Natură

Întreaga mea nebunie cu florile sălbatice din țara noastră a pornit de la niște fotografii văzute pe facebook. E acolo o familie de brașoveni, care fotografiază și postează numai locuri și lucruri minunate în general din Brașov și dimprejur. Multe zone frumoase le-am descoperit prin intermediului fotografiilor pe care le fac și mă bucur că am reușit să fac curățenie prin chestiile de pe facebook, astfel încât, atunci când intru să văd doar lucruri care mă interesează cu adevărat.

Mie îmi pare rău că scriu așa târziu postarea asta și că în general le scriu la destul de multă vreme după ce am consumat deja drumeția, dar de data asta chiar nu aș fi fost de ajutor să scriu când am fost, pentru că .. o să vedeți voi. Așadar, văzusem pe conturile respective fotografii cu o floare superbă. Și când zic superbă, e de-a dreptul definiția frumuseții. Este vorba despre laleaua pestriță. Nu știu dacă ați auzit de ea, dacă ați văzut-o vreodată – dacă nu, intrați direct la omul care mă inspiră.

Cu gândul la lalea, i-am zis lui C. că vreau la Mestecănișul de la Reci (județul Covasna, aproximativ 40 km de Brașov)  În general cam eu sunt aia care planifică drumețiile. Eu fac bagajul, mă documentez despre ce putem vedea, dacă ne putem abate pe undeva pentru alte chestii, înțelegeți voi. De obicei nu-i menționez și cuvântul flori, pentru că am așa o vagă impresie că îl disper când stau și fac 100 de poze unei flori. Așa că ăsta rămâne un scop secret, până începe să se prindă. De data asta însă i-am zis că mergem la Reci doar pentru lalele. Altceva nu plănuiam să mai facem pe acolo, nu e mare lucru de făcut, e doar o zonă unde crește laleaua. Bine, se poate plimba, asta cred că se înțelege. Citește mai mult…

Cărți


Eu și Marley

Titlu: Eu și Marley
An aparitie: 2019
Autor: John Grogan
Colectie: Ferma animalelor
Editie: Cartonata
Editura: Grupul editorial ART
Nr. pagini: 368

„Eu și Marley”, un roman pe care l-am simțit atât de aproape de suflet, la care am râs și am plâns și mi-aș fi dorit să fie mult mai lung.  Mi-a picat în mână din pură întâmplare și a fost dragoste la prima vedere ca să zic așa. Se apropia ziua surorii mele și cum iubește câinii, am zis musai pe lângă alte cele, să fie și ceva de citit. Întotdeauna cărțile mi se par cadourile perfecte. De data asta, căutasem ceva romane cu căței și ajunsesem la „Câinele, adevăratul meu prieten”. Am luat la pas librăriile din Brașov, pentru o comandă online nu-mi mai ajungea timpul. Nu voiam să risc să nu vină la timp, că prea multe zile nu mai aveam.

Din păcate însă ori din fericire, nu știu cum s-o dau, nu am găsit deloc cartea dorită. Peste tot mi-au spus că nu mai e, stocul s-a cam dus demult. Și cum altă opțiune nu prea aveam, nu mă gândisem că din atâtea librării n-o mai are nimeni, am început să mă uit peste cărțile expuse la Cărturești. Mi-au sărit ochii îndată la coperta albastră, cu un blănos pe ea și-am zis că asta e! Am citit pe fugă descrierea și am știut că e the one. Citește mai mult…

Diverse

Craig și DumbravaMi-am dorit dintotdeauna o căsuță în copac. Undeva în mijlocul pădurii, să am o căsuță cocoțată în vârf de copac, unde să mă urc cu prietenii și să mă joc până seara târziu. Desigur, asta era viziunea mea când eram o copilă naivă și chiar credeam că e nevoie de o întreagă pădure ca să ai o căsuță în copac. Acum, după ceva ani în spate, însă cu aceiași minte de copil, tot aș vrea o căsuță. Doar că nu în inima pădurii. Nu-i nevoie de o armată de copaci pe lângă. O căsuță în copac se poate face în grădina casei, în nucul cel bătrân.

Nu sunt părinte. Probabil dacă aș fi, m-aș juca cot la cot cu copilul. În mine încă trăiește un prichindel căruia i se aprind ochii când e vorba de  vreo năzbâtie. Încă mă amuză teribil Tom și Jerry, încă mi-e dor de ciocănitoarea Woody. Altfel spus, mi-e dor de niște desene bune. Care să stârnească râsul, care să relaxeze. Nu cu roboți nervoși și nu știu ce creaturi cu 7 capete care vor să distrugă Terra.  Cu toate astea am și eu niște slăbiciuni (îmi place Ben 10 – amintiri din copilărie, ce să mai..:D). De ce v-am spus asta? Păi ca să vedeți că stau destul de mult la tv pe posturi de desene animate. Și nu știu cum s-a nimerit, însă acum câteva zile am dat de-un desene ce m-a dus cu mulți ani în urmă. E vorba de Craig și Dumbrava. Apoi, după alte câteva zile am intrat să verific ce campanii au mai apărut pe Blogal Initiative. Și ta-naaaa! Dau tot de Craig și Dumbrava! Am zis … de ce nu, dacă tot mi s-a părut interesant? Citește mai mult…

Natură

Dâmbu Morii – Canionul 7 Scări – Cabana Piatra Mare- Vârful Piatra Mare (2 iulie 2019)

Tot văzusem Piatra Mare ori de câte ori ne îndreptam spre casă. „Treceam” pe langă și ne mai aruncam privirile … o fi mult până sus? Acum știu că nu asta e întrebarea bună. Mult nu e cuvântul potrivit, cel mai bine s-ar potrivi greu. Dar s-o luăm cu începutul. De cu seară aruncasem niște idei gen mergem și noi mâine pe Piatra Mare?,  însă nu am ajuns la o concluzie. Cert e că dimineață m-a trezit C. cu juma de bagaj făcut și cu ideea de a merge la Canionul 7 scări și de acolo mai departe.

Despre Canion auzisem numai de bine. Văzusem poze pe internet, citisem povești, neah, o nimica toată. Citisem eu ceva că o scară e mai nasoală, dar am trecut repede peste. Pentru mine a fost prima oară când am călcat pe acolo. Pe la 10 fără un pic am lăsat mașina la Dâmbu Morii (690 m) și-am pornit spre Canionul 7 Scări, urmând banda galbenă. Nu știu cum s-a făcut că la plecare eram o mulțime de oameni, însă la 7 Scări n-am mai ajuns decât vreo 5. Ori or fi rămas în urmă rău, deși mă îndoiesc, căci viteza mea de mers e întotdeauna mică-medie. Drumul până la 7 Scări a fost o plimbare în care am mai văzut o floricică, am mai auzit un ciripit. Nimic fabulos, nimic greu. În mai puțin de-o oră  am ajuns la intrare în Canion, unde am plătit taxa de vizitare de 10 lei. Ni s-a explicat în câteva cuvinte că de acolo s-o ținem înainte pentru a ajunge la cabană. Citește mai mult…

Cărți

cartea despre femei osho
Titlu:
Cartea pentru femei
Autor:  Osho
Colecție: Osho
An publicare: 2002
Număr pagini: 280
Editura: Mix

Am auzit multe despre Osho, dar de citit nu citisem nimic până când am zis să văd ce și cum. Am început cu Cartea despre femei, din pură întâmplare. Am citit înainte câte ceva despre Osho și nu cred că trebuia să o fac, căci îmi formasem deja o părere prea bună despre el. Adică, peste tot e lăudat și e considerat un fel de guru spiritual. Mie nu mi s-a părut vreo mare personalitate din ceea ce am citit în Cartea despre femei. Adică sunt chestii destul de logice, pe care le-am mai auzit și pe ici colo și nu cred că fix de la Osho le-au luat.

Dar am să-i mai acord niște șanse și-am să mai citesc cărți scrise de discipolii lui (mă întreb de ce n-a fost în stare să și le scrie singur, dacă tot a stat să-i supravegheze atent pe discipoli în timp ce scriau).

În Cartea despre femei are idei bune și idei care te fac să te gândești că probabil fumase ceva înainte să gândească. Nu de puține ori am zis că-i nebun și că nu-s de acord cu ideile lui. Dar am aflat și lucruri interesante. Cartea e structurată în mai multe capitole și e sub formă de discurs. Adică sunt intrebări pe care le pun anumite femei și el răspunde Citește mai mult…

Diverse

Eu economisesc. Tu?

V-ați gândit vreodată cât de mult consumați într-o singură zi? Apă, energie electrică, gaze, adică bani. Asta pe lângă cel mai important lucru: începem ușor ușor procesul de îmbolnăvire a planetei. Eu trebuie să recunosc că nu m-am gândit la asta pentru că ce să vezi, facturile nu veneau pe numele meu, ci pe numele părinților, așa că nu mă prea afecta în mod direct asta. Nu că acum ar veni pe numele meu, dar acum, că m-am mutat, situația e alta. Pentru că eu mă ocup de treburile casnice etc, parcă văd mai bine câte se pierd, uneori chiar dintr-o neglijență prostească.

Și recunosc, articolul ăsta este scris ca un răspuns la inițiativa celor de la E.ON – proiectul #EconomiiLaPuterea100, proiect prin care și-au propus să ne ajute să economisim și totodată să ne salvăm planeta. Dacă intrați pe canalul lor  de Youtube, veți găsi o serie de filmulețe cu sfaturi despre economisire pe diferite categorii, numai bune de pus în practică. Citește mai mult…

Prin ochii mei

Leapșă a la Potecuță

Astă seară intrasem să încerc să scriu ceva. Deschid foaia albă, mă așez mai bine în pat, trag laptopul pe picioarele ușor ridicate și aștept. Aștept să se facă un pic de liniște, căci în sufletul meu e mai gălăgie ca niciodată. Nici măcar gândurile nu mi le mai aud. Și dau și scriu și parcă nu vorbesc aceeași limbă cu cea pe care o simt înăuntru. Așa că șterg și încerc din nou, însă cred că nu e timpul. Așa că intru să vă citesc pe voi. Sunt sigură că citindu-vă am să capăt o altă stare.

Scrolez, clickuiesc și zâmbesc. Și uite așa ajung să văd la mulți dintre voi o leapșă și zic hai s-o iau și eu, că poate totuși reușesc să scriu ceva astă seară. Și nu, nu doar ăsta e motivul, bineînțeles. Mai sunt două care sunt extrem de importante. Unu ar fi că vine de la Potecuță și tot ce vine de la Potecuță e fantastic, pentru că ea e fantastică și-al doilea pentru că chiar sunt curioasă ce îmi iese. Și zic asta pentru că nu am un ceva preferat (oare?), deci răspunsurile mele ar putea varia în funcție de zi sau de stare. Citește mai mult…

Natură

Din nou pe Lempeș. Flori de mai (9 mai 2019)

Lempeș, dealul rupt din Rai, sau mai bine zis, locul unde Raiul a coborât pe pământ. Vă doresc ca măcar o dată să ajungeți acolo și să simțiti energia pe care o emană locul ăla minunat. Nu am văzut niciodată așa multe și diverse flori într-un singur loc. Pajiști colorate, ba mov, ba alb… de-a dreptul o splendoare.

A fost a doua oară când am ajuns pe Lempeș (despre prima oară citiți aici, unde vedeți și niște flori superbe) și trebuie să recunosc că am cunoscut un om minunat pe facebook care-l promovează extraordinar de frumos. Desigur, promovat e mult spus, el doar realizează niște fotografii geniale ale florilor și nu numai. De la minunea asta de om am ajuns eu să iubesc Lempeșul și florile sale. Văzusem așadar că apăruse stânjenelul și am zis că musai trebuie să ajungem să-l fotografiez. Citește mai mult…

Prin ochii mei

Nu știu cum vă pare vouă viața la bloc, știu doar cum mi se pare mie și situația nu-i prea roz. Chiar deloc. M-am gândit  și am așteptat să treacă ceva vreme de când stau la bloc, ca să pot să-mi formez o părere destul de complexă și să le văd pe toate. Și cred că locuind la casă mulți mulți ani, pot face o diferență clară între ce înseamnă casa, ce înseamnă blocul. Despre locuitul la casă țin minte că am mai scris (fix aici).

Și ca să încep cu începutul am să vă spun că în primele zile de când ne-am mutat aici, am făcut cunoștință cu vecinul de sub noi, pentru că l-am inundat. Desigur, nu noi am fost de vină, ci o țeavă spartă. Așadar a făcut rostul de numărul lui C. încă din primele zile. Și asta nu a fost tocmai ceva mișto și în continuare nu este, dar o să vedeți voi…

Mai întâi începem de afară. Și aici, ca și în sat există radio-șanț ori camere de supraveghere cum li se mai spune. Sunt băbuțele care-și scot scaunele pe aleea din fața blocului și stau și mai vorbesc, în timp ce-și plimbă ochii după tine, să te scaneze de sus până jos. Mda, nici aici nu am scăpat de ele. Și dacă pe ele le înțeleg că-s în vârstă și au destul timp liber, pe gașca mămicilor și tăticilor nu pot să o înțeleg. Zilnic, mame și tați stau în parcare, pe bordură, întinși cât o zi de post, cu pături, cu jucării, cu trotinete, păpușele, mașinute și sparg semințe, cu câte o bere lângă, în timp ce copiii lor ori se joacă lângă ori se zbenguiesc prin parcare. Asta când locul de joacă pentru copii e la 10 metri de parcare și e mereu gol. Și are multe chestii care ar ține copiii ocupați și bănci pentru fundul părinților, care nu ar trebui să mai stea pe jos. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Bătrânețea, haină grea …

Am crezut-o țâfnoasă când am salutat-o de nenumărate ori și mi-a răspuns așa, într-o doară, fără ca măcar să-și întoarcă corpul greu spre mine. Apoi am crezut că poate am făcut prea multă gălăgie sau că am deranjat-o cu ceva. Că poate nu-i place cum mă îmbrac, cum vorbesc, că poate are ceva cu generația tânără. Am încetat să mai caut răspunsul la întrebare și-am continuat s-o salut ori de câte ori o vedeam pierzându-și privirea prin sticla geamului. Aceeași privire pierdută în care vedeam un gol și-o neputință.

Am asemănat-o de multe ori cu vecina din sat, probabil din cauza constituției mai bărbătească a corpului. Sau poate din cauza faptului că se asemănau destul de mult la răspunsurile seci, lipsite de orice fărâmă de implicare.

Cumva am simțit nevoia să aflu mai multe despre ea. Așa cum simt nevoia să aflu mai multe despre oamenii în vârstă. Poveștile lor de viață le găsesc mult mai interesante prin prisma faptului că au trăit alte vremuri, pe care doar prin ochii lor le pot cunoaște. Iar unii dintre ei au trupurile așa firave, că nici n-ai zice că odată, demult, omul ăla dădea piept cu greutățile vieții. Citește mai mult…