SuperBlog

Iulie. Luna lui cuptor. O parcare imensă, neacoperită, a unui hypermarket oarecare. O Honda Civic se frământă de zor, perturbând liniștea celorlalți.

– Oare unde o umbla băiatul ăsta? Iar m-a lăsat la 40 de grade printre atâția frați și surori care duhnesc a tablă încinsă. Păi eu sunt ca ele? Merit eu să mă prăjesc în condițiile astea?

– Alo, mai ușor cu bombănitul. Încerc să dorm aici, se aude glasul morocănos a unui Logan alb, destul de vechi.

– Să dormi?! Să dormi aici mirosind a transpirație și a încins, cred că glumești domnule! Uite cum se ridică praful! Ascultă cum ne trosnesc oasele și pielea. Și tu vrei să dormi ..

– Da cam ce ai vrea să fac domniță? Familia care mă conduce e la cumpărături. Am noroc că au ales magazinul ăsta. Femeia e cam nebună, săptămâna trecută m-a condus 70 de kilometri ca să ajungă la un magazin de mobilă. Era unu’ la 2 pași de casă, nici nu era nevoie să mă scoată din garaj, dar nu, ea a ales magazinul ăla. Nici nu vrei să știi cât de obosit am ajuns. Aproape că-mi tremurau roțile. Dar ia spune-mi, tu? Ce fel de familie te-a ales?

– Nu se vede? Uite cum strălucesc toată! Uite ce ochi frumoși am, ce oglinzi, ce picioare! Ai zice că sunt tinerică, nu-i așa?

– Așa-i domniță! De-aș fi mai tinerel, ți-aș da un flash. Citește mai mult…

SuperBlog

– Ce mai este și în cutia aia? Este a doua oară într-o săptămână când văd cutii noi prin casă. Ai de gând să transformi camera asta într-un mic depozit? îl întreb eu nervoasă.

– Ușurel… boxe. Boxe sunt, răspunde el nonșalant. Parcă mă scoate din minți când e așa calm.

– Mi se pare mie sau avem deja unele prin fiecare colțișor din casă? Care stau fix degeaba, că nu ne-au folosit niciodată la nimic.

– Tocmai asta e cauza unei noi cutii. Am să scap de cele vechi și am să le pun pe astea noi.

– Și crezi că pe astea o să le folosim la ceva? Dacă sunt la fel de proaste ca alea? Or să adune praful degeaba. Puteai să mă întrebi și pe mine înainte să le cumperi.

– O să te simți ca la cinema ia să vezi! Sunt boxe Spacer, știu eu ce cumpăr. M-am gândit că ar fi relaxant să profităm de zilele astea libere și să începem un maraton de filme. Boxe avem, de popcorn se ocupă cuptorul cu microunde, noi nu trebuie decât să alegem filmele.

Poate că avea dreptate. La urma urmei am scăpat de vreo șase boxe care produceau un fâșâit deranjant și ne-am ales doar cu trei. Și cu o atmosferă de cinema. Poate că m-am alertat degeaba și trebuia întâi să studiez situația. Tipic mie. Acum nu doar că mă simt ca la cinema, dar folosesc boxele și când gătesc sau când fac baie. Îmi umplu cada cu spumă până la refuz, aprind câteva lumânărele și îmi pun muzică ambientală. Doamne cât de relxant este! Ar trebui să încercați. Citește mai mult…

SuperBlog

Utile în bucătăria mea

Dacă am ajuns la concluzia că o casă aerisită înseamnă o casă fără lucruri inutile, să știți că în ceea ce privește bucătăria mm.. mă cam sabotez singură. Îmi place și mă simt confortabil să știu că am tot ce trebuie și că dacă am chef la doișpe noaptea să fac brioșe, mă pot apuca liniștită de asta, știind că tava specială pentru brioșe mă așteaptă în dulap.

Fiind blogger culinar și plăcându-mi tare mult treaba asta cu prăjituritul în special, mă agaț destul de des prin magazine de diferite obiecte – forme, tăvi, ustensile, dar nu înainte de a mă gândi și răzgândi de câteva ori. Cum nu prea refac nicio rețetă (excepție făcând extrem de puține), atunci am grijă să nu-mi cumpăr lucruri pe care să le folosesc doar o dată. De-a lungul timpului am adunat o groază de lucruri și cred eu că nu sunt inutile, cel puțin nu pentru mine. Ba chiar pe unele le consider indispensabile. Citește mai mult…

SuperBlog

Am tot construit la case pe blogul ăsta și-am renovat, că probabil îmi făceam un cartier până acum. Culmea este că de fiecare dată văd altfel imaginea unei posibile viitoare locuințe. Observ și eu că odată mi-ar plăcea să fie mică și drăgălașă (cam ca prin serialele americane), altădată mi-aș dori un living mare, cu o bucătărie imensă și musai să aibă mansardă. Spațiul exterior a rămas cam la fel de fiecare dată în viziunea mea. O curte spațioasă, cu copaci și alei de flori, unde să mă pierd în nopțile răcoroase, admirând luna.

Adevărul este că un element comun tot au casele mele imaginare. Simplitatea. Nimic nu-mi doresc mai mult decât o casă simplă, aerisită, fără obiecte inutile, fără încărcături care să facă din ea un spațiu greu și să-mi capteze întreaga energie. Dar până la a ajunge în acest punct, mai întâi este nevoie de o casă. Și cum altfel să începi o casă, dacă nu cu niște materiale de construcții  cumpărate cu cap, nu de la primul magazin care-ți iese în cale.

Când vine vorba despre un eveniment așa măreț, un proiect de așa mare amploare, ideea că „luăm ce-o fi sau ce găsim” nu ar trebui să existe deloc. Ar trebui să ne documentăm foarte bine, să întrebăm pe ici pe colo, înainte să aruncăm cu banii în stânga și-n dreapta lăsându-ne entuziasmați de proiect. Din fericire, astăzi există atâtea surse de informare, că uneori suntem chiar copleșiți de informații. Doar o simplă căutare de materiale de construcții online și vom ajunge pe site-ul celor de la Vindem-Ieftin.ro. Citește mai mult…

Natură

Vulcanul de la Racoș și stejarul de la Mercheașa

La Racoș am fost tare demult, însă mi-am dat seama târziu că nu v-am povestit despre locurile de acolo și că ar fi păcat să nu o fac totuși. Urmăream un video despre Brașov pe YouTube, când am dat peste această denumire: Racoș. Nu mai auzisem despre localitate, habar nu aveam ce se află acolo, ce am putea vedea, dar am făcut un pic de documentare și am aflat: un vulcan, un lac, niște coloane. Nu-i cine știe ce, nu? Adică nu-i genul ăla de locație unde mergi și poți petrece o zi întreagă acolo, plimbându-te de colo colo, dar dacă îți plac locurile astea pe care nu le vizitează mai nimeni, unde poți să respiri fără să-i sufli altuia în ceafă, atunci e ce trebuie.

Sunt aproape 70 de kilometri din Brașov până acolo, deci ar fi bine să știți exact dacă vă plac astfel de lucruri sau mergeți degeaba. Pe drum am întâlnit o minune de câmpie încă verde, cu brândușe de toamnă presărate ca un covor. Bineînțeles că am oprit și-am experimentat 100 de poziții până am reușit să prind brândușele cât de cât decent, zic eu. Dacă nu v-am spus, am mers cam prin octombrie parcă. Oricum acum probabil este la fel, brândușele de primăvară au apărut deja (cel mai probabil). Poate e chiar mai frumos, pentru că verdele e mai verde, iar vulcanul sigur a înverzit. Citește mai mult…

SuperBlog

Nea Vasile sau omul cu suflet de copil într-un trup bătrân

La un moment dat ajungem cu toții într-un punct în care ne lăsăm copleșiți de gânduri. Mai grele, mai apăsătoare, gânduri care te fac din om „neom”, care îți acaparează toată energia și o transformă în moleșeală. Gânduri care te poartă pe cărări neumblate ale minții, care strivesc orice urmă de plăcere și cumva fac din tine doar frânturi dintr-un vechi tu. Unii o numesc astenie, unii zic c-ar fi depresie, însă oricum ar fi, este o energie negativă extrem de dăunătoare sufletului și psihicului.

Cam așa stăteau lucrurile pentru mine cu ceva timp în urmă. Simțeam că aerul pe care-l respir nu e de ajuns, că pereții mă strivesc oriunde m-aș duce. Mă măcinau toate și simțeam asta pe deplin.

Atunci l-am cunoscut pe nea Vasile. Într-o zi în care simțeam ca dacă mai stau o singura secundă cu gândurile alea, cu sufletul singur (deși nu eram deloc singură, așa mă simțeam), am să mă ofilesc de tot, am decis să ies afară. Și cum aglomerația din oraș mi se părea la fel de copleșitoare, am ales sa urc pe Tâmpa, inima verde a Brașovului, pentru cei care nu știu. Singură. Nu mai făcusem asta niciodată, în general nu-mi place să merg singură pe drumuri mai lungi. Așa că m-am echipat frumușel, am luat aparatul foto (era o zi splendidă de vară-toamnă, plină de flori pe Tâmpa, iar voi probabil știți că alergam după floricele încolo și încoace) și am pornit la drum. Citește mai mult…

SuperBlog

Când vine vorba despre casă, cred că cu toții ne dorim să ne simțim confortabili și cât mai bine, căci dacă nu acasă, atunci unde? Nu știu cum este la voi, dar pentru mine, sufletul casei este bucătăria. Un fel de carte de vizită, aș spune. De acolo îți iei energia pentru întreaga zi, acolo te răsfeți cu preparate care mai de care mai gustoase, de acolo vin tot felul de arome …

Cu ceva vreme în urmă aș fi refuzat total ideea de bucătărie open space, însă acum, văzând fel și fel de modele și de stiluri, a început să încolțească în mintea mea dorința de a avea o bucătărie de genul ăsta. Singura condiție ar fi să fie spațioasă. Și mobilată cu gust. Aici desigur, este un pic de nevoie de ajutor. Cu ideile venim noi, cu produsele vin cei de la Franke. Franke este o companie elveţiană cu 70 de subsidiare în 40 de ţări la nivel global. Este cel mai mare producător de chiuvete pentru bucătărie din lume şi este lider în cercetarea şi dezvoltarea unor materiale şi a unor produse noi pentru bucătărie. Franke este principalul furnizor de sisteme incorporabile pentru bucătării casnice.

În primul rând, bucătăria mea ar fi aerisită. Ar avea ferestre mari, pe care să intre multă lumină, pentru că așa cum probabil bine știți, am un blog culinar. Am nevoie așadar de lumină pentru filmat și fotografiat. Nu-mi place mobilierul care lasă la vedere obiecte, deci mobila ar fi special gândită și aleasă încât să ascundă, nu să lase la vedere. Aș merge pe o culoare deschisă, ușor de curățat și de menținut. Citește mai mult…

SuperBlog

Particip la SuperBlog!

Înainte de a vă spune ce am de spus, vă urez o primăvară frumoasă, plină de zâmbete, culoare și voie bună! În momentul în care scriu asta e unșpe dimineața și teoretic e a doua zi de primăvără oficială. Cel puțin în calendar. Că e o toamnă-iarnă-primăvară într-o singură zi, cine să mai înțeleagă?

Pe 1 martie nu vine doar primăvara. Pe 1 martie pentru bloggeri vine Spring SuperBlog. Și cum nu am mai participat de mult timp, ba chiar am zis că nu mai particip, parcă m-a luat așa un dor și-o dorință de a resimți fiecare minut rămas până la miezul nopții. Pe lângă asta, trebuie să îmi reamintesc că pot scrie pe diverse teme, pentru că simt un blocaj. Sper să treacă cu această competiție.

Prima probă deja s-a lansat ieri, dar înscrierile se pot face pe parcurs, bineînțeles primind penalitățile de rigoare. Grupul de pe facebook deja zornăie, cred că asta m-a făcut să vreau să particip. Deși nu comentez aproape deloc pe acolo, urmăresc atent ceea ce se postează și vreau și eu adrenalina caracteristică SuperBlog.

Așadar, particip la SuperBlog!

 

Întâmplări

Nu știu dacă mai știți că undeva prin decembrie vă povesteam că m-am decis să donez sânge pentru prima oară. Vă povesteam atunci cât de minunat e sentimentul pe care-l ai în momentul când vezi cum se umple punga aia pe cântar. Atunci mi-am propus să nu fie doar așa un moft, ci să devină o normalitate pentru mine treaba asta. Așa că am decis ca pe 14 februarie să merg din nou la centrul de transfuzii. Nu s-a putut atunci, așa că pe 13 februarie (vedeți ce date mi-am ales? 29 noiembrie – cu o zi înainte de Sf. Andrei și 13 februarie – cu o zi înainte de Valentain, ca să fiu sigură că nu uit). I-am zis lui C. că mă va insoți din nou, (cred că pentru ultima oară, căci am văzut că nu am nimic după, mă pot duce/întoarce singură) și am sperat că-l conving s-o facă și el, dar nu poate trece peste blocajul psihic din păcate. Probabil nu i-ar da voie nici personalul, pentru că nu are kilogramele necesare, dar ar fi interesant de ajuns până în acel punct.

De data asta știam exact cum va decurge totul, cu 2-3 zile înainte m-am chinuit să măresc doza de apă, am avut o alimentație mai bogată în ouă și carne  și joi dis-de-dimineață, mi-am început ziua cu o banană și multă apă. Credeam că va fi multă lume, dar am rămas surprinsă când am văzut sala goală. Am primit numărul 13 într-o zi de 13. Gata mi-am zis! E mare ghinion, sigur mă trimit acasă. Mă gândeam doar că nu-mi vor găsi venele (așa cum s-a întâmplat data trecută) ori cine știe ce va ieși la analize. Citește mai mult…

Prin ochii mei

Trebuie să recunosc că leapșa asta e de mare ajutor, având în vedere că habar nu am despre ce să scriu. N-o să vă mint, ideile mele sunt zero, nu se leagă nimic, stau cu foaia goală și două ore și nu-s în stare să scrijelesc trei cuvinte. Vorba vine scrijelesc, căci na.. cum poți scrijeli pe-o foaie virtuală?

Și mai recunosc și că mie îmi plac tare mult lepșele, așa că nu, nu e deloc un chin să răspund la ea.

Laptop sau telefon? Clar amândouă. Nu se poate fără niciunul. Îmi place telefonul pentru că e mai lejer să stau pe Facebook/Pinterest/YouTube etc. și să dau cu deștu` pe ecran. Și pentru că scriu mesaje text și bineînțeles vorbesc la telefon și pentru seara, când mai pierd ceva vreme pe diverse aplicații înainte de culcare. În rest nu prea folosesc telefonul. Nu-mi place să fac poze cu el, nu scriu de pe el articole, nu editez.. Dar nu aș renunța la laptop, pentru că toate pozele sunt editate pe laptop, mi se pare mult mai profesionist, de pe el scriu articole, e mult mai simplu. Deci nu aș renunța la niciunul. Nu se poate.

Cărți sau TV? E musai să aleg? Dacă e musai aș zice că renunț la Tv, dacă nu-i musai, le aleg pe amândouă, că-mi place să trăncăne cineva pe fundal, chiar dacă nu bag în seamă. Altfel, la filme și seriale mă pot uita de pe laptop, dar să recunoaștem, altfel se vede pe un ditamai ecranul un film. Citește mai mult…