Întâmplări

Îndrăgostiți pe-o bancă-n parc

Astăzi am fotografiat doi îndrăgostiți… un el timid, cu bujori în obrăjori, amorezat până peste cap de-o doamnă senzuală, cu privirea galeșă. Amândoi stăteau pe-o canapea roșie în parcul de vizavi. Unul lângă celălalt, dându-și ocheade zdravene, deloc subtile cum ar fi trebuit. El rânjea cu gura până la urechi, ea abia își arăta albeața dinților. Buzele gingașe și roșii se depărtaseră ușor. Parcă îi plăcea misterul în care se învăluise. El părea că ar muta luna din loc pentru ea. Ea cam împietrită.

În jurul lor iarba încă era verde. Pluteau inimioare și vântul le adia pletele lungi. Ea avea  o pieptănătură dreaptă, serioasă, prinsă delicat cu o fundiță. El – un tânăr îndrăgostit cu un păr rebel, cu fire zburdalnice și neastâmpărate. O adevărată viață în pletele lor lungi.

Și totuși nu părea să le pese că afară sunt doar câteva grade, că apa din lacurile de alături e înghețată, că ciripitul păsărilor a înghețat de mult, că cerul și-a pierdut albăstreala, că … că. Ei doar stăteau acolo, pe banca roșie din parc și se îndrăgosteau unul de celălalt…  Citește mai mult…

SuperBlog

Simte-te bine cu Hotmama.ro!

Nu știu cum e să fii însărcinată sau proaspăt mămică (nu proaspătă mămică, da?) dar pun pariu că eu m-aș distra așa de tare să merg la cumpărături … încât aș fi numai cu zâmbetul pe buze. Glumesc, chiar nu m-aș vedea umblând cu o burtă imensă (v-am zis că-mi doresc gemeni?)  din magazin în magazin și probând haine. Mi se pare o pierdere de timp, o acțiune dătătoare de dureri de cap.

Îmi imaginez cum hainele o să intre brusc la apă și cum e nevoie de ieșiri mult mai dese  prin magazine. Și atunci mă gândesc, de ce să nu stau eu cocoțată în vârful patului și din 3 clickuri și două mișcări să-mi cumpăr haine? Așa nu mă mai enervez nici eu colindând peste tot și nici pe al meu nu-l mai stresez cu veșnica mea problemă: aia nu-mi place, aia nu, nici asta, nici ailaltă.  

Ca mine probabil mai sunt. Și vreau să cred că nu sunt deloc puține, că doar nu oi fi eu oaia a mai neagră din câte există. Și poate că acele femei nu știu că își pot alege hăinuțe stând comod la birou, în pat sau alături de-o ceașcă de ceai la gura sobei. Citește mai mult…

SuperBlog

– Că tot ne-am strâns cu toții la o bere mai devreme în seara asta, hai până începe meciul să ne jucăm ceva, nu vreți? îi întreabă Victor pe băieți.

– Noi mai suntem de joacă? râde Mihai. Hai fie, văd că ceilalți dau din cap. Ce ai? Rummy? Sau facem o tablă?

– De fapt nici una nici alta. Jumanji.

– Ju .. ce?, se miră băieții.

– Jumanji. E un joc pe care l-am luat pentru copiii mei. Mi l-a vândut un tip cam țăcănit, cred că fumase mult în ziua aia. Îmi vorbea despre lumea din joc, zicea ceva de o junglă, în fine. Un nebun. Eu tot ce voiam era un cadou pentru copiii mei, de Crăciun. Și cum ei acum nu sunt acasă, zic să-l jucăm noi un pic să vedem ce și cum.

– Arată cam dubios, să știi. Dar nu ne sperie pe noi un joc. Să-i dăm drumul… hmm, trebuie să ne alegem avatare. Eu aleg să fiu tipa asta drăguță și sexi, râde Mihai.

– Bă, sunteți siguri că vreți să jucăm? Poate ăla nu era chiar nebun, intervine Ionuț. Ia uite ce scrie aici: Advertisment! Odată pătrunși în junglă doar victoria vă va salva. Fiți uniți!”

– Bla bla bla … zice Victor. Tu chiar crezi ce scrie acolo? E pentru suspans frate, să pară jocul mai interesant. Hai să începem.

Radu apasă pe buton și câteva secunde timpul se oprește în loc. Se aude un sunet îndelung și o mare adâncitură apare în mijlocul camerei. O gaură neagră, un vârtej născut din nimic care-i atrage pe cei patru cu o viteză uluitoare.  Citește mai mult…

SuperBlog

Durează 5 minute! Doar 5 minute!

Eu sunt omul ăla nebun care în loc să-l ia pe „sunt gata în 5 minute” în brațe, e gata înaintea tuturor. Ilogic într-un fel, aș zice, pentru că acest sunt gata în 5 minute e specific mai mult femeilor. Nici nu mai știu de câte ori am tot spus pe aici că unul din defectele mele cele mai mari este punctualitatea. Când trebuie să fiu undeva la minutul 23 jumate, poate să toarne cu găleata, să cadă cerul, să se facă găuri în asfalt că eu tot la minutul 23 jumate ajung. Chiar mai devreme. Pentru că … nu știu. Așa sunt eu.

Al meu prieten însă e fix opusul meu. Și asta de cele mai multe ori mă scoate din sărite. Și fac urât. Și tun. Și fulger. Și-mi vine să înnebunesc când văd că se mișcă așa lent și adormit și oricum numai rapid nu. Situație: la ora 8 dimineața trebuie să plecăm. Eu îmi pun alarma de la 7 fără ceva, pentru a-mi permite să dau câteva amânări și să mai lenevesc (ca și cum până atunci aș fi muncit). El își pune alarma la 7 și. Citește mai mult…

SuperBlog

Share and play și câștigi un Huawei!

– Despre ce pariu e vorba Andrei? mă întreabă Ioana curioasă.

– Am făcut un pariu cu băieții. Fii atentă, mă bazez pe tine. Ajungem acasă, Grecu și Flavius ne așteaptă acolo. Am comandat deja mâncare chinezească.

– Mâncare chinezească? Super! Sper că e de la Wu Xing, sunt fan. Știu tot ce au ei, comand tot timpul, ce să mai. Și cu pariul? Ce e cu el?

– Păi … am cam pariat pe tine. De fapt eu chiar îmi pun baza în tine. Ideea era că te vom lega la ochi, îți vom da să guști din cele 12 cutii și dacă greșești 2 din ele, ai picat.

– Wow, super! Chiar mă bucur că ai ales să te bazezi pe mine. N-am să te dezamăgesc, doar ți-am zis că sunt fan mâncare chinezească.

– Ăăă, de fapt, eu am pariat că tu nu ai să ghicești. De unde era să știu eu că tu ești fan? N-ai pomenit niciodată de asta.

– Hai măi serios? Atunci îmi pare rău pentru tine. Și ce trebuie să faci? Asta, desigur în caz că vei pierde, ceea ce e foarte posibil.

– Doar fă în așa fel încât să nu fiu nevoit să mă fac de râs. Citește mai mult…

SuperBlog

Cafea cu iz de altădată …

Cămăruța cu pereți scorojiți și tavan din trestie se umplea cu aromă de cafea. În mijloc, pe un scaun ce servea drept măsuță așteptau să fie umplute trei cești. Un ibric vechi, din tablă, le alinta pe rând, cu licoarea neagră. Eram cinci suflete, în jurul scaunului- masă și depănam amintiri. Amintiri pentru cei mari, povești frumoase, auzite pentru prima oară pentru noi, copilele, ce priveam la fiecare cum soarbe din ceașcă.
Parcă o aud și acum, pe mamaie L. cum o ruga pe mama să ne dea și nouă câte o gură, că parcă prea privim cu jind. Iar noi luam, ne înmuiam buzele și ne bucuram că suntem într-atât de mari să avem voie să gustăm.
Nu știu ce magie era în ibricul de tablă, vechi de peste 50 de ani, dar niciodată cafeaua n-a mai avut același gust ca acela pe care îl avea la mamaie L. în cămăruța cu pereți scorojiți. Câteodată am impresia că îi simt aroma de atunci: mirosea a mamaie, mirosea a iubire, a revedere, mirosea a bătrânețe și-a dor. Mi-e un dor nebun să mai văd acele mâini tăbăcite de ani, cum așează atent 3 ceșcuțe luate de pe raftul verde, agățat pe perete, sub tabloul cu fetița și pisica croșetate. Citește mai mult…

SuperBlog

Curățenia merge strună când ai trei experți la mână: soțul, Nufăr și Triumf!

Scena 1

Actul 1

(Tolănită pe canapea, cu picioarele leneșe proptite de spătar, Lanavela butonează de zor telecomanda. Din hol se aud zornăituri de chei. Ionuț intră în micuțul apartament.)

Ionut (vizibil surprins):  Ce faci draga mea, tot acolo? Acolo erai și când am plecat.

Lanavela:  Păi eram. Că ți se pare ție că eu stau degeaba, dar nu stau.

Ionuț:  A, da? Dar ce faci?

Lanavela: Gândesc. Vine Crăciunul. Mai este o săptămână. Cineva trebuie să gândească în casa asta ce bucate preparăm, când ne apucăm de curățenie, cum împodobim, știi tu, lucruri normale. Mă gândeam să mă ajuți la curățenie.

Ionut: Orice pentru scumpetea mea mică. La naiba, de asta mi-era cel mai frică.

Citește mai mult…

Întâmplări

Gândește-te de două ori când vrei să faci o surpriză!

Nu știu cum se face că atunci când mă pun pe organizat ceva, se pare că acolo sus are loc o ședință extrem de importantă de toate astrele se duc la ea, iar eu rămân singură, cu norocul meu cât roata carului de mare. Între ghilimele, desigur. Așa se face că ori de câte ori mă gândesc să fac ceva fain există ceva acolo care îmi pune piedici. Și nu doar că pune piedici dar chiar strică tot, indiferent de situație. Să vă dau exemplu?

Cafeaua rece. Să zicem că stabilesc cu al meu să vină la ora 8 dimineața. La opt fix. De vreo 2 ori m-am trezit eu frumușel așa mai de dinainte ca să-l aștept cu cafeaua caldă. Și cum problema mea din naștere e că dacă am zis la fix apăi fix e musai să fie, la 7:59 mă plantez frumos în leagăn sau în casă (depinde de vreme) cu cănile de cafea. Și aștept și aștept până se duce și ultimul firișor de abur. Se duce toată aroma de cafea proaspăt râjnită și făcută, orice amintire că a fost cândva fierbinte. O vărs înapoi în ibric și păstrez prosteasca încercare doar pentru mine.  Citește mai mult…

SuperBlog

– Ce să zic, eu sper să le fi plăcut bunicilor supriza pentru aniversarea căsătoriei lor. Știu că nu se așteptau la așa o petrecere, ci la una mică. De fapt, ei nu voiau deloc nimic special, zice Elena în timp ce-și împletea părul.

– Daaaa, când am vorbit eu cu ei ultima oară, mi-au spus că o să vină vreo 10 neamuri. Ne strângeam totuși câțiva, răspunde Mira.

– Eu le-am zis : dragii mei, o dată în viață face omul  50 de ani de când s-a căsătorit. Asta nu e motiv de petrecere așa în 5 oameni, ăsta e motiv de petrecere adevărată. Și atunci m-am gândit să te sun pe tine.

– Da, iar eu pe Matei și uite așa a început organizarea nepoților.

– Și când te gândești că eram așa panicați că nu vom găsi locație..

– Eh, noroc cu Matei că a găsit un salon de evenimente din Poaiana Brașov. De fapt, l-a ales dintre cele pe care le găsise disponibile, pentru că acolo a fost la nunta celui mai bun prieten și știa deja că totul o să iasă ca la carte. Și într-adevăr așa a fost. Mă gândesc că tot acolo să-mi fac nunta și eu. Mi-a plăcut așa de mult! Pentru mine o să rămână cel mai bun salon de organizare evenimente din Brașov.

– Dar ai văzut că plângea buna noastră dragă? Ce emoționată era! Citește mai mult…

SuperBlog

Știți momentele alea în care te uiți peste poze vechi sau mai puțin vechi și-ți trece prin cap gândul care mai tot timpul apare după un anumit interval de timp: ce-o fi fost în capul meu să îmi aranjez așa părul? sau ce mi-o fi plăcut mie la rochia aia, că acum nici nu vreau s-o mai văd! sau ce zi proastă trebuie să fi avut dacă m-am îmbrăcat în halul ăla!  Chestiile astea apar inevitabil pentru că odată cu trecerea timpului ne schimbăm și gusturile vestimentare, abordăm altele și câte și mai câte.

Cam așa stă treaba și la mine. Trecând printre sutele de poze pe care le avem, am ales să mi le reamintesc fix pe cele de la festivitatea de absolvire, când eu, convinsă fiind că pozele vor fi făcute doar în robă și cu tichia pe cap, m-am îmbrăcat extraordinar de comod: o pereche de jeanși și o cămașă. Și nu orice cămașă, ci una înflorată, că să fiu sigură că mă fac remarcată și că m-ar fi văzut chiar  și Neil Armstrong de pe lună. Surpriza a venit când fotograful ne-a așezat la poză, deși nu ne veniseră încă robele (da, am ales o firmă cu servicii de tot rahatul, dar asta aveam să aflăm în ziua festivității). Băieții pe treptele de sus (frumoși, unii la costum, alții cât de cât elegant îmbrăcați – cu toate că mai erau vreo 2-3 rătăciți ca mine, dar ce să vezi, abia s-au văzut în poză de acolo din spate), fetele cele mai înalte să meargă în spate, iar cele mici de înălțime haideți în față, răsună vocea fotografului. Doamne, ce ghinion pe cei 162 de centimetri ai mei. Speram totuși la un rândul doi, măcar să mă văd doar de la brâu în sus. N-a fost să fie, așa că m-am ales cu premiul întâi  rândul întâi, în bătaia blițului, fix la jumătate, de-a dreapta și de-a stânga mea aliniindu-se elegante, câte 5 colege îmbrăcate-n rochie. Cred că i s-a părut interesantă simetria, de ne-a așezat așa. Citește mai mult…