Diverse

Pietrele lui Solomon- Vârful Postăvaru (7 oct. 2018)

În ultima vreme ne-am tot aventurat pe Tâmpa, ba pe un traseu, ba pe altul și de fiecare dată când ajungeam în vârf ne uitam spre Postăvaru cu gânduri mari. Și cum gândurile nu ne-au dat pace, ne-am conformat, am căutat informații despre trasee și duminică dimineață am plecat într-o tură faină de tot în care am trecut prin toate stările posibile.

Duminică ora 7.30 sună alarma. Ne mai îngânăm câteva minute cu somnul, apoi începe rutina de dimineață. Spălat, mâncat, pregătit rucsacele și undeva pe la 9 și ceva pornim la drum. Trebuie să ajungem la Pietrele lui Solomon, căci de acolo vom pleca.

Pe la Pietrele lui Solomon ajungem pe la 10 fără un sfert. Marea mi-a fost bucuria când am văzut câți oameni sunt echipați de traseu, căci în capul meu era gândul că nu vom fi singuri prin pădure. Avusesem proasta inspirație să caut informații despre urșii din zonă și când am aflat că în urmă cu câteva săptămâni cineva se întâlnise cu unul parcă înghețase în mine dorința de a mai pleca. De la bucurie am trecut repede la dezamăgire, pentru că ceilalți aleseseră traseul ce ducea la Poiana Brașov prin Drumul Vechi al Poienii (marcaj bandă roșie). Cu oarecare teamă (eu) ne-am continuat drumul, trecând pe lângă izvorul L.I.D și mergând mai departe până ce dăm de un drum spre dreapta, unde este un fel de zonă de picnic/ întâlnire a junilor din Brașov. Avem și un marcaj pe stâncă ce ne îndeamnă tot la dreapta, așa că pe acolo o luăm. Imediat ne iese în cale indicatorul ce ne înștiințează că până sus e departe, adică vreo 4 ore. Citește mai mult…

Întâmplări

De când mă știu (adică de pe la 5 ani încep să am amintiri-până atunci cred că îmi dormea creierul) am avut o oroare față de soare, căldură. Cu riscul de a mă repeta, reamintesc că sunt născută în iulie. Adică exact în jumatea verii, când mingea aia mare de foc scuipă în stânga și în dreapta biluțe mici care pârlesc totul în jurul lor :)) Cred că mi-am greșit venirea.

Nu suport căldura! Era o bucurie când faceam naveta la liceu și veneam cu maxi care era pliiiiiiiiin de miroase, d’alea de îți mută capul instantaneu în direcția opusă, unde te izbești de altele. Asta când nu mă izbeam de geamuri, pentru  că dacă cineva scăpa telefonul din mână, aceasta probabil nu avea pe unde ajunge pe podea, așa că nu era bai. Citește mai mult…