Întâmplări

iepuri orfaniAstăzi vreau să vă spun o poveste, puțin tristă, mai mult neagră decât roză (nu, nu e pleonasm ce am zis până acum, o să vedeți de ce), o poveste despre fragilitate, dragoste, poate neîndemânare, poate … Încă se scrie această poveste și cu toate că mi-aș dori să fie lungă, se pare că cineva insistă cu punctul. Dacă l-aș întâlni pe cineva-ul ăsta i-aș spune că e atât de crud și nemilos, dar totodată l-aș strânge în brațe. Sună contradictoriu, este, dar e mai bine. Sunt egoistă când spun că e mai bine. Mă gândesc la mine, la noi și la data trecută.

Cu alte cuvinte, astăzi (încă) se (mai) scrie povestea celor patru suflețele. Și ce bine ar fi de ar rămâne tot atâtea personaje de acum încolo! Până azi noapte erau 11, până ieri noapte 12. Spuneam într-un articol zilele astea că au rămas în grija noastră, după ce le-a murit mama, 12 iepurași mititei, de numai 3 zile. Astăzi fac 6. Erau așa de micuți și de fragili când i-am luat din puf, încât îmi era frică să nu îi strâng prea tare în palmă. Le simțeam și le vedeam inimioara cum bate, de parcă era acolo, aproape să iasă. Erau hidoși, le stătea pielea numai cute- cutișoare și nu era nici urmă de blăniță. Urechiușele aproape că le stăteau lipite de cap și abia se distingea forma ochilor lipiți. Cei albi erau patru la număr și erau rozi (de aici „mai mult neagră decât roză” din prima frază). Chiar erau de-a dreptul ciudăței așa, fără puf, fără ochi, dar cu pielea rozalie și cutată. Restul au fost negri, fără semne distinctive, chestie logică, din moment ce erau numai piele și os.  Citește mai mult…

Întâmplări

O nenorocire nu vine niciodată singură, ci cu alte două după ea!

Nu știu ce am făcut rău sau cine o avut așa mare pică pe mine dar cu siguranță tare supărat trebuie să fi fost. Mă gândesc că poate funcționează treaba ca la păpușile voodoo. Mai un ac înfipt pe acolea, mai unu pe colea și iacă așa până moare victima. Bine, nu moare, dar simte că moare. Cred. Sau pe acolo. Nu a fost de ajuns că duminică am făcut temperatură măricică (n-am măsurat-o să nu mă sperii, dar am simtiț-o) și abia am adormit din cauză că nas înfundat și negăsit poziție bună de respirat. Adică în jur de ora 1- 1 jumate. Trebuia să se afirme treaba aia cu o  nenorocire nu vine niciodată singură, așa că 3 ore mai târziu m-a trezit o durere îngrozitoare de rinichi care nu m-a mai lăsat până pe la 7 când am păcălit-o cu alifiile miraculoase de la mama și când am reușit să mai închid un ochi. Prea miraculoase n-au fost ele că după ce le-a trecut efectul am început să resimt durerea și m-am trezit. Cu chiu cu vai am reușit să cobor din pat și chiar să și ajung la magazin și cam ăla a fost tot traseul făcut ieri. În rest am stat și-am zăcut. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Astăzi n-am chef să fiu nicicum

Astăzi n-am chef să fiu nicicum. După ce mi s-a stricat magia de după Paște cu o trezire la realitate (de Paște am visat da, am visat frumos, am visat tihnă și pace, familie, iubire și câte și mai câte) acum iaca nu-i destul și a început a ninge. Și-mi ninge pe bietele flori din ghiveci pe care le-am scos de la începutul lunii afară și-mi ninge pe bieții patrupezi ce tremură pe scări și-mi ninge pe alei de vise învăluite-n amintiri. Și nu am chef decât să ridic un deget din pătură ca să văd cât de cald mai e în cameră și să mai deschid un ochi că doar m-o izbi o rază de soare prin fereastra înnorată. Citește mai mult…

SuperBlog

Tanti Stanca și jobul ei full time

Suntem în scara blocului 13B. Din spatele ușii cu numărul 13 tanti Stanca, o cață bătrână cu figură de cotoroanță așteaptă flămândă să se hrănească cu bârfe. Știe totul despre oamenii care locuiesc acolo, la ce oră vine Marcel la Marcela, la cât timp udă florile tanti Anișoara sau ce-a mâncat la prânz Vasile de la 7. Își notează totul pe caietul etajului respectiv (fiecare etaj are carnetul de bârfe, nimeni nu scapă), își pune o eșarfă dintre cele portocalii și fuge în mare grabă la soră-sa, altă cotoroanță flămândă după bârfit, care stă în blocul vecin. Fac schimb de impresii.

– Auzi tu fată, s-a mutat în blocul nostru una tinerică așa, cam urâțică ea și respingătoare. A trecut ieri pe lângă mine și când am întrebat-o cu ce treabă în blocul meu, nu mi-a răspuns. Am impresia că e cam șuie, umblă cu un nasture încheiat, unul descheiat. I-am zis copilă, cu ce treabă la mine în bloc?  Și n-a răspuns, ba nici că s-a uitat la mine. Credeam că se duce la flăcăul ăla chipeș de la 5, de e mă-sa campioană la șah și am strigat după ea  că de se duce la Georgică, amu’ e pericol mare că tocmai ce-o intrat Florica pe la el.

– Și? Și? Zi repede, ce-o zis?

– N-auzi fă că nu vorbi cu mine? Da’ ce crezi c-am făcut?Am întrebat în stânga și în dreapta și am aflat că s-a mutat la etajul 2. Și ghici, ce? Șade fix deasupra mea.

– Și? Și?

–  Încă n-am aflat destule. S-a culcat spre dimineață, atunci nu s-au mai auzit pași și s-a făcut liniște. La 6 în schimb era în balcon. Are și ea o mușcată pricăjită și s-a găsit de i-o umezit pământul când nici soarele nu se trezise încă. I-am pus nițică pască și nițeluș drob și vreo patru ouă roșii încondeiate frumușel și mi-am făcut de drum ca să văd și eu ce are prin casă. Și-o fi adus mobilă nouă, o avea și ea bărbat?

– Și mie nu mi-ai adus?

– Da’ ce crezi soro, că am avut eu timp de pregăteli și de gătiri? Păi colo în chenar cine bifează dacă Marcel și-a făcut vizita obișnuită? Mi-a adus și mie Nuțica câte puțin din fiecare. Crezi că ei îi duceam așa de dragul de a împărți? Stai liniștită, că nu îi duceam dacă nu trebuia să aflu dacă e sau nu măritată.

– Și? Are modern prin casă? E frumos? E curat? Pesemne că dacă e tânără nu îi arde de curățenie. Ea e cu distracția, așa e tineretul astăzi …

– Curat, curat, n-am ce zice. Vedem peste câteva zile, că amu abia s-o mutat. Are niște clovni lipiți pe pereți, pesemne că o fi circăreasă. N-am apucat decât s-o întreb ce părere are despre încondeiere și mi-o răspuns că i-am adus ouă frumoase, mi-o mulțumit și dus-o fost. M-am trezit ca baba proastă cu ușa-n nas.

 

13 zile mai târziu

– Soro, soro, stai nițel să scot caietu’.

– Nu ne-am mai văzut de mult. Ai avut muncă grea?

– Iaca câte (cacofonie intenționată) pagini am acilea numa despre tinerică. Am întrebat și io pă ici – pă colea și am aflat de când o legăna mă-sa în leagăn. E fată cultă fă, are blog d-ala de scrie ăștia acum pe el.

– Așa bogată? Are bloc? Ori nu l-o fi cumpărat pe asta de stai tu? Ai grijă, soro că te pomeni că asta mărește întreținerea.

– Blog, fă, nu mai auzi? Ie pă internet, ea scrie și alții citește. Io știu ce zice ea p-acolo, că io n-am internet ca să citesc.

– Ai tu, așa zici?

– Pă cuvânt! Mi-o spus și mie Viorel, că l-o chemat pe la ea să-i repare calculatorul. A început ăla a etira și-a o suci pe-o parte și pe alta la vorbă c-o aflat ce și cum și n-o mai plecat până ce nu se coloră cerul de subseară. Da n-a prea înțeles nimica, că ea e fată cultă și l-o îmbârligat. Cică i-o zis că ea nu-și începe dimineața fără ceva Sweet&Salty și fără să spună hai … Înșiră-te mărgăritare la o poveste și-o povață ca apoi să se îmbrace de alergat și să se ducă la unu… oare cum îi zicea? Daniel! Daaa, Daniel! cică e partener SuperBlog și cică aleargă împreună și fac tot felul de proiecte. E cultă fă, parol!

– O fi vreun bogătaș ăsta de e partener la firma aia, ai soro?

– Nu e fă firmă! Proastă ești! Eu cred că trebuie să ne deschidem și noi internet d-ală, parol!

– Așa ne facem și noi culte? Și ne deschidem și bloc d-ăla și scriem p-acolo ce face vecinii ăștia? Și putem să vorbim pă internet, soro?

– Pesemne!

 

Pentru Spring SuperBlog2017

 

 

 

SuperBlog

Acum câteva zile am adunat urzici … Pișcăturile frunzelor mi-au amintit de momentele când, copil fiind mă trimitea mamaie să le adun de sub dudul cel mare, din Poieniță. Îmi luam prietenele și ne întorceam acasă cu o găleată- două pline ochi și cu mâinile pline de bășicuțe. Nu ne plângeam de usturime, ba chiar era o adevărată distracție când ne alergam cu câte o urzică pe câmpia plină de verdeață. Voi iar ați pierdut timpul jucându-vă, îmi spune mamaie râzând, în timp ce spăla frunză cu frunză și le punea într-o oală mare, peste care punea apă și le lăsa pe foc. Nu îmi mai amintesc exact cât le ținea sau ce le făcea acolo, dar știu că mă spăla pe cap cu apa rezultată de la fierbere. Îmi spunea mereu că urzica e bună pentru întărirea și creșterea părului.

Când înfrunzeau nucii și își formau fructele, tot mamaie cea plină de secrete, pregătea extract din frunze de nuc și din coajă verde de nucă cu care îmi spunea să îmi limpezesc părul. Era sănătate pură și nu numai atât. Părul își schimba nuanța și chiar dacă nu ținea decât câteva zile, eu eram fericită că îmi pot colora podoaba capilară natural. Citește mai mult…

SuperBlog

Caraiman

Brâna Caraiman. Locul unde atingi cerul, unde sângele îți pompează în vene mai mult decât oricând. Încerci să respiri dar parcă ceva te strânge de gât. Faci cu piciorul vânt la o piatră și se rostogolește la vale. O urmărești cu privirea până se pierde-n hău. Îți retragi apoi capul de teamă să nu o urmezi. Undeva, departe se aude sunetul căderii.

Tragi aer în piept, îți muști buzele și îți spui că e timpul să mergi mai departe. Te faci că nu simți tremurul picioarelor, ignori senzația de rău pe care o ai și înaintezi. Din când în când îți arunci un ochi spre hăul din dreapta. Ți-e teamă să nu-și ridice brațele asupra ta. Privești în sus și te cuprinde amețeala. Ce mic ești, acolo pe cărarea aceea muntoasă!  Citește mai mult…

SuperBlog

Plouă. Curg șiroaie – râuri peste străzile pustii vegheate de lună. O lună mare, portocalie de parcă ar fi rănită și ar sângera. Ciudat e că acum trei ore nu era niciunde. Mă îndrept spre casă cu gândul la Traviata de Giuseppe Verdi. Știam că Violetta moare, dar nu mă așteptam să îmi pară așa rău și să simt că am pierdut pe cineva drag. Poate că și cerului îi pare rău, poate că din cauza asta plouă. M-am regăsit în mare parte în personajul  Alfredo Germont. La fel ca și el, am iubit în taină și când am hotărât să-mi declar iubirea am fost respins cu indignare. În zadar am încercat orice, se pare că domnița nu și nu. Au trecut 25 de ani de atunci, dar timpul nu mi-a învins dragostea. Nici măcar moartea, deși idealul meu feminin a părăsit această lume de foarte mult timp.

Revăd Traviata periodic. Mă liniștește gândul că nu sunt singur, ci port în mine o dragoste, care, dacă ar exploda ar înălța femeia până la cer. Am avut iubiri pasagere destule. Am iubit copile, am iubit femei mature, am iubit chiar și dame de moravuri ușoare, dar niciuna nu a atins coarda pe care a atins-o domnița.  Citește mai mult…

Plăceri nevinovate

prajitura cu crema de vanilie si spuma de nessAstăzi vin cu o prăjitură super delicioasă, cu două creme. O cremă de vanilie, fină și gustoasă și una de ness de-a dreptul încântătoare, ce cred că va fi pe placul tuturor iubitorilor de cafea/ness. E parfumată, e spumoasă, e perfectă. Se face ușor, nu necesită vreo îndemânare specială și nu are cum să dea greș. Această prăjitură cu cremă de vanilie și spumă de ness  este printre preferatele mele și de vreo cinci ani are un loc special în meniul de sărbători. Am descoperit-o într-o cărticică Practic, doar că am mai umblat puțin la cantitățile pentru cremă. Cu cantitățile inițiale ieșea exagerat de multă.

Am pregătit-o pentru prima oară de una singură de Crăciun și mi-a ieșit perfect! Probabil am să o refac și pentru Paște, pentru că noi suntem mari iubitori de cafea și nu apucă să stea pe masă prea mult. E un succes garantat! Citește mai mult…