Plăceri nevinovate

Nu știu cum e la voi, dar la noi săptămânal se coace ceva. De cele mai multe ori facem chec, pentru că este mai la îndemână și mai ușor de făcut. Tocmai din cauza asta când mă gândesc la chec, mă gândesc la acasă. Și fiecare îl facem diferit. Mama face din ce în ce mai rar, dar atunci când îl face nu ai cum să nu știi că a fost mâna ei, are altă textură, alt gust, e altfel. Soră-mea îl face întotdeauna în tavă dreptunghiulară, bineînțeles că și al ei iese altfel, iar mie îmi place să fac chec în 3 culori. Tata și-a păstrat locul de degustator și consumator fidel.

Zilele trecute am tot căutat o rețetă de chec super pufos, voiam ca și a mai mică papilă gustativă să se relaxeze în textura pufoasă și am găsit. Citește mai mult…

Diverse

Testare #suportclientinonstop Flanco

Trăim niște vremuri în care timpul este mai prețios ca oricând. Mâncăm pe fugă, poate uneori făcând și altceva în același timp, dormim mult prea puțin și nu mai știm de unde să ne scoatem câteva minute în plus, ca să mai facem ceva. Ba chiar am renunțat la mersul la cumpărături în favoarea comenzilor online. Produsele dorite sunt la un click distanță, scutim timp prețios și e și mai comod. Dar ce ne facem când avem nelămuriri și trebuie să așteptăm o eternitate până apelul ne este preluat de un operator call-center? Câți dintre noi nu am pățit ca discuția cu un operator să dureze mai puțin decât timpul pe care îl pierdem așteptând să fim preluați? Sau chiar să încercăm  o zi întreagă să dăm de un operator și să nu reușim? Citește mai mult…

Diverse

Câteodată chiar e prea mult

Mi-am făcut contul de feisbuc prin clasa a 11-a cred. Mda, eu și încă o colega din liceu eram cam singurele care „nu trăiam” pentru că nu intrasem încă în lumea asta cool a oamenilor șmecheri. Se adoptase o modă atunci de începuseră toți să discute pe minunăția asta a lui Zuckerberg. Se crease grupul clasei, grupul liceului, grupul grupurilor din clasă și nimeni nu mai anunța nimic la oră. Totul se anunța online și nu de multe ori nu eram puse în temă, pentru că bineînțeles că nu ne spunea și nouă nimeni că la ora x trebuie să fim în locul y. A trebuit deci să fim și noi în pas cu moda și să ne lăsăm purtate pe cărările necunoscute ale feisbucului.  Citește mai mult…

Plăceri nevinovate

Dacă e august înseamnă că e motiv de tort. Și cum nu toți ai mei se împacă cu gusturi mai altfel ale diverselor torturi, am recurs la unul clasic. Dar pe cât de ușor a fost de făcut, pe atât de greu a fost de găsit o rețetă care să nu includă în compoziție vișine, stafide sau alte alea. Să fie cu multă ciocolată. Să fie generos ca porție. Și să se topească în gură. Să fie un tort ciocolatos, ușor și răcoros. Mă surprinde faptul că netul este plin de rețete de torturi, ba cu nucă, ba cu fructe și mai puțin plin cu ceea ce îmi place mie:)) Așa că am combinat de colo cu ceva de colo și a ieșit un tort format dintr-un blat tăiat în trei, cremă și glazură. Foarte ușor de făcut, dar și mai ușor de consumat.

L-am făcut de două ori în două zile, unul rotund pentru acasă, altul dreptunghiular pentru colegele de serviciu ale mamei. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Sâmbătă. Gânduri. Soare. Suflete.

Sâmbătă. Gânduri. Soare. Suflete. Da, cică e sâmbătă. Parcă sâmbătă a fost și acum câteva zile. Mult prea puține zile, mult prea repede ticăie ceasul. Nu știu de unde aud că ticăie, nu avem niciun ceas în casă. De-ăla de perete mă refer. Probabil nu mai vrea nimeni să vadă cum se duc orele. Când eram mică avem un ceas imens pe perete. Era rotund, auriu, cu niște „bretele” late și lungi. Același model îl aveau toți: și mamaie și vecina și vecina vecinii. Și când se plimba secundarul, tic-tacul ăla parcă țipa că a mai trecut o secundă. Și încă una …până s-a dus copilăria toată …

În ultima vreme prea multe gânduri nu-și mai găsesc locul. Prea multe sentimente amestecate, prea puțină liniște. Mi-e dor de ploaie. Mi-e dor de geamuri pe care se scurg haotic picuri, de abureala pe care desenam inimi inocente și de zgomotul ploii în noapte. Citește mai mult…

D`ale sufletului

SONY DSCIeri, adăugam o nouă fotografie categoriei miercurea fără cuvinte. Tot ieri mă gândeam la cât de neputincioși și dependenți am fost de ajutorul cuiva. Câtă nevoie de dragoste am avut și de cât timp am beneficiat. Timpul cuiva. Am luat timp prețios din viața altora, fără niciun drept. Iar ei ni l-au acordat fără nicio plângere. Doar cu zâmbetul pe buze. Asta e dragoste, nu?

Mulți dintre voi ați văzut ieri ceva mititel și pufos pe deskotp-ul de acasă sau pe ecranul telefonului inteligent. Pentru mine însă, e ceva mai mult decât atât. E o experiență unică, pe care o voi ține minte de acum încolo. O responsabilitate enormă care mănâncă enorm de mult timp. Dar care aduce o satisfacție nemărginită. Grija că cineva are nevoie de tine te face să uiți că nu apuci să iei micul dejun sau că ai pierdut filmul de la opt jumate . Sentimentele sunt amestecate și noi.

Nu mă prea pricep la introduceri, dar sper că nu v-am pierdut. În fond au fost doar două paragrafe. În care n-am spus nimic. Ultimele 5 zile (6 cu asta, că sigur până scriu articolul ăsta se face seară) am avut parte de o experiență mișto, chiar dacă situația care a generat-o a fost una nu tocmai frumoasă. 18 puiuți de iepure au rămas orfani. Când am văzut că mamele lor mor pe rând, am știut că ceva trebuie făcut, pentru că unora nici măcar nu le dăduseră ochișorii. Așa se face că de sâmbătă, niște simpatici – unii mai grăsuni, dar alții niște slăbănogi, și-au făcut loc în inimile noastre. Citește mai mult…

Diverse

pizap.com14697093805131La început au fost rolele. Unele ieftine, cu niște roți care făceau atât de mult zgomot că parcă trecea un tractor pe drum. Dar cui îi păsa, când ele ofereau distracția zilnică alături de prieteni? Căzături, întreceri, zâmbete … Aproape că ne făcusem un obicei, ca la fiecare sfârșit de săptămână să „zguduim” șoseaua. Ușor ușor, totul s-a transformat într-o dependență, pentru că tare posomorâtă eram când afară ploua și nu mă puteam plimba.

Anii au trecut, rolele au rămas mici și au fost înlocuite cu altele noi și mult mai frumoase. Astea nu fac zgomot și parcă merg singure. Obiceiul a rămas, doar partenerii s-au schimbat, astfel încât de 1-2 ori pe săptămână ies împreună cu soră-mea și al meu la plimbări de lungă distanță. Citește mai mult…