Cărți

Toate cele șapte valuri – Daniel Glattauer

Toate cele șapte valuri – Daniel Glattauer

Toate cele șapte valuri reprezintă continuarea volumului Dragoste virtuală și nu se lasă deloc mai prejos. Schimbul de emailuri este la fel de ”sentimental”, dorința la fel de vie , iar trăirile din ce în ce mai intense. Autorul știe cum să păstreze cititorul atras.

Între Leo și Emmi au loc câteva întâlniri, (secrete, aș putea spune, pentru că nu sunt descrise, nu aflăm despre ele decât vag, din ceea ce discută protagoniștii prin schimbul de mesaje online). Cei doi au acum o viață nouă, Leo are iubită, cu care se mută, iar Emmi este la intersecția dintre iluzia perfecțiunii ”Leo” și stâlpul ce-o ține ancorată în realitate, soțul ei.

Povestea te face mereu să te întrebi dacă se va termina frumos, iar indecizia Emmei te va face să te revolți uneori: doamne ce proastă e, iar pierde ocazia! de ce nu s-o fi dus? 

Finalul poate fi cel la care v-ați așteptat sau nu, să fiu sinceră eu m-am înșelat în privința lui, dar voi ca să îl aflați, trebuie să citiți cartea 🙂

Mi-a plăcut, îmi place și îmi va fi drag să o recitesc. O lectură ușoară, intensă, sentimentală, plină de războaie interioare, de frământari, un seif de sentimente .

4 Comentarii

Lasă un răspuns