D`ale sufletului

Nostalgie…

Astăzi te-am revăzut toamnă, goală, pudică și tristă…Așa cum îți stă bine, așa cum nu te-am mai văzut vreodată. Astăzi m-ai născut  în fiecare copil care s-a desprins de brațele tale. Astăzi te-am simțit aproape, în suflet, în ființă și dincolo de ea. Astăzi mi-ai pătruns în celulă, ai făcut-o să vibreze, te-ai iubit cu ea…da…ai iubit-o cu fiecare culoare de care te-ai dezbrăcat. Astăzi am vorbit prin tăcere. Ne-am depănat amintiri, ne-am șoptit dorințe. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Sub clar de lună..

aroma răcoroasă a nopţii,
sclipiri atârnate de bolta cerului
valsează pe cânturi de greieri
pierdute în depărtări;

adierea suavă dezmiardă
o lună roşiatică plină
ce veghează doi îndrăgostiţi
în mersul lor tainic. Citește mai mult…

Întâmplări

~pentru partea anterioară – click aici~

Ce i-am răspuns ? NU, normal….Glumesc :)) Am schițat un zâmbet pentru că într-o oarecare măsură mi s-a părut amuzantă întrebarea. De ce ? Educația pe care am primit-o în familie nu se bazează pe aspectul fizic. Mama mereu îmi spunea că frumusețea e trecătoare, azi o ai, mâine se poate să nu. Și atunci dacă stai cu un om doar pentru că arată de milioane oare o să îl lași când n-o mai fi așa frumos?

Din ziua în care ne-am văzut au mai urmat câteva întâlniri pe ascuns (nu v-am spus oare că părinții mei nu știau de toată treaba asta? :D) Căutam să vină la mine când ai mei nu erau acasă („la mine”=la poartă, niciodată în curte, casă). Asta până când DOAMNE AJUTĂ mi-a sugerat mama (care îmi găsise flori, bomboane de la el și bănuia ceva) să îl aduc să se cunoască pentru că venea iarna și…o să lași băiatul să înghețe afară? nu mai bine veniți și stați în casă?  Citește mai mult…

D`ale sufletului

 pizap.com14431771259741Uneori am prostul obicei de a mă holba la oameni, adică în sensul ăla de a îi privi din cap până în picioare insistent de parcă vrei să dai jos rândurile de piele ca să vezi ce e în sufletul lui. Văd oameni abătuți, oameni care vor să lase impresia că sunt fericiți, oameni al căror zâmbet ascunde supărări… Mă fascinează însă privirile bătrânilor. Sunt pline de o viață de care probabil le e dor. Altele sunt pline de regrete, de lacrimi. Iar altele de iubire.

 Mă plimbam într-o seară prin Sibiu când am văzut o pereche de bătrânei. La brațul bătătorit (de Majestatea Sa Timpul) al soțului său, bătrânica părea să învingă durerea piciorului din cauza căruia mergea puțin schiopătând. Puteam să văd lumina din ochii lor blajini și frumusețea unei vieți complexe pe chipurile lor cutate. Când au trecut pe lângă mine, am putut simți un miros vechi, pe care îl simțeam doar când mergeam la străbunica mea. În lumea lor, erau doi tineri îndrăgostiți purtați de iubire pe cărările vieții. Și chiar asta erau. În ciuda aspectului îmbătrânit, pe sub acele piei cutate, zvâcnea o inimă tânără, veșnic îndrăgostită.

  Oare o să am și eu brațul meu – sprijin când o să fiu înaintată în vârstă? O să ne plimbăm și noi cu pași greoi și o să ne amintim de bucuriile prin care am trecut? O să ne așteptăm împreună sfârșitul în timp ce o să ne bucurăm de fiecare clipă rămasă?

Întâmplări

~vezi aici partea anterioară~

M-am panicat. Rău. Rău de tot. Vorbisem atât de multe și cu așa mare ușurință…iar acum, acum ce să-i spun? O să vorbim despre vreme? Stele? Despre noi, cei penibili, care păream să avem fobie unul față de celălalt? Parcă îmi venea să dau înapoi, să fie totul așa cum a fost până atunci. Cel puțin în fața monitorului aveam curaj. În realitate nu.

În sfârșit a oprit mașina. Nu țin minte dacă a fost vreo apropiere fizică dar parcă parcă nu. Defapt sigur nu. Doar ne-am dat mâna :)) și am scrâșnit un : „oficial, eu sunt ….”. Mi-a sărit în ochi tricoul pe care îl purta. Erau două siluete, bărbat și femeie care se țineau în brațe. L-o fi ales special? O vrea să-mi sugereze ceva?

Am vorbit numai aiureli. Defapt nu prea am vorbit. Parcă atunci ne cunoșteam pentru prima oară…adică asta făceam, de fapt nu făceam chiar asta. Of…Cert e că încremenisem ca două statui. Citește mai mult…

Întâmplări

~pentru a citi partea anterioară click aici~

După 10 luni de amiciție, prietenie pe nevăzute, neauzite, doar pe “citite” a (re)venit marea întrebare: Vrei să ne întâlnim?  -ĂĂĂĂĂĂ…acum? Adică…la ora asta? e aproape unșpe noaptea….dar nu contează, da, vreau!

Am reauzit  recitit întrebarea: Cum? Chiar vrei? – vreau, dar nu mai întreba că mi-e să nu mă răzgandesc.

Cred că a doua întrebare a fost pentru a verifica siguranța răspunsului. Nici lui nu îi venea să creadă ochilor ce citește.  Am ieșit de pe joc și ne-am pregătit fiecare cum simțea nevoia, dar tind să cred că mai mult spiritual decât fizic. În scurt timp aveam să mă privesc în ochi cu cel la care visam. Recunosc că am azvârlit repede pijamalele de pe mine, (de parcă era posibil să ajungă în cele câteva secunde cât trecuseră de când oprisem calculatorul), mi-am pus niște haine și m-am pironit la fereastră că doar doar să văd când o opri vreo mașină prin zonă. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Singur îmi port păcatele pe drumuri
printre străini uitați de suflete –
căci ele au uitat să mai fie oameni.
îmi duc dorurile si visele spre nicăieri –
la ghena de vise
unde oamenii se leapadă de ele –
ca de Satana
Am uitat sa îmi mai vorbesc Citește mai mult…