D`ale sufletului

Nu-ți mai sunt nici suflet, nici gând, nici dimineață

Nu-ți mai sunt aripi întinse spre orizonturi colorate. Nici măcar dorința de a le mai atinge. Fărâmă de dorință … fărâmă de dor. De albastruri numai de noi atinse în nopțile când adunam stea cu stea și cream constelații în podul palmei. Le coloram apoi cu amintiri și le aruncam pe cer îmbrăcate în noi. Tu îmi luai palmele și le strângeai la piept, le sărutai timid, de fiecare dată cu o secundă în plus, așa cum era dorul tău. Mai mare, din ce în ce mai mare. Așa-ți erau și dorințele cu mine. Eu mă pierdeam în brațele tale și-n ochii tăi găseam liniștea. Și-o ascultam în timp ce constelațiile noastre ne străluceau deasupra. Era momentul nostru de regăsiri și nimic nu l-ar fi stricat.

Nu-ți mai sunt cărări prin suflet, nici măcar umbra pașilor târzii. Pe străzi numai de noi știute ni se plimbau sufletele de mână, inimă-n inimă, în același ritm, cu același fior, cântând aceeași dragoste – pierdută-n depărtări acum, când ni se plimbă trupurile mână-n mână, dar ni-s sufletele-ntoarse pe dos.

Citește mai mult…

Plăceri nevinovate

prajitura cu foi de napolitanCred că sunt mai bine de 6-7 ani de când n-am mai mâncat prajitură cu foi de napolitană și nucă. Când eram mică mama o făcea foarte des, pentru că nu necesita cine știe ce ingrediente și în plus ieșea și multă și cum familia era mare, era perfectă. Cu timpul am cam uitat rețeta, a rămas printre paginile caietului roșu sub denumirea de „foi Lica” (așa erau denumite foile de napolitană pe vremuri). O singură dată am mai mâncat la o mătușă, dar știu că nu avea gustul prăjiturii făcute de mama. Napolitana mătușii se înmuiase, parcă era cauciucată și nuca nu se prea simțea. Cred că din cauza faptului că nu era tocată, ci dată prin mașină mărunt.

Foile din prăjitură nu trebuie să se înmoaie, ele trebuie să rămână crocante. Crocantul cu caramelul și nuca se îmbină perfect și parcă au gustul copilăriei … cel puțin pentru mine. Eu am avut 5 foi de napolitană cu dimensiunea de 27×37, așa că am avut 4 straturi de cremă.  Citește mai mult…

D`ale sufletului

Sub doi brazi s-ascunde-o stea

Mâine mergem la mamaie [de fapt străbunică]! Ai auzit, A.? Mâine mergem la mamaie! Ce tareee, abia aștept!  Și de cu seară pregăteam câteva caserole cu prăjituri, cu sarmale, cozonac și alte de-ale gurii. Adormeam cu gândul la bătrânica de 90  de ani pe care sigur nu o găseam acasă. Obișnuia să mai plece la câte o vecină și să lase în geam câte un bilet ” Sunt la Xuleasca”. Scrisul era tremurat, hârtia îngălbenită și colțurile roase. Semn că mulți ani trecuseră peste ea. Niciodată nu era unde scria în bilet. Și asta ne amuza teribil. Păi ce faci mamaie? Scrii că ești la tanti Leana și pe mata te găsim la tanti Ioana? Eeee, ce vrei fa? ( asta era vorba ei, fa) Am pus și eu ceva acolo, cine mai vine pe la mine știe că nu le mai pun bine … Voi ce faceți? Ați prins drum bun? Citește mai mult…

D`ale sufletului

Un fel de articol

Anul ăsta parcă nimic n-a fost cum trebuie și l-am simțit ca fiind extrem de apăsător, de greu și singuratic. Până și Crăciunul mi s-a părut cumva palid deși la o primă vedere n-ai zice c-a fost așa. După extrem de mulți ani de relație cu al meu, au reușit și părinții noștri să se întâlnească și cunoască (exceptând o întâlnire ca-n filmele cu proști, când s-a întâmplat să vizităm același supermarket și am dat ochii unii cu alții în parcare – ceea ce mi s-a părut nasol tare). Și totuși am simțit că ceva lipsește, că s-a deplasat o piesă din puzzle și s-a cam dus și farmecul său …

După Crăciun, pe 26, am decis să vizităm luminile Bucureștiului, așa că am plecat dis de dimineață împreună cu unchi-miu și mătușica. Drumul până la capitală a fost plictisitor. Ei și-au petrecut mai bine de jumătate din drum cu ochii în telefon, pe străzile feisbucului, al meu era cu ochii la drum și soră-mea atentă la casele pe lângă care treceam. După câteva încercări eșuate de a menține comunicarea cu cei dintâi am lăsat-o moartă și mi-am lăsat privirea pe geam. Citește mai mult…

Plăceri nevinovate

nuci umplute cu cremăRețeta de nuci umplute cu cremă este printre cele mai vechi rețete din caietele de rețete ale bunicilor. Din păcate, nu am avut niciodată o presă specială pentru a le face, așa că am mâncat doar de pe la alții. Sunt perfecte pentru mesele de sărbători, pentru petreceri cu mai mulți invitați, pentru că deși sunt migăloase, ies multe. 

Eu le-am pregătit pentru Crăciunul ce tocmai a trecut. Cojile pentru nuci umplute le-am făcut cu vreo 5 zile înainte să le umplu, pentru că voiam să testez forma și nu mai aveam răbdare să mai aștept. Oricum, dacă nu stați bine cu timpul, trebuie să știți că mie mi-a luat 4 ore până am făcut cojile de nuci și vreo 2 până le-am umplut (cu 2 zile înainte de Crăciun, ca să se înmoaie bine). Mi-au ieșit 146 de nuci umplute cu cremă, deci 292 de coji. 

Dintre toate cele ce am mai încercat până acum, nucile astea mi se par cele mai migăloase, dar parcă după atâtea ore de muncă, atunci când le simți gustul îți trece orice supărare și parcă îți vine să te răzgândești cu privire la ce îți scăpa printre dinți după câteva ore lângă aragaz Nu mai fac în viața mea nuci! Niciodatăăă! Citește mai mult…

Diverse

A cam început numărătoarea inversă până la Crăciun. Am fost destul de inspirată anul ăsta (zic eu) și am știut ce cadouri voi face, așa că majoritatea sunt cumpărate de vreo două săptămâni. Mai greu cu ascunsul, ce-i drept decât cu alesul lor. În ciuda a tot ceea ce strigă facebook-ul și alte filmulețe motivaționale, sau cel puțin care așa se vor, cum că de Crăciun dăruiește momente, nu lucruri, eu am ales să dăruiesc lucruri utile, de care chiar este nevoie, lucruri pe care să le și folosească la ceva, nu numai să le uite acolo, într-un colț. Pe asta cu dăruitul momentelor nu pot să o înțeleg. Cum vine asta? Adică de Crăciun să ne strângem la masă și să COMUNICĂM unii cu alții, fără telefoane, fără televizor, fără …? Păi și în restul timpului? Noi nu avem nevoie de Crăciun ca să ne dăruim momente. Momentele vin de la sine, atunci când tata mă pune să-i țin de nu știu ce lemne ca să le taie, când mama ne roagă să-i tocăm ceapa, când ieșim primăvara la făcut brazde în grădină, când ne prindem toți acasă seara și mâncăm împreună. Astea nu sunt tot momente?  Citește mai mult…

Plăceri nevinovate

toscaPrăjitura Tosca este ideală pentru iubitorii de mac și nu numai. Am descoperit-o acum vreo trei ani, dar am uitat-o cu timpul, până când, acum vreo două luni, când soră-mea a avut un proiect la școală, în care trebuia să ducă fiecare un dulce făcut în casă. O colegă de-a ei a făcut această prăjitură , eu am văzut poze și taaaaa naaaa, s-a aprins beculețul.

Gustul macului combinat cu gustul cremei de vanilie și cu gustul de ciocolată al glazurii mi se părea la început destul de ciudat, dar apoi am văzut că e chiar fain. Dar prăjitura nu are numai gust, ci și aspect, trebuie să recunoaștem că arată într-un fel destul de interesant, nu? Dă bine pe masa de sărbători, mai ales dacă aveți musafiri pretențioși. 

Se face extrem de ușor, în ciuda aparențelor (cel puțin mie mi s-a părut dificilă la prima vedere, am crezut că este mai sofisticată), se mănâncă la fel de ușor și se depune din păcate și mai ușor :))  Citește mai mult…

Întâmplări

3 dileme mari și late

Cum suntem aproape la jumătatea lui decembrie cel voios, că înzăpezit nu prea este, cel puțin pe la mine, pe la casele oamenilor încep să aibă loc acțiunile firești de dinainte de Crăciun. Mai un șters de geam, mai un păianjen dat jos de pe la colțuri, etc etc. Asta se întâmplă pe la casele ălor mai puturoși, căci clasa ailaltă, muncitoare și bună nu degeaba și-a căpătat titlul ăsta, ci cu multă muncă și istovire. Ei bine, cei din urmă au treburi adevărate acum dom’le, căci tare rușine este să locuiești la sat și să n-ai în bătătură un Ghiță pe care să-l tai. N-am prea înțeles-o pe asta, cum nu prea înțeleg nici alte chestii, dar toate la timpul lor.

Umblă vorba la mine-n sat că dacă ai purcel de tăiat ești om gospodar, dacă n-ai … apăi să te duci să te spele popa de toate titulaturile care ți se pun că e groasă treaba. Acum, dacă îți place să mânânci de toate și aștepți să-ți dea și ție vecinul că mamă ce mai poftește copilul, dă-i și lui nițel șorici,  e posibil ca lumea să aibă dreptate. Citește mai mult…