Prin ochii mei

Voi ce faceți când dormiți?

Articolul de astăzi pornește de la ideea lui Alex, pe care ne-a prezentat-o în rubrica miercurea fără cuvinte. Văzând pasiunea cu care doarme bebelina mi-am adus aminte de soră-mea. O să vedeți. Probabil ați remarcat și voi că cei mici dorm oriunde și oricum. La masă, pe diagonala patului, la baie, în cadă, pe scaun, pe jos, pentru ei nu contează asta. Și ar trebui să fim invidioși pe ei, pentru că pot așa, fără să le pese.

Pe lângă faptul că obrăjorii lor capătă o pufoșenie absolută atunci când dorm, parcă-ar fi un aluat de cozonac ce stă la dospit, li se citește seriozitatea cu care dorm. Adică n-o fac ca noi. Cu o sută de gânduri în cap, încercând totuși să le dăm de-o parte și să lăsăm loc somnului. Nu. Ei dorm cu toată dăruirea lor de copii inocenți. Fără să le pese că frigiderul e gol, că au rănit oameni, că le bate razele  lunii în geam, că pereții sunt roz și nu le mai place. Ați văzut de câte ori un copil se trezește în aceeași poziție în care s-a culcat? Aproape e imposibilă chestia asta.

Mi-aduc aminte de soră-mea, cum ziceam mai sus. Era o misiune dificilă să dormi în același pat cu ea atunci când era mică, pentru că tot timpul exista teama, nu că te vei urca pe ea, ci că o să se bage ea sub tine. Adormea normal, ca orice om și se trezea învers. Nu de multe ori am deschis ochii și-am văzut pe pernă niște degețele mici și drăgălașe, ca să constat că îi stăteau picioarele unde trebuia să fie capul și invers. Nu știu ce se întâmpla noaptea, dacă venea cineva și-o muta, dar mereu mi s-a părut ciudat.

Și-apoi a crescut. Și s-a dus și magia somnului. Și-a început să-și facă părul în fel și chip, specific vârstei la care vrei să fii mai cu moț, vrei să atragi. Și din nou mi s-a părut fascinant. Dacă își făcea bucle seara, dormea cu atâta grijă ca să nu cumva să se așeze pe vreuna. O simțeam cum se întorce în somn de pe-o parte pe alta și tot în somn cum își pipăie părul să simtă dacă stă pe vreo buclă. Și dacă stătea, atunci se ridica, îl așeza  și adormea la loc. Vă dați seama cu câtă grijă dormea? Și ce somn mai era ăla dacă stai să te gândești cum îți stă părul?

Și la capitolul ăsta am și eu o întâmplare, ce n-aș vrea să se mai repete niciodată. Eram prin liceu când profa de română a venit cu ideea de a-l transpune pe domnul Goe într-o scenetă. Trebuia să ne intrăm în personaje de la îmbrăcăminte până la coafură. Mie mi-a revenit rolul Coanei Chirița. Rol care a făcut furori la mine-n familie. Toată lumea a făcut câte ceva. Mamaie a trebuit să intre-n șifonierul cu haine de demult, ca să-mi caute rochia îmbrăcată de ea prin `70 probabil, iar mama să mi-o modifice. Vorbisem și cu-o tanti din sat să-mi așeze părul, iar pentru asta aveam nevoie de bucle. Și cum placa sau ondulatorul nu erau așa de populare pe atunci, am rămas la bigudiuri. Pe care mi le-a pus femeia de cu seara. Urma ca dimineața la cinci să-i bat în poartă să mă aranjeze mai departe, ca să mă duc la școală. Noaptea aia a fost cruntă. N-am închis un ochi pentru că nu puteam să stau cu capul pe pernă. Aveam în jur de 50 de bigudiuri și aratăm ca o chestie haioasă. Și măcar de-ar fi meritat.

Părul meu era lung, greu și încăpățânat. Poate că mi-a luat ceva din personalitate, ce să zic. Ideea e că după ce mi le-a dat jos, buclele mele au stat fix 10 minute. Mai evidente rămăseseră cearcănele, decât ele. Femeia avea imaginație așa că a rezolvat, schimbând coafura. S-a meritat noaptea aia de stat în fund, încercând să adorm? Nu, evident. Și nu se merita nici dacă mi-ar fi stat părul. La fel cum îi zic și soră-mii că nu se merită să doarmă îngrijorată că stă pe păr și se strică.

Și poate că ne-am pierdut pasiunea aia cu care dormeam când eram mici. Aș vrea să o regăsim. Să punem capul pe pernă și să ne cufundăm în somn. Să-l nu-l privim ca pe-o ușurare că ni s-a încheiat ziua de rahat pe care am avut-o, ci să dormim cu adevărat. Că ne place. Că iubim să dormim. Și să ne trezim pe diagonala patului, nu în aceeași poziție. Să simțim că dormim. Să nu mai dormim ca să uităm, ca să ne liniștim, ca să scăpăm. De foame, de urât, de verde. Să dormim așa cum o fac copiii. Cu tot sufletul. Că ne place. Știu că mă repet, dar chiar cred că somnul bun ne schimbă ziua. Și poate o să zâmbim și noi mai des și n-o să-l mai înjurăm pe ăla din față că e verde și n-a plecat de la semafor. Poate n-o să ne mai pese nici că afară plouă, ci ne vom bucura de fiecare picur în parte. Pentru că am dormit bine.

 

10 Comentarii

  1. Ma bucur mult ca am putut inspira acest articol atat de amuzant. Ce amintiri frumoase din copilarie, cu surioara nazdravana si cu rolul de la piesa de teatru.
    Numai bine si zile minunate! 🙂

    Răspunde
  2. Eu încă am o relaţie bună cu somnul pentru că ne întâlnim destul de puţin. În timpul săptămânii dorm maxim 6 ore pe noapte aşa că duminica până la ora 12 nimic nu m-ar putea trezi. Ştii cum e să simţi că dormi? Adică să dormi adânc, să te trezeşti foarte puţin şi în alea 15 secunde până adormi la loc, efectiv să simţi somnul ăla… nu ştiu să îţi explic dar e o stare tare faină.
    Dar da, cum dorm copiii nu mai putem dormi, din păcate.
    Hehe, tare simpatică sotra ta, îţi dai seama ce important era pentru ea să nu-şi strice coafura dacă sacrifica somnul pentru asta? Eu ştiu că numai înaintea unei excursii aveam probleme cu somnul, mă perpeleam toată noaptea de emoţie. Şi mai târziu, înainte de teze. Mă treazeam noaptea şi încercam să repet lecţia în gând. Brrr, nu mai vreau.

    Răspunde
    1. Știu starea aia de somn. N-am mai simțit-o de ceva vreme, parcă nu mă mai împac cu somnul deloc. Vine greu, printre gânduri și e ca și cum nu ar fi. Mă trezesc mai obosită decât m-am culcat.
      Soră-mea încă mai practică somnul ăsta cu griji pentru păr :)) De câte ori îmi trimite poze cu părul creț creț sau îndreptat, de atâtea ori o întreb dacă iar a dormit iepurește și-mi răspunde: „Daaa, m-am chinuit 2 ore să-l îndrept, crezi că e simplu. Normal că am dormit cu grijă.”
      La examene eu am dormit ca …, fără stres. Singura problemă era că mă temeam că nu voi auzi alarma 😀 Așa că nu știu cum făceam, dar mă trezeam înainte să sune ceasul 😀

      Răspunde
  3. Intersant! Eu inca dorm bine! Si din totdeauna am avut o relatie speciala cu somnul. Imi place sa dorm mai mult, peste sapte ore si ceva. Nu prea trandavesc, daca m-am trezit. Au fost momente cand eu zic ca somnul ”m-a tinut” (pe linia de plutire). Dorm bustean si fara vise, enervand-o rau pe sora mea, care sufera de un soi de insomnie si care are un somn foarte usor. Inca incearca sa ma trezeasca sa fac cafeaua si nu reuseste :D. M-am pus pe trancanit ca o moara neferecata. Scuzeee.
    Dragute erati – tu si sora, intr-o poveste la fel de draguta. Numai bine!

    Răspunde
    1. Te invidiez 🙂 Zău! Și mie îmi place să dorm, dar nu-mi mai place cum dorm, căci am impresia că nu o fac deloc. Nu mă simt odihnită, mă trezesc la orice mișcare, visez mult și prost. În schimb dimineața îmi place să mă îngân cu somnul și aș sta mult și bine 😀
      Nu trebuie să-ți ceri scuze deloc, nu ai pentru ce 🙂 Mie îmi face plăcere să citesc. Seară minunată să ai!

      Răspunde
  4. Cred că eu mai păstrez și astăzi o relație strânsă cu somnul, amintind de vremea copilăriei. Minim 7 ore, oriunde și oricând, cu profunzime și fără jenă. Poate să fie cel mai bun film la TV, dacă-mi vine somnul, renunț la vizionare și mă cufund în tărâmul viselor. 🙂

    Răspunde
    1. Foarte bine 🙂 Mereu mi s-a părut că sunteți un om luminos, vesel. Un om pe care e o plăcere să-l cunoști, care îți înseninează ziua 🙂 poate că unul din secretele acestei calități pe care o aveți este această prietenie cu somnul 😀 Dormiti când trebuie, bine și iată efectele 🙂

      Răspunde

Lasă un răspuns