Citește mai mult…

SuperBlog

Mă numesc Gerda Wegener și o bună vreme am fost disperată. Nu știam cum să procedez cu soțul meu, Einar. Mă gândeam tot timpul că eu l-am transformat în ceea ce este acum, că eu i-am insuflat această dorință, ce pare să fie mai presus de orice. Chiar și de dragostea noastră. Pentru cine nu mă cunoaște, sunt o pictoriță celebră, personaj al romanului Daneza, scris de David Ebershoff. Am crezut că totul între mine și Einar o să fie bine, pentru că nimic nu părea să nu meargă. Asta până când Einar a început să se îmbrace ca o femeie. Așa s-a născut Lili. Lili a fost tot timpul în interiorul lui Einar. Tot timpul. Nu avea nevoie decât de o încurajare ca să iasă la suprafață, încurajare pe care a primit-o de la mine în ziua când l-am pus să îmbrace o pereche de dresuri ca să îmi fie model.

Nu credeam că e așa dureros să vezi cum cel pe care îl iubești nu se mai regăsește în nimic. Nici măcar în trupul său. Poate l-a început n-a fost așa convins de trăirile pe care le avea când era Lili. Știu că încerca să rămână bărbat. Și totuși mai știu că de câte ori eram plecată, se îmbrăca în femeie. Mereu o găseam pe Lili  când mă întorceam. Dintr-un soț iubitor și chipeș, Einar sau mai bine zis Lili îmi devenise o prietenă. O prietenă care nici măcar nu se gândea că eu l-am iubit pe omul acela. L-am iubit și am sperat că dincolo de Lili, încă mai trăiește o sclipire din Einar. Dar n-a fost deloc așa. Lili era mai puternică, era ceea ce își dorea Einar.  Citește mai mult…

SuperBlog

Când imaginația și Answear merg mână-n mână

– Copiii sunt?

– Sunt! Matei, Antonio și Clara. Plus o bucată de cățel, Rodin. Mâncarea e în spate, bagajele în portbagaj. Banii sunt la mine, cardurile la tine, aparatul foto e la copii. Avem totul cu noi, nu te mai agita așa.

– Nu nu. E ceva ce am uitat acasă, zău. Am un sentiment ciudat și nu e de bine.

– Orice ar fi uitat e un lucru minor. Avem deja 100 km parcurși, nu avem cum să ne mai întoarcem.

– Ai încuiat casa?

– Cheile sunt în geantă. Gazul e oprit, totul e oprit prin casă. Am pornit alarma, am închis ferestrele, am închis garajul. Serios dragă, nu ai de ce să îți faci griji.

– Fie, cum spui tu. Totul e în regulă, totul e perfect. Bine că nu avem vreo zece copii, că sigur uitam pe careva acasă. Dacă tu spui că ai luat bagajul verde, pe cel mare negru și pe cel mic tot negru, atunci o să încerc să mă calmez.  Citește mai mult…

SuperBlog

O lună mare, sângerie, domnea deasupra Pământului. În dreapta și-n stânga ei doi sori palizi și lipsiți de viață, ca doi soldați păzindu-și regina, își înălțau rotunjimea perfectă. Ceva urma să se întâmple. De mult nu mai arătase cerul așa de înspăimântător, de 2500 de ani mai exact, când se spune că oamenii au fost atacați de fiare necunoscute, cărora nu știau cum să le spună, însă desene rupestre atestă făptul că atacurile au existat și că au venit de sus, din cer.

Un sunet puternic a zguduit planeta. Parcă undeva s-a produs o ruptură, clădirile au început să cadă una câte una, oamenii alertați au început să alerge haotic, speriați. Întunericul s-a lăsat nemilos, luna parcă devenise mai mare, ocupând mare parte din cer.

– Saturiooooon, arată-te! Saturioooon! răcni cerul dintr-odată. Nave mari și mici se zăreau coborând deasupra clădirilor rămase în picioare. Sute de ființe ciudate, cu ochi mari și întunecați se aliniaseră în coloane și păreau că așteaptă. Unde este Saturioooon? același răcnet asurzi din nou planeta.

Nimeni aproape că mai respira. Oamenii se opriseră și ascunși care după ce găsise priveau îngroziți la armata de ființe ciudate. Văzând mulțimea de copii ce își înfundau plânsul în brațele mamelor, armata devenise agitată. Parcă mirosul de prospețime îi stârnea și totuși încă așteptau ceva. Citește mai mult…

SuperBlog

Relația mea cu apa. De la dușmani la prieteni

Imaginați-vă trei nefericiți pierduți pe aleile parcului Herăstrău, ziua-n amiaza mare, când soarele e mai mare decât roata de la tractor și pare că vrea să prăjească și cel mai pricăjit viermișor ascuns sub o mână de pământ, fără picătură de apă după ei, pentru că pe niciunul nu l-a dus capul că atunci când pleci undeva apa e un lucru necesar. Nimic mai frumos decât să te plimbi cu limbile de-un cot pe-afară, vreme de două ceasuri gândindu-te la sticla de 2 l de apă rămasă în mașină, pentru că e un parc, sigur sunt chioșcuri, ce să facem cu 2 litri de apă după noi?

Ei bine, de atunci și până acum, în momentul povestirii au trecut doi ani și a fost o învățătură foarte bună, pentru că întâmplarea face că de fiecare dată când e vorba de plecat undeva, un pitic din ăia mulții pe care-i am la mansardă începe să-mi strige ia apă, nu uita de apă, ia cu tine apăăă!  A devenit o obișnuință și acea experiență m-a învățat că cel mai bine este să ai la tine sticle de 0,5 l distribuite frumușel de-o parte și cealaltă a rucsacului (pentru echilibru) și în interior. Citește mai mult…

SuperBlog

Casă, dulce casă!

– Cum vă descurcați cu banii acum că sunteți proprietarii unei căsuțe deloc ieftin de întreținut? întreabă Ioana curioasă.

– Să știi că nu e deloc așa cum pare. Suntem în regulă cu toate, ba chiar mai punem și de-o parte de la lună la lună.  Iar casa e superbă. Este exact ceea ce mi-am dorit. Are fix trei dormitoare și doar știi cât am căutat o casă cu trei dormitoare și baie pentru fiecare dormitor. Când am văzut că îmi îndeplinește această condiție aproape că nici nu mai contau restul. Nu știam că vom primi și un certificat energetic, dar asta ne-a încântat și mai tare pentru că am aflat că locuința se încadrează într-o clasă energetică foarte bună, deci aveam un consum bun de energie, nu pierdeam căldură, nu consumam aiurea nimic.  Citește mai mult…

SuperBlog

Pasiunile devin realitate cu telecredit.ro

– Știi iubito, mă gândeam că dacă tot îți place ție să prajiturești ai putea să faci ceva frumos din asta, îmi spune Mihai astă dimineață la cafea.

– Sincer și eu mă gândeam la asta. Și știi ce vreau? Un blog culinar. Să fie cu de toate, cu rețete diverse de dulce, de post, vegane, vegetariene, de toate am să fac. Oricum trebuie să mai diversificăm și noi felurile de mâncare.

– Super, păi și de ce nu ai spus nimic?

– Pentru că încă nu îmi permit un astfel de blog. Nu pot face poze cu telefonul în primul rând, iar cuptorul lasă de dorit. Nu-l vezi cum coace? Ușa nu mai stă închisă, zău că mă enervează rău, dar nu putem să-l schimbăm acum. Salariul de acum deja e dus, iar cel viitor jumătate va fi dat deja. Nu ne putem permite prea curând un cuptor nou. Plus că mi-ar trebui oale, farfurii frumoase, chestii de recuzită, nu știi tu. Citește mai mult…

SuperBlog

3 categorii de lucruri pe care le am în geantă

Se știe de când lumea și pământul că femeile au puteri supranaturale. Țin minte o groază de lucruri, datele de naștere ale prietenilor, ale rudelor, ale prietenilor rudelor și tot așa. Își amintesc perfect că ai uitat de aniversarea voastră, că nu i-ai luat cadou geanta roșie pe care ți-a arătat-o timp de 3 zile ca să fie sigură că ai priceput, pe principiul bate șaua ca să priceapă iapa. Femeile sunt ființe ciudate: cu o mână amestecă-n oală, cu cealaltă prinde copilul tocmai când se împiedică-n picioare. Și așa fragile cum le vedeți sunt în stare să care saci fără fund în loc de genți. Practic geanta unei femei este ca sacul lui Moș Crăciun. Un fel de loc cu de toate. Eu mă situez în categoria femeilor care nu cară absolut deloc lucruri inutile după ele. Recunosc că prefer mai mult rucsacul decât geanta, dar nu zic nu nici unei genți faine și încăpătoare.

Citește mai mult…

SuperBlog

Gust desăvârșit cu uleiuri presate la rece

Urmăresc emisiunea „Chefi la cutițe” cu mare interes. Îmi place maxim ce se întâmplă acolo, mă minunez de fiecare dată când văd cu câtă măiestrie lucrează unii farfuriile și îmi doresc să ajung și eu așa cândva. Dintre cei trei chefi cel mai tare îmi place Cătălin Scărlătescu. Mă intrigă faptul că nu-i plac clătitele sub nicio formă, pentru că eu iubesc clătitele, dar na, fiecare cu gusturile lui. Așa se face că într-o luni seara așteptam să înceapă emisiunea, în fotoliul meu de catifea roșie cu o cană de ceai în mână. Și cum butonam de zor telecomanda, încercând să scap de reclame (nu le suport deloc) îmi sună telefonul.

Citește mai mult…