Prin ochii mei

Viața la bloc prin ochii mei.

Nu știu cum vă pare vouă viața la bloc, știu doar cum mi se pare mie și situația nu-i prea roz. Chiar deloc. M-am gândit  și am așteptat să treacă ceva vreme de când stau la bloc, ca să pot să-mi formez o părere destul de complexă și să le văd pe toate. Și cred că locuind la casă mulți mulți ani, pot face o diferență clară între ce înseamnă casa, ce înseamnă blocul. Despre locuitul la casă țin minte că am mai scris (fix aici).

Și ca să încep cu începutul am să vă spun că în primele zile de când ne-am mutat aici, am făcut cunoștință cu vecinul de sub noi, pentru că l-am inundat. Desigur, nu noi am fost de vină, ci o țeavă spartă. Așadar a făcut rostul de numărul lui C. încă din primele zile. Și asta nu a fost tocmai ceva mișto și în continuare nu este, dar o să vedeți voi…

Mai întâi începem de afară. Și aici, ca și în sat există radio-șanț ori camere de supraveghere cum li se mai spune. Sunt băbuțele care-și scot scaunele pe aleea din fața blocului și stau și mai vorbesc, în timp ce-și plimbă ochii după tine, să te scaneze de sus până jos. Mda, nici aici nu am scăpat de ele. Și dacă pe ele le înțeleg că-s în vârstă și au destul timp liber, pe gașca mămicilor și tăticilor nu pot să o înțeleg. Zilnic, mame și tați stau în parcare, pe bordură, întinși cât o zi de post, cu pături, cu jucării, cu trotinete, păpușele, mașinute și sparg semințe, cu câte o bere lângă, în timp ce copiii lor ori se joacă lângă ori se zbenguiesc prin parcare. Asta când locul de joacă pentru copii e la 10 metri de parcare și e mereu gol. Și are multe chestii care ar ține copiii ocupați și bănci pentru fundul părinților, care nu ar trebui să mai stea pe jos.

Apoi sunt femeile care au grijă de peticele de pământ din fața blocurilor. Sapă, îngrijesc florile, destul de fain. Tot ele sunt și cele care mătură de cinșpe ori pe zi aleea. Asta îmi aduce aminte de o femeie din sat de la mine, care în fiecare dimineață la ora șapte mătura în fața porții. Și până seara mai mătura de 2-3 ori.

Și dacă intrăm în scara blocului, pot spune că mă enervează maxim când găsesc în cutia poștală tot felul de ziare, de reclame și de reviste de la supermarketuri. Ș-apoi, până la etajul 4 mai sunt mirosurile. Alea de cartofi prăjiți, de ouă, de orez cu lapte… ăsta e și-un lucru bun că dacă nu ai poftă de mâncare și te adie un miros îmbietor, sigur ți se face foame.

Odată intrat în casă, te panichezi că pentru un moment crezi că ai un hoț. Dar nu, e lipsa de intimitate. Îl auzi pe ăla de jos cu nevastă-sa cum turuie mai ceva ca la centrala telefonică și pe vecinul de lângă, cu care practic împarți aceeași bucătărie, cum se ceartă la telefon. Desigur că nu împărțim aceeași bucătărie, doar că suntem perete-n perete, bucătărie-n bucătărie. Și cum se pare că lui îi place mult să stea și să fumeze acolo, iar mie-mi place să prăjituresc destul de des, aflăm multe lucruri unul despre altul doar ascultând. Și e nasol asta.

Partea tristă e că tipul, care-i tinerel ca noi, are probleme grave cu băutura și cu nervii. Și probabil cu farfuriile și cănile, deși am o vagă impresie că duce lipsă. Asta pentru că am trecut prin două episoade super nasoale în care nu am dormit jumătate de noapte, pentru că se pare că omul suferea din dragoste și-a început să dărâme blocul și să arunce cu farfurii pe jos. Asta în timp ce răcnea și urla de parcă era posedat. Și episoadele astea au început să fie tot mai dese, chiar dacă nu la o așa intensitate. Adică nu mai trezește tot blocul, ci doar jumătate. Și deși nu i-am reținut fața, știu c-a înșelat-o pe gagică-sa (știu și cu cine), îi cunosc relația cu părinții, știu cum îi cheamă, că-i plac filmele porno și de câteva ori i-am auzit vorbind și hormonii în timp ce-o vrăjea pe una.  Mda.

Acum revenind la ce ziceam la început cu vecinul de sub noi… și tipul ăsta-i tânăr și de curând a devenit tată. Până atunci însă, având numărul de telefon a lui C. ne dădea mesaj pentru orice treaba se auzea de la noi după ora 21-22. Nu vă imaginați că ne apucam să batem șnițele, da? Că el aude gălăgie, că el vrea să doarmă, de parcă nu mai aveam voie să ne dăm jos din pat că se aude duduială. De câteva ori am vrut să-i să răspundem și să-i spunem că e logic, trăim. Când n-o mai auzi nimic, atunci să vină să verifice, poate am pățit ceva. E, situația acum stă invers, căci de când are copil, parcă și eu am copil. Îl aud de câte ori plânge și mă trezesc, căci din păcate somnul meu nu e chiar așa de buștean căzut în pădure. Și nu ar fi o problemă copilul, ci jumătatea aia de oră după ce copilul se potolește, dar nevasta-sa are chef de turuială. Mai că-mi vine să îi întreb de unde atâta chef de vorbă la 3 dimineața.

Și dacă în sat îl aveam pe vecinu care asculta lautărească și manele în fiecare weekend, aici este tot el, vecinul de sub, cel care face asta. Și are niște stiluri muzicale de-ți crapă timpanele. Sau mă rog, ascultă aceleași 2-3 melodii pe care le dă din nou și din nou. Doar că la casa închideam frumos geamurile și se reducea considerent din volum. Aici însă ori stai și asculți, sau o dai și tu pe-a ta suficient de tare încât să o acopere pe-a lui, ori ieși la plimbare.

Și dacă peste partea cu vecinii mai poți trece printre înjurături și nervi, vine partea cu verdeața. Că e nasol ca pentru fiecare ciorbă să te duci să iei pătrunjel de la magazin. Sau să nu ai un pom de care să te agăți pentru o prună. În principal simt lipsa unei grădini cu de toate, chiar dacă grădina aia se ține cu muncă.  Și la fel de nasoală e și partea cu depozitatul. Că dacă la casă ai o magazie cu de toate, aici magazia aia miraculoasă constă în 3 rafturi și alte îngrămădeli care pe unde se poate. La fel cum C. simte lipsa unei curți când vine vorba de spălatul mașinii sau de reparat/bibilit una alta pe la ea. Că nu prea-i fain să te târăști pe sub mașină în jumatea parcării. Iar eu simt lipsa unei curți când vine vorba de-un piept de pui la grătar și de-o cafea în leagăn.

Și întinsul rufelor e o treabă la care trebuie să te pricepi, că sârma nu-i lungă. Partea nasoală e când mai scapi câte un ciorap sau chiar altceva și trebuie să cobori patru etaje… sau să improvizezi un cârlig cu care să ridici prosopul căzut pe sârme la vecinul de la 3 (:D).

Și ce mai e nasol? Păi căratul sticlelor de apă și a cumpărăturilor. Că aducem apă de la izvor și luăm câte 6-7 bidoane de 5 litri ca să ne țină și să urci cu câte 15 litri în mâini e fantastic. Dar asta probabil nu va mai însemna nimic în scurt timp, pentru că ne-am luat biciclete și ghiciți ce? Trebuie să le urcăm în brațe!

 

sursă foto: https://www.opiniatimisoarei.ro/stiri-despre/poze-haioase-din-romania/page/2

16 Comentarii

  1. Bună dimineața! 🙂
    Ce mi se pare curios, din tot tacâmul traiului la bloc îți lipsesc observatorii auditivi, cei care ascultă pe la uși și geamuri pe casa scării… 😉 Mie îmi sunt tare simpatici, când îi simt sau îi văd pe vizor, încep să le povestesc bazaconii încât după câteva minute, pe banca zvonurilor, din fața locului, devine știre de bârfă… cu multe, multe floricele. 😛

    Răspunde
  2. Dacă nu eram convinsă încă să NU mă mut la bloc, tu m-ai convins cu siguranță 🙂
    Am rămas singură în casa părintească și mă gândeam cum să-mi mai simplific munca, o idee era să vând casa veche și să mă mut la bloc. Dar m-am gândit mai bine și… mă apuc de renovat :)) Chiar dacă va fi mult de lucru, viața la bloc cu siguranță nu e pentru mine.

    Răspunde
  3. Traiul in comun… cu toate ale lui. Sunt povesti nenumarate, ce se aseamana,
    Casa pe pamant ar fi solutia. Si educatia..
    RezistaM, caci alte variante nu-s. Numai bine!
    ..

    Răspunde
      1. Păi, nu se compară cafeaua băută dimineata pe terasă, în ciripit de pasarele, sau serile linistite si răcoroase de vară.
        Nu bat pe nimeni în cap, și nici invers, nu am „camere de luat vederi”, și nu cântă decât dacă pornesc eu radio.
        Normal că ne place.

        Răspunde
  4. Auch, măi chiar că ai intrat din plin în viaţa la bloc. Of. Cum ar fi să trimiteţi şi voi acum mesaje vecinului?
    Am avut şi eu la etajul 7 vecini care dădeau muzica foarte tare şi la 8 unii care se certau şi băteau zilnic, era scandal mare, cum ai spus şi cu al tău vecin, cu farfurii aruncate şi ţipete. Ei s-au mutat, cel cu muzica a plecat şi a început renovarea şi aia ţine de vreo trei ani. Dar măcar în rest e linişte 😀

    Răspunde

Lasă un răspuns