SuperBlog

Viața în două căni

Viața în două căni

             Scumpule,

   Nu ți-am mai scris de mult. Nu mai știu ce e cu noi. Parcă iubirea noastră a rămas undeva, uitată pe una din băncile bulevardului pe care obișnuiam să ne plimbăm. Atâtea ploi au trecut peste noi, încât ne-au spălat sclipirea din ochi. Îmi amintesc modul în care mă priveai, cu iubire, păreai mândru că mă ai, că sunt a ta, iar eu simțeam că aparțin cuiva.
   Acum locuim împreună. Nu ne mai leagă decât copiii, nu mai aparținem unul altuia sufletește. Aș vrea ca atunci când vei citi această scrisoare să fi avut curajul să plec. Defapt, nu ți-aș fi scris dar astăzi mi-am împachetat lucrurile.

   Toate amintirile mele, ale noastre, m-au făcut să mă gândesc. Mai știi ce mi-ai oferit prima oară? Vreau să cred că îți amintești. Ei bine, încă mai am cana cadou cu prăjiturele îndrăgostite. cana-prajiturele-indragostite-Fhu7YAm pus-o cu grijă în bagaj. Nu e o cană de cafea, e o cană cu amintiri care mi-au stors sufletul de lacrimi. Păstrez în ea iubirea adolescentină, primele noastre atingeri, primele declarații, primele promisiuni… Nu voiam să se ajungă aici, nu voiam ca toți acești ani să rămână într-o cană.
   Acum plâng. Lacrimile și-au săpat șanț pe obrajii mei. Mi-am făcut un ceai, dar e dulce. Prea dulce. Să fi scăpat prea mult zahăr? Eu cred că este trecutul cel care îndulcește. Am în mână iarna. Gerul. Îmbrățișările noastre în fața șemineului. Cred că ți-ai dat seama, scumpule despre ce vorbesc. Prima iarnă petrecută împreună, când am decis să ne facem cadouri de casă nouă cele două căni croșetatecana-pufoasa-cu-inimioara-vxC6I(1) Le cumpărasem de la Magazinul de căni .Ce copii eram! Ce nebunesc ne iubeam… Eu am să iau decât o cană, pe cealaltă te las să o păstrezi. Sau să o spargi. Tu decizi. În această cană păstrez o iubire nebună, matură, prima noastră noapte împreună, prima casă, serile în care ne savuram ceaiul fierbinte și ne povesteam…
   Îmi amintesc când s-a născut primul copil. Am citit în ochii tăi dezamăgire. Îți doreai băiat, îi amenajasei și camera special, îi cumpărasei chiar și o cană originală – minge de fotbal cana-minge-de-fotbal-nTsKnpentru că voiai să devină fotbalist. Soarta a decis să fie fată. Chiar dacă ai ascuns, am simțit răceală în sufletul tău…Nu m-am gândit niciodată, dar bucătăria noastră chiar e un loc plin de amintiri. Fiecare lucru are povestea lui, la fel ca oamenii. Cred că mintea mea e puțin îmbătată de suferință, așa că iartă-mă dacă te amețesc prin faptul că nu am o coerență în ceea ce scriu
   Ce fericiți eram, scumpule! Ce tineri și fericiți! Tu îmi prețuiai sufletul bun, îmi spuneai cât de frumoasă sunt. Iar eu te iubeam așa cum știam… Unde s-a dus iubirea? S-a stins? Dar oare a fost iubire, sau nu am făcut altceva decât să ne mințim că suntem fericiți?
   Îmi vine să râd acum! Probabil mă crezi nebună, dar în astea două căni (primul cadou de la tine și cea croșetată) stă ascunsă toată viața noastră. Nimic nu ne cunoaște mai bine decât ele. Acum le despachetez. Nu le mai vreau! Nu te mai vreau în amintirile mele. Vreau să mă trezesc din acest vis urât. Copiii noștri vor înțelege. Sunt mari.

  Iată-mă acum, după zece minute cum împachetez din nou cănile. Sunt amintirile mele. Să știi că te-am iubit. Ce ciudat. Nu ne-am mai spus de mult timp asta. Nu ți-am mai scris niciodată ca astăzi. Nu am mai plâns niciodată așa. Numai cănile astea sunt de vină. Mi-au trezit viața, adevărata viață. Acum le despachetez din nou. Nu le vreau. Nu vreau să îmi vorbească mereu de tine. De noi. În noua mea lume nu are loc trecutul. Sper să mă înțelegi.

  Nu am vrut să plec așa, pur și simplu. Ți-am luat un cadou de rămas bun. Da! Dacă te gândești că e tot o cană, ai ghicit! Ți-o las aici, împreună cu scrisoarea asta. E o cană pictată, o cană cu frunze de toamnă. Pentru că în sufletele noastre e toamnă! Și pentru ultima oară îmi împachetez viața și plec! cana-frunze-de-toamna-P32rL

   Adio, scumpule!

Articol scris pentru SuperBlog 🙂

4 Comentarii

Lasă un răspuns