D`ale sufletului

Un ochi îmi râde , altul îmi plânge

Un ochi îmi râde , altul îmi plânge

lacrimi fierbinţi curg pe obrajii pălmuiţi de soartă
şi se scurg pe pământul –mormânt.
aş scrijeli până acolo, jos – şi apoi dincolo
de mi-ar sta în putinţă.
m-aş transforma în dulce suflu divin
şi inimile voastre împietrite aş face să bată.

sufletul mi-e un bolovan
ce mă trage în adâncurile suferinţei
sugrumându-mi lent trupul
obosit de prea multă întristare .

un ochi îmi plânge pecetluind mormântul
altul îmi râde de prea multă durere,
dar împreună ar străpunge întinsul ceresc
să vă găsească.

mâinile-mi tremurânde de suspine
ar îmbraţisa Nefiinţa
scormonind în adâncuri
după voi.

~Amintirea voastră niciodată nu va pieri din inimă, din suflet, din ființă~

Lasă un răspuns