D`ale sufletului

Ce bine că-mi ești!

Te caut prin pat disperată. Te-am visat împărțind acceași pernă cu mine, dreptunghiulară, îndeajuns de mică încât să fim nevoiți să ne respirăm unul pe altul. M-ai cuprins în brațe toată și parcă lumea întreagă s-a scurs în strângerea ta. Te-am simțit cum mi-ai pătruns în fiecare inspirație de parcă mi-ar fi fost foame de parfumul tău. Te-am adulmecat cu pofta unui drogat ce inhalează la colț de stradă te-miri-ce substanță interzisă. Substanța mea interzisă ești tu. Nu-mi mai pasă că mă doare, că mă mistuie pe sub carapacea asta carnală, nu-mi mai pasă. Mă las pradă drogului, îl aștept să-mi inunde trupul, mințile, să mă facă să uit de mine. Ce bine că-mi ești așa, cu bune, cu rele! Citește mai mult…

Întâmplări

Unde ești, copilărie?

Ieri postasem lumea copiilor surprinsă-n fotografii. Așa cum am văzut-o eu copil fiind, așa cum cred că ar trebui să o vadă orice copil de astăzi. Și totuși parcă îi aleargă cineva. Parcă își doresc lucruri care sunt prea mari pentru vârsta lor, lucruri pe care oricum nu le pot înțelege, lucruri care îi fac să uite că sunt niște copii care ar trebui să se bucure de copilărie. Acum, cât o mai au.

Mă gândeam că dacă m-aș întoarce în timp și m-aș întâlni cu mine – o copilă băiețoasă cu păr scurt și rânjetul până la urechi m-aș strânge în brațe, mi-aș zâmbi și m-aș felicita. Nu mi-am dorit niciodată cu ardoare să cresc, m-am bucurat de fiecare zi petrecută afară, am sărit coarda, am desenat pe șosea, am alergat, m-am jucat, am copilărit! Câteodată mă apucă un dor nebun de copila aceea că-mi vine să răscolesc prin straturile sufletului și să pot cumva să o renasc. Să renasc copilul pe care-l mai aud cum plânge atunci când ar vrea să iasă afară, dar nu-și mai găsește timpul său. Citește mai mult…

D`ale sufletului

dor Ieri a fost ziua copilului, adică a mea, a ta, copile ce privești cu ochi doritori zmeele înălțate pe cer și da, chiar și a ta, străine ce ai intrat aici urnit de curiozitate. Ieri am căutat albumul verde și gros în care-mi păstrez amintirile și am simțit cum mi se umple sufletul de simțiri și de stări parcă uitate undeva, într-un sertar închis, prăfuit. Mi-am revăzut bicicleta albastră cu roți ajutătoare, de care îmi este atât de dor. Îmi este dor să-mi pun păpășile în coșulețul din față și să le plimb prin toată curtea. Îmi este dor să le cos hăinuțe, îmi este dor să le tund și să le coafez, îmi este dor să fiu mama lor și să le dau să mănânce mâncare de pământ cu frunze și flori tocate.

Mi-am revăzut cățelușa dragă, pe care-o culcam când era mică în brațele mele și stăteam nemișcată ca să n-o trezesc. M-am întors la grădiniță, când rușinată de mulțime lăsam capul în jos și-mi uitam poezia. Aș vrea să aud din nou încurajările doamnei educatoare, aș vrea să îmi amintesc fiecare poezie pe care am învățat-o cuvânt cu cuvânt ajutată de mama și să-mi fie frică de Moși  Crăciunii cu măști de platisc.

Am dansat alături de copilul din poze pe scena din căminul cultural din sat, la serbarea din clasa a IV-a, pe melodia Tâlharul pedepsit. Ce mândră eram de costumașul meu cu ciucurași făcut de mama … Tot ieri, am plâns alături de doamna învățătoare când ne-am luat zborul spre o altă etapă, am plâns și-am promis că nu ne vom uita niciodată. Ce mândră eram cu un ghemizdroc de copil lângă mine,  cu doamna alături și coroniță pe cap. Citește mai mult…

Întâmplări

Printre maci și din trecut

Nu știu câți mi-ați simțit lipsa, dar eu am simțit un gol și o apăsare că trebuie să ajung la zi cu articolele voastre. Nu știu ce tot are WordPressul meu, că două zile nu m-a lăsat să scriu nimic. Face figuri din ce în ce mai des, nu îmi mai arată nimic cum trebuie. Mă stresează maxim. De pe telefon nu mai pot citi seara, înainte să adorm, nimic, pentru că s-a stricat și ăla așa că toate merg pe dos. Oare cât îl țin ăștia la garanție, că m-am plictisit fără el? …

Mă simt ciudat, urăsc căldura asta insuportabilă de afară. Parcă mă strânge de gât. Cred că am mai spus-o de o mie de ori, dar tot o repet: nu îmi place căldura, nu îmi place soarele puternic, nu îmi place vara. Așa că oleacă de ploaie aș dori!

Ieri am avut musafiri: o colegă de-a soră-mii a venit la ea și a rămas peste  noapte. Mi-am adus aminte de prieteniile mele din liceu, dar cel mai tare de o anume prietenie. Regret că s-a încheiat printr-o minciună, regret că nu am putut fi niciodată pe deplin apropiate. Citește mai mult…

Diverse

Viața la curte prin ochii mei. Ce e frumos și ce nu.

Viața la curte e mișto. O spune un fost copil care și-a trăit copilăria alergând fluturi, rupându-i mamei florile din grădiniță, bătând mingea și aruncând fluturașii de la palete pe casă. Apoi a început viața la curte cu un câine pe care iarna-l legam de sanie și mă trăgea prin fața casei. Erau numai zâmbete și țipete de bucurie până bătea mama în geam să nu mai chinui animăluțul. Și ce dacă nu mă lasa să ies la poartă? Eu îmi chemam prietenii în curte și ne construiam castele din nisipul de lângă gard. Așa ne știau părinții în siguranță și nu trebuia să iasă mereu să se uite de noi. Umpleam scările cu prăjituri din pământ pe care le lăsam la uscat că doar cuptorul nostru era soarele. Ce fain era!

Acum viața la curte e la fel de mișto, chiar dacă am crescut și ne-au revenit multe sarcini. Câteodată este de-a dreptul obositor, pentru că avem o curte mare. Avem și o ditamai grădina, unde tata a pus lucernă. Dar s-o luăm pe rând …  Citește mai mult…

SuperBlog

Despre SuperBlog – impresii (ediția primăvară 2017)

Deja a trecut o lună de când s-a terminat competiția SuperBlog și eu abia azi am reușit să mă adun și să-mi scriu impresiile și să trag linia de final. Nu-i vina mea, zău, viața la țară, la curte, te ține într-o continuă mișcare. Sunt la a 4-a participare dar nu mă deranjează asta, îmi place ceea ce se întâmplă acolo, deși parcă ar fi căzut blestemul clasamentului pe mine. Nu pot să scap de locurile 18-20 de niciun foc… Citește mai mult…

D`ale sufletului

Astăzi – gol imperfect

Astăzi mă simt de parcă oasele mele ar fi în război unele cu altele. Îmi vâjâie capul și mă simt parcă nici cu amețeala nu stau bine. Nu știu câte ore am dormit în ultimul timp, dar știu că nu suficiente. Mi-am anesteziat sufletul ca să nu-i mai simt și lui durerea. Ar fi fost prea multă. Tot ce îmi doresc e un somn lung, un masaj bun și niște liniște. La kilogram dacă se poate și în interior. Interiorul creierului, acolo unde gândurile vorbesc singure. Uneori am impresia că sunt alcătuită din două persoane, una fizică, alta se află acolo, în interior. Problema e că sunt diferite persoanele astea.

Astăzi s-au făcut șase luni de când a plecat ultimul. Am început să învăț cântecele bisericești fără să vreau. Ce ciudat e să trebuiască să încui poarta când sunt toți plecați de acasă, să intri în casa unde nu demult locuia un om și să nu mai fie nimic, doar praf și pulbere de amintiri …. Citește mai mult…