Plăceri nevinovate

SONY DSCÎn ultima vreme îmi place să cred că am progresat într-ale bucătăriei, mai exact în prăjitureală. Mâncare vedem noi cine-o face, nu-i bai, că nu cred că o să mor de foame. Am încercat acum ceva timp o rețetă de prăjitură cu finetti, primită de la mama prietenului meu și rezultatul a fost chiar pozitiv. Așa că mai adaug în această rubrică încă ceva la care am să revin pe viitor cu siguranță! Se face extrem de ușor, e bună chiar și pe căldura asta insuportabilă și sigur pe gustul celor care iubesc ciocolata.  Citește mai mult…

Diverse

Oamenii buni la toate – niște eroi!

E o vorbă din popor care spune că ce își face omul cu mâna lui e bun făcut. După mintea mea pe jumătate coaptă e cât se poate de adevărat ce se zice. De ce? Pentru că dacă îți faci tu pentru tine ceva automat o faci cu mai multă grijă și atenție. Doar nu vrei să muncești degeaba și să se strice într-un timp prea scurt. Dar  nu toți oamenii sunt pricepuți la toate. (Și asta e bine, că dacă ne-am pricepe toți la absolut orice, multe meserii n-ar mai există pe lumea asta). Unii apelează la meseriași sau câte un prieten priceput.

Pentru mulți bărbați care nu știu nici să țină un ciocan în mâna sau ce e ăla un pendular, un bomfaier etc., asta e soluția ideală. Nu condamn, nu râd de nimeni, fiecare face cum și ce poate. Dar chiar cred un proiect do it yourself te pune la muncă, e adevărat, dar te scutește de niște bani în plus. Am să vorbesc din experiența familiei mele, pentru că tata este un om de milioane, deși nu cred că își dă seama de asta. Citește mai mult…

Diverse

Mai mult spațiu de depozitare în baie

Știi momentul ăla în care parcă lumea devine prea mică pentru tine? În care simți cum pereții casei se îngustează de vezi cum coatele-ți hârjâie lavabila dacă vrei să te întinzi? Adică atunci când pur si simplu nu ai loc, sau cel puțin așa ți se pare? Când șifonierul e doldora de prea multe haine, rafturile cu pantofi abia mai respiră, iar biblioteca abia mai poate ține sutele de cărți. În camere un aer prea greu, parcă totul se  face din ce în ce mai mic. Nu vrei să mai vezi nici măcar colecția ta de parfumuri strânse cu atâta disperare și parcă îți vine să le arunci ca să mai faci puțin spațiu.

Când mai intri și în baie îți vine să îți iei câmpii. Într-un colț un teanc de prosoape mari, în altul un alt teanc de prosoape mici. Geluri de duș pentru el, pentru ea, cu aromă de levănțică, de iasomie, de cacao, și pentru cei mici. Șampoane neapărat care să nu usture ochii – pentru copii, pentru volum, pentru mătreață. Citește mai mult…

Amoruri

Și adulții se mai joacă!

Zilele trecute am reorganizat șifonierul alor mei, cu tot ce presupune treaba asta: golit total și rearanjat haine după anotimpuri și cât de des sunt folosite. Într-unul dintre buzunarele unui costum am găsit ceva ce m-a făcut să mă întorc cu vreo 15 ani în urmă: una dintre scrisorile mele către Moș Crăciun. Printre diferite chestii specifice unui copil (jucării, dulciuri) scriam că mi-aș dori ca Moșul să mă facă băiat, pentru că mama nu voia să îmi cumpere o mașinuță cu telecomandă, pe motiv că fetele se joacă cu păpuși, mașinile sunt pentru băieți. Am zâmbit la citirea acelor rânduri, scrise tremurând și pline de emoție și supărare (acum că mi-am amintit, parcă îmi resimt oful de atunci).

Nu pot spune că nu am avut o copilărie frumoasă, ba din contră. Părinții au făcut totul ca să ne ofere zâmbete și tot felul de jucării care erau pe atunci. Nu este vina lor că eu simțeam o atracție pentru roboței, mașinuțe, mingii și lucuri din astea mai băiețești, sau că, de exemplu o mașinuță cu telecomandă se găsea destul de greu și costa o avere. Dar parcă totul a evoluat extrem de rapid. Astăzi copiii nu mai știu ce să aleagă pentru că au prea multe. Ba chiar nu îi mai bucură nicio jucărie, ci doar jocurile pe calculator, tabletele și telefoanele.  Citește mai mult…

Cărți

SONY DSC

Autor: Amos Oz

Editura: Humanitas Fiction

An apariție: 2015

Număr pagini: 264

Să cunoști o femeie, aduce în prim plan trăirile interioare ale lui Yoel, fost agent al serviciilor secrete israeliene, care după moartea soției sale decide să se mute împreună cu fiica – Netta, mama și soacra. Mutarea lui din fosta casa coincide cu izolarea de lume și de tot ceea ce înseamnă activitate. Pe parcurs, au loc mai multe comemorări ale vieții cu Ivria, soția sa, o viață care mie mi se pare destul de ciudată. Spun asta pentru că, într-o oarecare măsură  seamăna cu o căsnicie care undeva a suferit o ruptură. De fapt, plecările lungi și dese în diverse misiuni ale lui Yoel fac ca între membrii familiei lucrurile să se răcească.

La un moment dat, aș da exact citatul, dar nu mai găsesc pagina (vina mea că nu am făcut recenzia imediat ce am terminat cartea, sau că nu mi-am notat) m-a șocat modul în care se desfășurau lucrurile în familia lui Yoel. Citește mai mult…

Cărți

Citești și dăruiești cu Cartea pe bancă

Nu știu câți dintre voi ați auzit de Cartea pe bancă, dar mie personal mi se pare o idee genială care merită tot respectul.  Cum probabil v-ați dat seama deja din titlu, este vorba de cărți. Da, multe cărți care își așteaptă cumințele cititorii pe băncile din parcurile (și nu numai) orașului Iași. Proiectul Cartea pe bancă a luat naștere din inițiativa ieșeanului Eugen Benea care a constat că majoritatea tinerilor, deși aflați în aer liber, erau tot cu nasul în telefoane.

În ce constă toată treaba? E simplu. Cărțile sunt lăsate de către inițiator pe bănci, iar cei care le găsesc pot lectura pe loc sau acasă, cu condiția ca după ce termină să le lase pe o bancă, într-un parc. Proiectul este foarte răspândit și cunoscut în mediul online, în special pe facebook. Citește mai mult…

Amoruri

Fluturași în stomac – din amintiri de demult

Despre prima dragoste sau despre primii fluturași în stomac se spune că nu se uită niciodată. Nu știu dacă e chiar așa cu dragostea, n-am experimentat, încă sunt la prima,  dar eu știu că primii fluturași în stomac mi-i amintesc perfect. Să fi avut vreo 12-13 ani, iar el era mai mare cu un an din câte mă mai ține memoria. Venea în sat, la bunici, dar asta se întâmpla cam rar. În anul ăla a stat cât a ținut vacanța de vară. Roșcat, cu pistrui și niște ochi albastri. Îmi era atât de rușine să-l întreb pe unul din prieteni (care de altfel era singurul din gașcă care îl cunoștea și care își petrecea timpul cu el) cum îl cheamă pentru că apăreau prostiile alea cu vaaai îți place de el și nooo, nu voiam să fiu subiect de râs și de arătat cu degetul pentru prieteni.  Iar cu el nici vorbă să vorbesc că mă făceam roșie toată. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Prizonier în propriile gânduri

Nu mai știu în cine să am încredere … mă simt trădată de toți și parcă nu mai mi-e locul nicăieri. Nici măcar în lumea asta. Noaptea asta mi-e din nou sfetnic al lacrimilor și-al pustiului din mine. Și mi-e atât de greu să îndur durerea dinăuntru încât îmi vine să mă strâng atât de tare în brațe încât să mă sfărâm în lutul din care sunt. M-am ghemuit într-un colț cu laptopul ș-aștept să trec. Să uit de mine, să mă pierd prin negură. Oare el îmi simte durerea din taste? Îmi simte golul din suflet și tremurul degetelor? Îmi vede cearcănele de la atâta plâns și ochii umflați? Dar cel mai tare aș vrea să știu … mă înțelege oare?

Azi e despre viață, despre merit, despre curaj. Eu nu mai am nimic. Nici măcar o promisiune de care să mă agăț. O vorbă. Un vis comun. Nici măcar speranța că va fi bine. Eu … sunt un nimic umblător care odată credea că poate fi fericit. Dar poate că am făcut ceva așa de rău în viața asta că nu merit. Nu mai am nici curajul de a înfrunta o nouă zi. Mi-e noapte prin vene și inima bate tot în ritmul ei.  Citește mai mult…