SuperBlog

Visează și clădește cu AIA Proiect

Visează și clădește cu AIA Proiect

Nu sunt omul care să se mulțumească cu puțin și nici cu ce are. Nu. Întotdeauna mi-am dorit mai mult, chiar dacă uneori poate am exagerat. Și da, ca orice alt om am visuri pe care sper ca într-o bună zi să le îndeplinesc. Unul dintre ele și probabil cel mai consistent e să am o căsuță a mea, unde să-mi clădesc o căsnicie și unde să devin mamă. Poate că termenul căsuță nu reprezintă chiar imaginea pe care o am eu când rostesc acest cuvânt. Nu-mi doresc nicicum o casă mică, cu camere mici și înghesuite, ci o casă spațioasă, cu niște camere mari și luminoase.

Cred că e destul de greu să te hotărăști ce vrei, ce îți place. Pentru mine de exemplu a fost greu și când mi-am creat blogul. Și de ce aduc vorba despre blog? Poate pentru că într-o oarecare măsură au legătură. Despre ce voi scrie/ ce domeniu să aleg s-ar traduce prin ce fel de casă îmi doresc? Să fie un blog despre frumusețe? De călătorie? Poate culinar? Să am o casă în stil clasic? Sau aleg una modernă? Sau să fie îndrăzneață? Și cum personalitatea omului se reflectă în ceea de face – chiar și în blog, aș alege o casă cuminte, care să nu depășească niște limite imaginare, bine stabilite în capul meu. Mi-ar plăcea totuși să aibă și elemente moderne, dar recunosc că m-ar încânta mai tare modelul caselor americane.

Dacă am ales  asta, vine următoarea problemă: hostingul/ terenul. Ar fi o prostie să-mi aleg un hosting ce oferă servicii de slabă calitate și care pică de 5 ori pe zi, nu? La fel cum nu pot construi o casă modernă într-un sat unde drumul nici măcar pietruit nu e, ce să mai zic de alte condiții. E logic, nu? După teren, mai e nevoie și de obținerea certificatului de urbanism, că altfel mi-aș construi casa doar în vis.

Nu m-aș încumeta să-mi schițez singură ideile, pentru că am făcut asta cu blogul, la început și nu mi-a plăcut ce-a ieșit. Și dacă vă gândiți că blogul nu-i o casă reală, da, așa este, dar vedeți voi, dacă am apela la un specialist în domeniu (fie el un proiectant specializat în proiecte case, fie un „proiectant” de site-uri), am obține cele mai bune rezultate. E simplu! Eu nu am avut experiența necesară să-mi creez singură imaginea blogului, aspectul său, dar am comunicat celui care s-a ocupat de asta cam ce mi-aș dori. Desigur că a ținut cont și de dorințele mele, dar pe lângă acestea au fost o mulțime de alte chestii la care nu m-aș fi gândit. Cam așa  stă treaba și cu o casă. Nu am proiectat eu o sută de case, nu am fost nici măcar în o sută de case, nu am ideea ce se combină cu ce ca să iasă bine, nici măcar cum aș putea utiliza spațiul ca să fie totul perfect și ca la final să mă așez pe canapea, la mansardă, să privesc stelele și să zic „ce frumos se vede cerul din căsuța mea”. Deci da, aș cere ajutor de la cineva specializat.

aia proiect

Mi-a plăcut întotdeauna ideea de a avea dormitoare la etaj, idee împrumutată din toate filmele americane pe care le-am văzut. Spațioase, cu ferestre mari, luminoase, poziționate în așa fel încât să se vadă apusul. Din dormitorul meu mi-ar plăcea să pot ieși pe balcon să privesc liliacul ce îmi va fi tablou de vară în curtea din față. Casa mea va împrumuta din categoriile blogului meu: plăcerile nevinovate se vor transforma într-o bucătărie încăpătoare, amenajată în alb și crem, unde să-mi aștept soțul și copiii dimineața la micul dejun și unde să-mi fie drag să fac dulciuri. Va avea o zonă de dining și multe spații de lucru. Partea cea mai plăcută va fi vederea înspre grădină, specific pentru casele din cartierele americane.

Totul va fi amenajat în dulcele stil clasic, american: culori  neutre si pastelate, finisaje discrete, mobilier elegant cu accente country-chic si accesorii cu detalii pretioase. Din living nu va lipsi șemineul, în jurul cărora ne vom strânge și ne vom povesti întâmplările de peste zi (categoria întâmplări). Îmi place ploaia și iubesc sunetul ei, așa că din living o voi privi prin ferestrele ce vor umple un perete întreg, la colțurile cărora vor atârna greoaie draperii lungi, cu model floral.

Categoria fotografii va sta la loc de cinste pe pereți, pe etajere pentru că iubesc fotografiile și aș vrea să le văd ori de câte ori simt nevoia. Când voi urca pe scara din lemn, la etaj voi trece pe lângă o adevărată expoziție de fotografii de familie, ce au să mă binedispună. Sunt convinsă că până și d-ale sufletului își vor găsi loc la mansardă, locul meu preferat din toată casa. Locul din care voi putea privi cerul, stelele printr-o fereastră din acoperiș, unde voi depăna amintiri din copilărie și unde voi așterne pe hârtie gânduri și sentimente…

„O casă nu este acasă până nu conţine mâncare şi foc atât pentru corp, cât şi pentru minte”-  Benjamin Franklin

Foarte important este ca în orice casă și existe o bibliotecă. Copiii trebuie obișnuiți de mici cu ideea că să citești e ceva distractiv și frumos, de aceea cărțile în casa mea vor sta la loc de cinste, în living. Nu concep casă fără cărți. E ca și cum ai avea bucătărie fără frigider.

Utilitatea pe care i-aș da-o casei mele? Să mă facă să mă simt acasă. Să simt că aparțin acelui spațiu, să-mi fie drag să mă trezesc în ciripitul păsărilor ce-și vor face cuiburi în mini-livada mea! Nicidecum nu aș vrea să impresioneze pe cineva, mai degrabă să fie un loc intim, plin de armonie și să ne reprezinte ca familie.

Nu știu dacă vreodată se va materializa căsuța mea din vis,  dar știu că voi face tot posibilul să devină reală și să fie exact pe placul meu!

 

 

Articol scris pentru Sprin SuperBlog 2017.

 

 

 

 

 

3 Comentarii

Lasă un răspuns