Diverse

Vârful Măgura Codlei (1 noiembrie 2018)

Probabil că nu vă mai amintiți dar acum ceva vreme într-un articol povesteam cum am ratat intrarea pe traseu în Măgura Codlei (pentru curioși aici este întâmplarea). Ei bine, traseul l-am făcut până la urmă, a doua zi de la ratare, pentru că … de ce nu?

Citisem pe net articole despre vârful Codlea, unii ziceau că-i ușor, alții că nu-i așa ușor cum pare. Eu nu zic nici că-i ușor nici că-i greu, zic numai că depinde de fiecare. Dacă gâfâi până la etajul 4 atunci nu te aștepta să zbârnâi până în vârf că nu o să fie deloc așa, dacă ești împiedicat și dai cu stângu-n dreptul din 2 în 2 metri atunci o să fie nasol pentru tine. Dacă n-ai mâncat nimic toată ziua și te gândești tu că ar fi o idee bună să te avânți într-un urcuș destul de … „urcător” e din nou o idee proastă și probabil ți-ai dori să mânânci și frunze pe toată durata traseului.

Așadar traseul începe cu  o panoramă faină de tot asupra orașului. Sunt câteva case acolo (în acea poiană), dar noi am lăsat mașina fix pe iarbă încă verde pe atunci. Deși era destul de neclară priveliștea, era un soi de ceață, am făcut câteva poze, după care am pornit spre pădure, călăuziți de cele 2 triunghiuri, roșu și albastru.  Citește mai mult…

Diverse

Pietrele lui Solomon- Vârful Postăvaru (7 oct. 2018)

În ultima vreme ne-am tot aventurat pe Tâmpa, ba pe un traseu, ba pe altul și de fiecare dată când ajungeam în vârf ne uitam spre Postăvaru cu gânduri mari. Și cum gândurile nu ne-au dat pace, ne-am conformat, am căutat informații despre trasee și duminică dimineață am plecat într-o tură faină de tot în care am trecut prin toate stările posibile.

Duminică ora 7.30 sună alarma. Ne mai îngânăm câteva minute cu somnul, apoi începe rutina de dimineață. Spălat, mâncat, pregătit rucsacele și undeva pe la 9 și ceva pornim la drum. Trebuie să ajungem la Pietrele lui Solomon, căci de acolo vom pleca.

Pe la Pietrele lui Solomon ajungem pe la 10 fără un sfert. Marea mi-a fost bucuria când am văzut câți oameni sunt echipați de traseu, căci în capul meu era gândul că nu vom fi singuri prin pădure. Avusesem proasta inspirație să caut informații despre urșii din zonă și când am aflat că în urmă cu câteva săptămâni cineva se întâlnise cu unul parcă înghețase în mine dorința de a mai pleca. De la bucurie am trecut repede la dezamăgire, pentru că ceilalți aleseseră traseul ce ducea la Poiana Brașov prin Drumul Vechi al Poienii (marcaj bandă roșie). Cu oarecare teamă (eu) ne-am continuat drumul, trecând pe lângă izvorul L.I.D și mergând mai departe până ce dăm de un drum spre dreapta, unde este un fel de zonă de picnic/ întâlnire a junilor din Brașov. Avem și un marcaj pe stâncă ce ne îndeamnă tot la dreapta, așa că pe acolo o luăm. Imediat ne iese în cale indicatorul ce ne înștiințează că până sus e departe, adică vreo 4 ore. Citește mai mult…

Întâmplări

De când mă știu (adică de pe la 5 ani încep să am amintiri-până atunci cred că îmi dormea creierul) am avut o oroare față de soare, căldură. Cu riscul de a mă repeta, reamintesc că sunt născută în iulie. Adică exact în jumatea verii, când mingea aia mare de foc scuipă în stânga și în dreapta biluțe mici care pârlesc totul în jurul lor :)) Cred că mi-am greșit venirea.

Nu suport căldura! Era o bucurie când faceam naveta la liceu și veneam cu maxi care era pliiiiiiiiin de miroase, d’alea de îți mută capul instantaneu în direcția opusă, unde te izbești de altele. Asta când nu mă izbeam de geamuri, pentru  că dacă cineva scăpa telefonul din mână, aceasta probabil nu avea pe unde ajunge pe podea, așa că nu era bai. Citește mai mult…